Mi-e sete!
În agonia sa pe lemnul crucii, Isus a strigat: "Mi-e sete!" (In 19,28) Da. Trupul său, încins de arșița suferinței, are nevoie de o alinare, de-o răcorire, și, de aceea, cere apă. O, ce tristă alinare! În loc de apă, oamenii i-au dat să bea oțet, pe care, gustându-l, l-a refuzat. Întorcându-și capul, cuprins de tristețe și suspinând, a spus: "S-a săvârșit!" (In 19,30).
Dacă trupul său era însetat de apă, sufletul său, inima sa erau însetate de o arșiță mult mai puternică, de arșița iubirii, a iubirii veșnice față de om. Această arșiță l-a determinat, în chinurile sale de pe cruce, să ceară Părintelui său iertarea pentru cei ce l-au batjocorit, chinuit și răstignit, zicând: "Părinte, iartă-i că nu știu ce fac!" (Lc 23,34). Ce mare iubire, Isuse! Din iubire ai venit în lume, făcându-te asemenea nouă afară de păcat! Din iubire ai vindecat bolnavii, ai scos demonii din cei posedați, ai înviat morți, ai suferit și ai murit pentru noi! O, iubire ignorată și abandonată de oameni! Și cu toate acestea ai voit să rămâi cu noi până la sfârșitul veacurilor, prezent în sfânta Euharistie, în bisericile noastre, unde ne aștepți pentru a ni te dărui nouă, păcătoșilor.
Omul, și el e însetat de apă și iubire. Lui însă setea în suferință i se potolește cu apă, nu cu oțet, liniștindu-i astfel suferința.
Îi este sete și lui de iubire față de părinți, de soție, de soț, de copii, de rude, de prieteni. Îi este sete de adevăr, de un trai decent, de respect, de toleranță etc. În fața suferințelor, a marginalizării, a insucceselor de tot felul și a prigoanelor din partea semenilor săi, începe să simtă în inima sa o altă sete, setea de Dumnezeu, acea sete care este în stare să neutralizeze toată setea fizică și spirituală. În Creatorul său și numai în el își află liniștea, pacea cu semenii, pacea cu sine și cu ai lui. În el vitregiile vieții, suferințele și lipsurile se liniștesc, devenind chiar plăcute, știind că "după noapte vine ziua, după nor, cer senin" și că, după scurtul pelerinaj pământesc urmează veșnicia alături de Cel Iubit, de Dumnezeu-iubire nesfârșită.
Astăzi, mai mult decât oricând, este nevoie să însetăm de trăirea vieții în Dumnezeu Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt, pentru a contracara lucrările Celui Rău. Să ne potolim setea adăpându-ne la "izvorul vieții", la Cristos prezent în sfânta Euharistie, care ne cheamă cu glasul lui dulce: "Veniți la mine toți cei osteniți și împovărați și eu vă voi odihni pe voi!" (Mt 11,28). Veniți! Mi-e sete de voi, de iubirea voastră, iar vouă vă e sete de iubire, de mine... Veniți să ne potolim setea împreună pentru toată veșnicia! Veniți! Mi-e sete!
Precup Roman (Alba Iulia)