Sacrum convivium

Banchetul sfânt

Din când în când, se întâmplă să luăm parte la vreun ospăţ, invitaţi de rude, prieteni sau oficialităţi, pentru a sărbători ceva sau pe cineva, cu voie bună, amabilitate şi respect, în spirit de solidaritate umană.

Fiul lui Dumnezeu, întrupat, în viaţa sa publică, a luat parte la asemenea ospeţe, menţionate în evanghelii: nunta din Cana Galileii (In 2,1-12), în casa fariseului Simon (Lc 7,36-40), a lui Zaheu (Lc 19,1-10), a lui Levi - viitorul apostol şi evanghelist Matei (Mc 2,14-17), cu semnificaţiile respective.

Însă cel mai important ospăţ a fost Cina cea de taină sau Cina Domnului, cu amănuntele relatate de evangheliştii sinoptici Matei (26,17-29), Marcu (14,15-25), Luca (22,14-20), iar de către Ioan, cu amploarea capitolelor 13-18. Este ospăţul pascal prin excelenţă, atât pentru faptul comemorării eliberării poporului iudeu, al vechii alianţe, din robia egipteană, cât mai cu seamă al noului Paşte, al morţii şi învierii lui Cristos, al eliberării din sclavia păcatului; vinul de la acest ospăţ devine sângele lui Cristos, iar pâinea, trupul său, pâinea vieţii, a învierii şi a veşniciei.

Creştinii reactualizează acest ospăţ, ascultând de porunca lui Isus: "Aceasta să faceţi întru amintirea mea" (Lc 22,20), pentru a avea Euharistia continuă. Ea este centrul vieţi creştine, din următoarele motive:

1) la acest banchet îl primim pe Isus Cristos, Dumnezeu adevărat şi om adevărat, care a voit să rămână cu noi, ca să-l recunoaştem aşa cum l-au recunoscut ucenicii de la Emaus şi să-i mărturisim moartea şi învierea până la revenirea sa;

2) ca sufletele noastre să aibă energia necesară în urmarea cu fidelitate a angajamentului creştin, îndeosebi a purtării crucii zilnice;

3) pentru că ea este chezăşia gloriei eterne: "Cine va mânca această pâine, va trăi în veci" (In 6,59).

"O banchet sfânt, la care îl primim în fiinţa noastră pe Cristos şi ne amintim cu pietate de pătimirea sa. Sufletul este copleşit de har şi totodată ni se dă garanţia gloriei viitoare".

Mons. Anton Despinescu