Martirologiul

La 28 martie 1952, ziarul "L'Osservatore romano" publica documentul intitulat Enciclica pontificală adresată episcopatului, clerului şi poporului român. Este vorba despre un text rămas mult timp necunoscut opiniei publice din România, datorită Cortinei de Fier şi nevalorificat nici chiar de istorici, dar extrem de important pentru istoria Bisericii noastre locale. La acea dată, papa Pius al XII-lea a ţinut să aducă un omagiu public exemplului admirabil de credinţă puternică al credincioşilor şi clerului catolic de ambele rituri din România.

Prin acest mesaj direct, repetat şi la Radio Vatican, precum şi în revista La civilt???????? cattolica, papa Pius al XII-lea li se adresa românilor, conştient de condiţiile grele în care se găsea Biserica locală, de suferinţele tuturor, de situaţia exactă a episcopilor, a preoţilor, a călugărilor şi a călugăriţelor, de dispariţia presei catolice, a şcolilor confesionale, de persecuţiile in odium fidei la care erau supuşi credincioşii. În mod simbolic, papa mărturisea că doreşte să sărute lanţurile celor încarceraţi, care nu acceptaseră ca Biserica să fie redusă la starea de sclavie. Totodată, papa îi onora pe români, menţionându-i pe martirii lor din primele veacuri (Niceta Remesianul ş.a.), încurajându-i să suporte cu inimă puternică persecuţiile, suferinţele şi mizeria umană, exilul exterior cât şi cel interior şi să nu trădeze vreodată credinţa catolică şi legăturile de fidelitate cu Sfântul Scaun.

În primii ani de după instaurarea regimului comunist, martirii noştri au ales să dea proba supremă, apărând cauza lui Dumnezeu şi a Bisericii. Acum, la câteva decenii de la moartea lor, numele acestora - catolici, ortodocşi sau protestanţi - vor fi cunoscute prin intermediul unei ample lucrări care urmează să apară în luna martie a acestui an, sub înaltul patronaj al Patriarhiei Bisericii Ortodoxe Române. Era de aşteptat însă că o dată cu trecerea furtunii persecuţiei care a martirizat România, acest subiect istoric şi nu numai (de exemplu, sunt aspecte penale rămase în suspensie), să rămână ca o flacără aprinsă, pentru că prin jertfa martirilor, noi suntem astăzi liberi. Prea repede a coborât uitarea şi nepăsarea şi prea uşor îi tolerăm pe cei care ne ascund adevărul despre martirii contemporani, văduvind astfel lucrarea Martirologiului de numeroase nume.

Opţiunea lor de jertfă a fost şi una personală, dar era atunci şi opţiunea Sfântului Scaun şi a Bisericii. "Să ne păstrăm credinţa - spunea în 1949 preotul martir franciscan Boros Fortunat - chiar dacă vom fi chinuiţi, căci e frumos să mori martir pentru credinţă şi Dumnezeu. Martiri au fost întotdeauna şi nu este o amintire faptul că sunt femei gingaşe care sunt chinuite, iar printre lovituri li se pune întrebarea: «Mai crezi în Dumnezeu?» Acestea nu sunt amintiri, ci se întâmplă astăzi!"

Luând exemplul papei Pius al XII-lea, să fim şi noi din nou alături de martirii noştri, rememorând durerile şi suferinţele lor şi să înălţăm către Dumnezeu rugăciunile noastre. Să le mulţumim martirilor pentru curajul lor de a apăra Biserica, demnitatea umană, pacea şi libertatea noastră.

Martirii Bisericii locale:

1. Ep. Anton Durcovici (1889-1951)

2. Ep. Marcu Glaser (1880-1950)

3. Pr. Dumitru Matei (1913-1951)

4. Pr. Anton Bişoc OFMC (1888-1960)

5. Pr. Dumitru Lucaci OFMC (1906-1961)

6. Pr. Vasile Gabor (1919-1954)

7. Romuald Druszcz, laic (1923-1951)

8. Anton Benchea, dascăl (1892-1949)

Lista conţine şi alte nume ale căror fişe nu au fost finalizate până la această dată.

Dr. Dănuţ Doboş