Lumina Creștinului
  Introducere
  Ultimul număr
  Arhiva 2023
  Arhiva 2022
  Arhiva 2021
  Arhiva 2020
  Arhiva 2019
  Arhiva 2018
  Arhiva 2017
  Arhiva 2016
  Arhiva 2015
  Toți anii
  Căutare
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 LUMINA CREȘTINULUI 
- Pentru tineri -

Ciocârlia din Ceamurlia sau Pasărea pe gripa ei piere

Îmi place mult s-ascult ciocârlia. Și cea din văzduh și cea cântată la nai de inegalabilul Gheorghe Zamfir. Acum însă am uitat de ciocârlie și de cântecul ei frumos pentru că s-a întâmplat un lucru tragic în lumea păsărilor de curte. Așa din senin, sau, mai bine spus, de la păsările de sus a venit un virus aducător de moarte pentru păsări și pentru om. Spaima s-a răspândit ca un fulger și îndată oamenii s-au năpustit asupra păsărilor pentru a le ucide. Unii priveau cu multă milă la televizor cum erau arse atâtea păsări. Alături de cele virusate au fost arse și o mulțime de păsări nevinovate. Păsările n-au avut un sindicat al lor care să le spună oamenilor: "Oare veți ucide pe cele nevinovate împreună cu cele vinovate? Dacă într-un sat s-ar găsi numai cinci păsări virusate, oare nu veți cruța pe celelalte? Voi, oamenii, imediat vă revoltați împotriva lui Dumnezeu, când la un cutremur, alături de oameni păcătoși, mor și copii nevinovați și noi să nu ne revoltăm când ne ucideți fără milă?". "Ciocul mic", au spus oamenii, și le-au aruncat laolaltă în cuptorul cu foc.

Ceea ce s-a întâmplat cu păsările din jurul Deltei a fost un fel de Sodoma și Gomora. Focul a purificat totul. În trecut fuseseră arși oamenii, acum păsările. Atunci au fost arși oamenii pentru a nu se răspândi virusul necurăției, acum păsările, pentru a nu se răspândi gripa aviară. Doar Lot, cel drept, cu familia sa, a fost salvat de focul venit din cer asupra Sodomei și Gomorei.

Sunt prea mulți viruși care amenință viața planetei noastre. Cum se nasc ei și cum apar, mai puțin ni se explică. Ne trezim cu ei în curte, veniți de sus sau din altă parte. Virusul e un lucru mic, dar poate distruge nenumărate vieți. Virusul gripei aviare a fost luat în seamă cu rapiditate și oamenii au acționat în forță pentru eliminarea lui. Nu tot așa se întâmplă cu alți viruși. Ba din contra, sunt favorizați, crescuți în culturi speciale și serviți prin mijloace media pentru a distruge suflete nevinovate. Nimeni nu este alarmat și se consideră o stare de normalitate conviețuirea cu virușii aducători de moarte. Dacă o emisiune la televizor este prevăzută cu semnul AP (acordul părinților), asta nu înseamnă că virusul nu se transmite. Copilul care stă cu telecomanda în mână, când părinții lui lucrează prin țări străine, nu poate fi oprit de bunica lui sau de vecină pentru a primi virusul care-i este servit de cei care cu toată libertate îi dau drumul să umble nestingherit. Virușii pătrund în casele oamenilor și sunt atâtea focare de infecții. Unele infecții se văd, altele nu se văd. Lumea este îmbolnăvită sufletește. Ceea ce este mai grav, este că nu se caută mijloace de vindecare, nu se caută medici pentru suflete. Unora li se pare că trăiesc, dar de fapt sunt morți. Fel și fel de viruși au pătruns în sufletele lor și viața nevinovată a dispărut demult. Pe timpul Sodomei și Gomorei nu existau atâtea posibilități pentru transmiterea lucrurilor rele cum există în zilele noastre. În câteva secunde toată planeta se poate molipsi de un virus care este pus pe piață.

Ciocârlia încă mai cântă sus și mi-e dor să o ascult. Mi-e teamă însă că va fi vânată de cineva care vrea să distrugă tot ce e frumos în lumea asta. Mi-e teamă că urâtul și hidosul vor cuceri prea multe spații. Mi-e teamă că vom rămâne doar cu viruși dacă nu vom sări la timp să apărăm ceea ce este frumos și vrednic de cinste. Avem nevoie de vaccin antivirus creat în laboratoarele Bisericii. Avem nevoie de un vaccin care să distrugă ceea ce este rău în noi. Și acest vaccin există. Este pus la dispoziție oricând pentru orice om și este gratuit. E un vaccin care dacă este luat ai garanția că vei trăi și nu va fi cazul să fii aruncat în focul iadului.

Pasărea pe gripa ei piere și omul pe neglijența lui. Dacă îți mai place cântecul ciocârliei încă nu e totul pierdut. E ceva care te mai poate atrage spre cer, spre înălțimile albastre, dincolo de zborul păsărilor migratoare care poartă virusul periculos, dincolo, mai sus, unde totul este curat.

Pr. Eugen Budău



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul Misionar Diecezan

Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat