Sfânta Ursula

"Biserica are nevoie de mărturisitori autentici pentru noua evanghelizare: bărbaţi şi femei a căror viaţă a fost transformată de întâlnirea cu Isus; bărbaţi şi femei capabili să le transmită şi altora această experienţă. Biserica are nevoie de sfinţi şi numai sfinţii pot reînnoi omenirea", spunea papa Ioan Paul al II-lea în finalul Mesajului pentru Cea de-a XX-a Zi Mondială a Tineretului, propunând în acest sens ca modele de urmat în trăirea unei vieţi cu adevărat creştine pe câţiva sfinţi care ne-au precedat pe drumul de "eroism evanghelic". Alături de sfântul Bonifaciu, sfânta Tereza Benedicta a Crucii, sfântul Albert cel Mare şi fericitul Adolph Kolping este amintită şi sfânta Ursula, martiră din secolul al IV-lea, a cărei memorie este celebrată la 21 octombrie.

O veche istorisire ne relatează că Ursula era fiica unui rege creştin din Bretania, care a fost cerută în căsătorie de un prinţ păgân. Ursula, care se consacrase în mod tainic lui Dumnezeu, nu a refuzat cererea, însă a cerut un răgaz de trei ani, pentru a cunoaşte mai bine voinţa Domnului. A cerut şi convertirea viitorului soţ, precum şi o mie de însoţitoare pentru sine şi pentru fiecare dintre cele zece slujitoare din suita sa. S-a format astfel un şir de 11.000 de fecioare, care, călăuzite de Ursula, au traversat marea dintre Anglia şi continent, apoi au urcat pe cursul Rinului până în Elveţia, iar de aici şi-au continuat drumul până la Roma, mergând în pelerinaj.

În călătoria de întoarcere, cele 11.000 de fecioare au găsit oraşul Köln asediat de huni. Furia barbarilor s-a revărsat şi asupra lor, fiind martirizate toate într-o singură zi, cu excepţia Ursulei. Impresionat de frumuseţea ei, conducătorul hunilor, Attila, s-a îndrăgostit de ea şi chiar a cerut-o de soţie, promiţându-i că-i va cruţa viaţa. Deoarece a refuzat, Ursula a fost şi ea martirizată. Trupurile martirelor au fost îngropate într-un loc peste care în secolul al VII-lea s-a ridicat o biserică, iar mai târziu s-a întemeiat şi o mănăstire, pentru a cinsti memoria sfintei Ursula şi a celorlalte fecioare martire.

Legenda sfintei Ursula a fost mult îndrăgită de-a lungul secolelor şi a inspirat numeroase compoziţii literare şi opere de artă, printre care şi cea a fraţilor Memling din Köln şi a lui Carpacccio din Veneţia. Această legendă are totuşi o bază istorică. În secolul al VIII-lea, au fost găsite la Köln relicvele unor tinere lângă o biserică dedicată unor fecioare necunoscute până atunci. Printre alte nume feminine, a fost găsit şi acela al Ursulei, o fată de unsprezece ani. După câte se pare, acea indicaţie de vârstă a fost citită ca undecimilia, adică "unsprezece mii". De aici, povestea celor 11.000 de fecioare care au însoţit-o pe sfânta Ursula în călătoria spre Roma. Astfel, pe căi neprevăzute, în jurul numelui unei fete necunoscute din Köln s-a format o poveste mişcătoare, umplând cu culorile ei lumea devoţiunii şi a artei.

Numărul mare de tinere la care se referă istorisirea populară poate fi şi expresia elanului de credinţă din acele vremuri, când foarte mulţi tineri şi foarte multe tinere îşi consacrau întreaga viaţă lui Dumnezeu, îmbrăţişând starea de feciorie. Acest elan a oferit Bisericii nenumăraţi martiri şi a făcut să apară pe pământul Europei un număr impresionant de mănăstiri atât pentru bărbaţi, cât şi pentru femei.

Răspândirea cultului sfintei Ursula s-a datorat în mare măsură alegerii ei ca patroană a institutului întemeiat în anul 1530 de către sfânta Angela Merici pentru formarea culturală şi religioasă a tinerelor din zonele sărace, aşa-numitele "călugăriţe ursuline".

Emanuel Imbrea