Tămășeni - Ziua Persoanelor Consacrate
Întâlnirea persoanelor consacrate care activează în Dieceza de Iași a avut loc la Tămășeni duminică, 2 octombrie. În fiecare an, așa cum s-a obișnuit, în luna octombrie are loc întâlnirea persoanelor consacrate care activează în dieceză. După mai multe întâlniri la sanctuarul de la Cacica, iar anul trecut la Săbăoani, anul acesta întâlnirea s-a desfășurat la Tămășeni.
Momentul central al întâlnirii a fost sfânta Liturghie (ora 11.00), prezidată de pr. Alois Fechet, vicar episcopal cu viața consacrată, căruia i s-au alăturat șapte preoți, zeci de persoane consacrate și sute de credincioși din Parohia Tămășeni.
În cadrul predicii, pr. Alois Fechet a scos în evidență rolul persoanelor consacrate în viața Bisericii și bogăția pe care acestea o reprezintă pentru dieceză. La oferirea darurilor au fost aduse la altar: un potir, pâine și vin, Sfânta Scriptură, o lumânare aprinsă, un glob, un năvod și flori.
La sfârșitul sfintei Liturghii pr. Francisc Lenghen, parohul locului, și-a exprimat bucuria de a fi gazda întâlnirii.
La ora 13.00 a avut loc prima conferință ținută de pr. Claudiu Dumea cu tema: "Anul Euharistiei: reflecții, experiențe trăite, propuneri". În prima parte, pr. Claudiu a făcut un scurt istoric al sfintei Euharistii în viața persoanei consacrate, iar în cea de-a doua parte a accentuat rolul și necesitatea sfintei Euharistii.
La ora 14.30, după o scurtă pauză, a avut loc cea de-a doua conferință, ținută de pr. Iosif Bisoc, cu tema: "Conciliul Vatican II: retrospectivă, lumini și umbre, speranță pentru mileniul al treilea". Părintele a prezentat fiecare document al Conciliului în ordinea în care a fost publicat și a dat câteva explicați. Apoi a amintit de cuvintele Sfântului Părinte Ioan Paul al II-lea "că documentele Conciliului sunt marele catehism al omenirii".
Ziua s-a încheiat printr-o oră de adorație la preasfântul sacrament. După binecuvântarea finală a luat cuvântul PS Aurel Percă, sosit de la sfințirea bisericii de la Belcești; a salutat persoanele consacrate prezente la Tămășeni, mulțumindu-le pentru participare.
În lume există în cadrul Bisericii Catolice peste 1.000.000 de bărbați și femei care formează împreună marea familie a persoanelor consacrate și a membrilor societăților de viață apostolică. În Dieceza de Iași sunt 15 congregații de bărbați și 38 de congregații de femei.
Sr. Lenuța Băcăoanu