Mi-e sete!

În agonia sa pe lemnul crucii, Isus a strigat: "Mi-e sete!" (In 19,28) Da. Trupul său, încins de arşiţa suferinţei, are nevoie de o alinare, de-o răcorire, şi, de aceea, cere apă. O, ce tristă alinare! În loc de apă, oamenii i-au dat să bea oţet, pe care, gustându-l, l-a refuzat. Întorcându-şi capul, cuprins de tristeţe şi suspinând, a spus: "S-a săvârşit!" (In 19,30).

Dacă trupul său era însetat de apă, sufletul său, inima sa erau însetate de o arşiţă mult mai puternică, de arşiţa iubirii, a iubirii veşnice faţă de om. Această arşiţă l-a determinat, în chinurile sale de pe cruce, să ceară Părintelui său iertarea pentru cei ce l-au batjocorit, chinuit şi răstignit, zicând: "Părinte, iartă-i că nu ştiu ce fac!" (Lc 23,34). Ce mare iubire, Isuse! Din iubire ai venit în lume, făcându-te asemenea nouă afară de păcat! Din iubire ai vindecat bolnavii, ai scos demonii din cei posedaţi, ai înviat morţi, ai suferit şi ai murit pentru noi! O, iubire ignorată şi abandonată de oameni! Şi cu toate acestea ai voit să rămâi cu noi până la sfârşitul veacurilor, prezent în sfânta Euharistie, în bisericile noastre, unde ne aştepţi pentru a ni te dărui nouă, păcătoşilor.

Omul, şi el e însetat de apă şi iubire. Lui însă setea în suferinţă i se potoleşte cu apă, nu cu oţet, liniştindu-i astfel suferinţa.

Îi este sete şi lui de iubire faţă de părinţi, de soţie, de soţ, de copii, de rude, de prieteni. Îi este sete de adevăr, de un trai decent, de respect, de toleranţă etc. În faţa suferinţelor, a marginalizării, a insucceselor de tot felul şi a prigoanelor din partea semenilor săi, începe să simtă în inima sa o altă sete, setea de Dumnezeu, acea sete care este în stare să neutralizeze toată setea fizică şi spirituală. În Creatorul său şi numai în el îşi află liniştea, pacea cu semenii, pacea cu sine şi cu ai lui. În el vitregiile vieţii, suferinţele şi lipsurile se liniştesc, devenind chiar plăcute, ştiind că "după noapte vine ziua, după nor, cer senin" şi că, după scurtul pelerinaj pământesc urmează veşnicia alături de Cel Iubit, de Dumnezeu-iubire nesfârşită.

Astăzi, mai mult decât oricând, este nevoie să însetăm de trăirea vieţii în Dumnezeu Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt, pentru a contracara lucrările Celui Rău. Să ne potolim setea adăpându-ne la "izvorul vieţii", la Cristos prezent în sfânta Euharistie, care ne cheamă cu glasul lui dulce: "Veniţi la mine toţi cei osteniţi şi împovăraţi şi eu vă voi odihni pe voi!" (Mt 11,28). Veniţi! Mi-e sete de voi, de iubirea voastră, iar vouă vă e sete de iubire, de mine... Veniţi să ne potolim setea împreună pentru toată veşnicia! Veniţi! Mi-e sete!

Precup Roman (Alba Iulia)