Ultima cină

Pictura reproduce frescele bisericilor rupestre din Capadocia (Turcia, sec. X-XI). Este ultima cină a lui Isus.

Cei doisprezece apostoli se află în jurul mesei. În partea stângă este Isus. În aureola lui Isus este trasată o cruce.

Apostolii sunt atenţi la vocea şi la mâinile lui Isus. Doar unul, acela căruia îi lipseşte aureola, se gândeşte la sine şi se preocupă de propriul stomac; întinde mâna în vas (cf. Lc 22,21). Isus îl iubeşte, fără să facă diferenţă. Mâinile sale sunt ridicate pentru a binecuvânta, aceleaşi mâini care s-au coborât pentru a spăla picioarele murdare ale tuturor.

Ucenicul din dreapta este cu mâinile întoarse spre el ca şi cum ar întreba: "Nu cumva sunt eu, Doamne?". Pare că Isus tocmai a spus că cineva dintre ei îl va vinde ("Adevăr, adevăr vă spun vouă, unul dintre voi mă va vinde" - Mt 26,21).

Faţa sa este sigură, iar privirea fermă. Fiul lui Dumnezeu nu are nesiguranţe. Iubirea sa nu se clatină, nici măcar în prezenţa trădătorului. Este cu adevărat Fiul lui Dumnezeu, Mântuitorul: marele peşte din centrul mesei anunţă acest adevăr. În limba greacă cuvântul peşte (ichthys) grupează iniţialele propoziţiei: "Isus Cristos, Fiul lui Dumnezeu, Mântuitorul" (Iesous Christos Theou Hyios Soter). De aceea în arta creştină peştele a fost printre primele simboluri folosite.

Pictura ne invită să stăm în ascultarea secretelor celor mai dragi şi mai profunde ale lui Isus. El ştie că este iubit de Tatăl; se abandonează cu încredere acestei iubiri şi se oferă pe sine însuşi pentru ca iubirea lui Dumnezeu să poată să-i cuprindă pe toţi oamenii.

* * *

Nu este îndoială că dimensiunea cea mai evidentă a Euharistiei este aceea a ospăţului. Euharistia s-a născut, în seara de Joia Sfântă, în contextul cinei pascale. Prin urmare, ea poartă înscris în structura ei sensul întâlnirii de masă fraternă. "Luaţi, mâncaţi... Apoi, luând potirul, ... le-a dat lor spunând: «Beţi din acesta toţi...»" (Mt 26,26.27). Acest aspect exprimă bine raportul de comuniune pe care Dumnezeu vrea să-l stabilească cu noi şi pe care noi înşine trebuie să-l dezvoltăm reciproc.

Totuşi nu se poate uita că ospăţul euharistic are şi un sens profund şi primar de jertfă. În el Cristos ne prezintă din nou sacrificiul realizat o dată pentru totdeauna pe Golgota. Deşi este prezent în el ca înviat, el poartă semnele pătimirii sale, pentru care orice sfântă Liturghie este "memorial", aşa cum ne aminteşte liturgia cu aclamaţia de după consacrare. "Moartea ta o vestim, Doamne, şi învierea ta o mărturisim.". În acelaşi timp, actualizând trecutul, Euharistia ne proiectează spre viitorul venirii din urmă a lui Cristos, la sfârşitul istoriei.

(Mane nobiscum, Domine, 15)