Dintre sute de catarge

Stând pe ţărmul mării şi privind în zare, Eminescu scria versuri: "Dintre sute de catarge care lasă malurile, oare câte le vor sparge vânturile, valurile?" Privind spre mare, sau spre ocean de pe plajele însorite ale Asiei, sute de mii de persoane nu s-au gândit în nici un fel că valurile furioase vor veni ca un blestem asupra lor spre sfârşitul anului 2004. Erau prea siguri de ei înşişi, de viaţa lor.

Marea a înghiţit mii şi mii de vieţi omeneşti. Armata faraonului Egiptului a pierit în Marea Roşie după cum spune Scriptura, când urmărea un popor intrat sub protecţia lui Dumnezeu. De-a lungul timpului navigatori şi navigatori au plecat pe mare şi nu s-au mai întors. Triunghiul Bermudelor, spun oamenii de ştiinţă, e un loc misterios pe ocean, o "gaură neagră" unde au dispărut fără urme corăbii şi chiar avioane care trecând prin acea zonă au căzut şi s-au scufundat fără a se găsi o explicaţie. În anul 1912 marea înghiţea cel mai mare vapor al lumii, Titanic. Era ziua de 13 aprilie. Au pierit în acea zi în adâncul mării 1.500 de persoane din cele 2.200 urcate pe vas. Printre ele şi doi preoţi de naţionalitate germană, care în timp ce vasul se scufunda, cântau "Mai aproape de tine, Doamne" (varianta cântecului românesc "Cerul e dorul meu"). Nimeni nu s-a gândit vreodată că acel vas se va putea scufunda. În mândria lor oamenii au scris pe el: "Nici Dumnezeu însuşi nu-l poate scufunda". Radiotelegrafistul, prea sigur de el însuşi, n-a ţinut cont de semnalul trimis de un vas apropiat care anunţa că există aisberguri în apropiere. "Ţine-ţi gura, am treabă"! - a spus el celui care îl avertiza de pericol. Oamenii cântau, dansau pe vas sau vorbeau despre afacerile lor pe care şi le proiectaseră în lumea nouă, America, ţara de destinaţie.

Nu s-a ţinut cont de un semnal! Câte semnale se transmit şi nu sunt percepute! "Lasă-mă, am treabă"! Se spune că americanii au transmis un semnal spre Asia când au sesizat cutremurul în Oceanul Indian. Erau trei ore la dispoziţie, când oamenii ar fi avut timp suficient să fugă din faţa valurilor. Dar oamenii erau ocupaţi cu altceva şi n-au perceput semnalul salvator. Deşi trăim într-un timp în care informaţia circulă foarte repede, iată că omenirea n-a fost capabilă să evite furia valurilor care au venit spre ţărm. Nu e suficient doar să se transmită semnale de salvare. E nevoie ca să fie şi percepute de lume şi să fie luate în seamă. Poate că am devenit din ce în ce mai siguri de noi înşine şi considerăm că nu avem nevoie ca să fim salvaţi de alţii. Câte semnale salvatoare nu transmite Biserica de 2000 de ani! Câţi oameni le percep? Câţi le iau în seamă? Nu se ţine cont de ele şi lumea e înghiţită de valurile răutăţii.

Suntem pe Titanicul vieţii noastre, mult prea siguri că nu ni se poate întâmpla nimic rău şi nu ne dăm seamă că suntem atât de fragili. Cei de pe Titanic, dacă luau cu ei mai multe bărci de salvare, scăpau toţi. Cei din Asia ar fi scăpat şi ei dacă ar fi fost la post persoana care trebuia să perceapă semnalul şi să-l transmită mai departe. Se spune că animalele au perceput din timp semnalele transmise de cutremurul din Asia şi au fugit toate pe înălţimi şi astfel s-au salvat. Ele s-au dovedit superioare oamenilor în acest caz. Se consideră acum că trebuie să fim mai atenţi la manifestările animalelor, căci ele simt pericolul mult mai repede decât oamenii. Dacă nu mai observăm ce ne spun oamenii, cel puţin să observăm ce ne spun animalele. Ne putem salva viaţa la un moment dat, datorită lor. Atenţie însă, nu şi cu privire la viaţa veşnică. În această privinţă se salvează doar cel care percepe semnalele date de Dumnezeu care spune: "Iubiţi-vă unii pe alţii, după cum eu v-am iubit pe voi", sau "Cine va crede se va mântui, cine nu va crede se va osândi". Sunt semnalele celui care observă marele pericol pe care noi încă nu-l putem vedea. E o mare înşelare să spui: "Nu cred până nu văd". Oamenii din Asia au văzut valurile care au venit spre ei, dar a fost prea târziu.

Pr. Eugen Budău