Școala și Biserica în sărbătoare
Rumoare. Glasuri mici sau pline de încredere. Zâmbete. Râsete. Tineri adunați în grupuri, povestind, gesticulând, îmbrăcați în aceleași culori, căci au hotărât să vină la un liceu care impune și prin uniformă. Toți în așteptare.
Deschiderea: luni, 12 septembrie. Viața liceenilor și a dascălilor, este în egală măsură sub semnul deschiderii ca sărbătoare continuă. Pentru Liceul Teologic Romano-Catolic "Sf. Iosif" din Bacău deschiderea anului școlar este de fiecare dată nu doar un moment festiv anual, ci mai ales deschidere spre învățătură, cunoaștere, comunicare, împărtășire, într-un efort comun de luminare a întregii ființe. Deschidere spre Dumnezeu.
Și anul acesta, prima zi de școală la Liceul "Sf. Iosif" a însemnat parcurgerea unui ritual intrat deja în tradiție. Liceenii și noi, cadrele didactice, ne-am regăsit mai întâi în sălile de clasă. Elevii claselor a IX-a, "pufuleții" cum le spun cei mai mari, au făcut cunoștință cu profesorii lor diriginți și cu colegii. De emoții, nod în gât, întrebări, să nu mai vorbim! Apoi ne-am îndreptat cu toții spre biserica "Sfânta Cruce" unde am participat la Liturghia prezidată de PS Aurel Percă. La concelebrare au fost prezenți pr. Petrică Sescu (care are o legătură specială, de suflet cu liceul nostru), pr. Anton Săboanu, pr. Isidor Dâscă, preoții profesori care predau la liceu.
În predica sa, PS Aurel Percă a vorbit despre responsabilitatea pe care o au formatorii în inițierea și formarea tinerelor personalități, despre necesitatea unei creșteri intelectuale completată de cea umană și spirituală, numai așa asigurându-se o creștere în "vârstă, înțelepciune și har". Totodată a mulțumit cadrelor didactice pentru efortul constant și implicarea în formarea seminariștilor și elevilor liceului, care se reflectă în ținuta lor morală, intelectuală și spirituală. Preasfințitul a spus că trebuie să existe o apropiere între "catedră" și "bănci" la fel ca aceea dintre altar și "băncile" în care stau credincioșii pentru a nu lăsa distanța să creeze bariere.
Un moment emoționant a fost și cel în care părintele director Anton Săboanu a anunțat plecarea pr. Cazimir Biur din liceu prin numirea acestuia ca paroh la Valea Mare. Aplauzele generoase au arătat faptul că părintele Cazimir este respectat, iubit, prețuit pentru tot ceea ce a realizat în opt ani cât a stat în mijlocul nostru.
În cuvântul său, insistând pe importanța pe care o are liceul de filieră vocațională în formarea seminariștilor și elevilor, părintele director a amintit cuvântul Scripturii: "Înțelepciunea vine de la Dumnezeu". Minunată școală cea care își ia lumina din lumina de învățătură a Bisericii chemând binecuvântarea Sfântului Duh pentru învățătorii și învățăceii săi care își dau pacea chiar din prima zi a anului școlar! Minunată școală cea care leagă de credință momentele sale importante, cerând binecuvântare și pentru actul didactic. Astfel, deschiderea anului școlar devine în egală măsură sărbătoare pentru școală și pentru Biserică.
Noi, dascălii, avem o meserie binecuvântată. Mulțumim! Pentru bucuria de a lucra cu elevi motivați, dornici să se informeze și să se formeze nu numai ca oameni sociali netrunchiați, ci și ca ființe bineplăcute lui Dumnezeu. Pentru privilegiul de a fi în permanent contact cu tineri plini de viață, deschiși spre nou, care ne ajută să fim utili și să ne păstrăm tinerețea sufletului și a spiritului. Pentru stilul elegant de comunicare din liceul nostru, atmosfera plăcută și dialogul ecumenic dintre preoți, profesori (majoritatea ortodocși) și elevi.
Prof. Daniela Floareș