Maşina "guralivă"

Pe vremea maşinilor de scris, cele din străinătate erau lipsite de caracterele româneşti "î", "ă", "ş", "ţ". Cu o mică intervenţie se puteau schimba îndată. Zgomot însă făceau la fel ca ale noastre. Şi unele şi altele au scris destule acte de divorţ, la noi mai puţin, dincolo, în lumea occidentală, mai mult. Era obositor să stai alături de cineva care bătea la maşină. Era un zgomot permanent, ca zgomotul cicălitor pe care îl face o nevastă guralivă. Acum s-a trecut la computere care nu mai fac atâta zgomot. Maşinile de scris au tăcut. N-a tăcut însă gura celor care se ceartă.

Tehnica se schimbă repede, mult mai repede decât oamenii. O maşină care n-are caractere româneşti, o transformi îndată, dar omul care n-are caracter ce greu îl transformi! Ce greu e să faci pe cineva să tacă, atunci când se află într-o ceartă. Şi sunt atâtea familii în care cearta e la ordinea zilei. Familii de toate limbile şi din toate naţiunile merg pe un drum al certurilor şi, în final, spre divorţ. Situaţia actuală a vieţii omeneşti în general şi a căsătoriilor în special merge spre un declin ameţitor. Numărul divorţurilor este în permanentă creştere. În ţara vecină de peste Prut în 2002 s-au înregistrat 13.000 de divorţuri. În Germania anul trecut au divorţat 200.000 de familii. În România din patru căsnicii una se destramă. În ultimii 10 ani un sfert dintre românii căsătoriţi au divorţat. Anul de vârf care a marcat un record al divorţurilor la noi a fost 1998 când s-au destrămat 40.000 de familii. În prezent sunt în România 850.000 de divorţaţi. Populaţia este în descreştere. Prognozele sociologice avertizează că dacă se merge în acest ritm, prin anul 2300 nu va mai fi picior de român pe plaiurile mioritice. În trecut, deşi nu era corect, doar bărbaţii aveau dreptul să divorţeze, cu condiţia ca să lase o carte de despărţire. Femeile n-au avut curajul să-l întrebe pe Cristos: "Este îngăduit femeii să se despartă de bărbatul său?" Doar bărbaţii au pus întrebarea în favoarea lor. Acum nimeni nu mai întreabă, pentru că nu se mai ţine seama de ceea ce spune Cristos. Se merge pe cont propriu.

Ne tot întrebăm cum se poate opri acest declin. Nu putem da vina doar pe femeie sau doar pe bărbat. Nu putem spune că unul este înger din paradis iar celălalt diavol din iad. Vina e un lucru comun. Vina aparţine şi celor care ar trebui să se implice mai mult în formarea şi educarea celor care vor să întemeieze o familie.

Autorul cărţii sacre Ecleziasticul nu şi-a dorit o maşină de scris, dar nici o femeie cicălitoare nu şi-a dorit, după cum reiese din cuvintele sale: "O femeie tăcută este un dar al lui Dumnezeu şi nimic nu este mai de preţ decât o femeie cuminte".

Au femeile un rol mai mare în certuri? Probabil că da, căci debitul verbal al femeii se pare că este mai mare decât al bărbatului. Ştim că forţa cuvântului poate să lovească mai tare decât un pumnal. Cuvântul este mai ascuţit decât o sabie. El pătrunde în inima omului şi creează răni care nu se mai vindecă niciodată. E cunoscut leacul pe care un preot i l-a oferit unei femei care se plângea că mereu se certa cu soţul ei când se întorcea de la serviciu: "Ia o gură de apă când intră soţul pe uşă, i-a spus preotul, şi n-o înghiţi până nu-ţi trece mânia". Femeia a făcut aşa şi a aflat că secretul certurilor stătea în cuvântul ei. Ar fi mai puţine certuri sau poate s-ar termina toate dacă unul din cei doi ar fi capabil să tacă în anumite momente. Leacul poate să vină din partea Bisericii, din implicarea ei mai mare în viaţa oamenilor, din prezentarea valorilor evanghelice, din formarea unor suflete capabile să înţeleagă sensul vieţii.

Pr. Eugen Budău