Sărbătoare la Valea Mică
Duminică, 18 aprilie, în comunitatea Valea Mică, Parohia Gheorghe-Doja, în cadrul unei sfinte Liturghii, Preasfințitul Aurel Percă a sfințit două clopote pentru biserica din comunitate. Clopotele sunt donația unui credincios care lucrează în Italia.
După predică mai mulți copii, tineri și adulți au depus adeziunea pentru Mișcarea Euharistică și Mariană, asociație aprobată de Preasfințitul Petru Gherghel la 8 iunie 2001. În cadrul depunerii adeziunii copiii au primit panglici albe, tinerii panglici roșii și adulții panglici albastre. Comunitatea este coordonată de pr. Cucuteanu Mihai, paroh de Gheorghe-Doja din anul 1981. Parohia are în componență un număr de 536 de familii cu 1.954 de credincioși, din care în Valea Mică sunt 190 de familii cu 732 de credincioși.
Mișcarea Euharistică și Mariană este asociația voluntară a copiilor, tinerilor sau adulților cu opțiunea fundamentală de a iubi pe Isus și Maria dorind eliberarea de păcat și sfințirea sufletului.
Fiind aprobată de episcop, ea poate fi acceptată și modificată pastoral, corespunzător comunității parohiale pe măsură ce contribuie și mai mult la mântuirea sufletelor, trăind iubirea euharistică și mariană sub ascultarea sfintei Biserici.
Semnul distinctiv al Mișcării Euharistice Mariane este emblema euharistică-mariană care simbolizează demnitatea corespunzătoare, responsabilitatea față de membrii mișcării, mărturia publică a vieții de a iubi pe Isus și pe Maria.
Emblema este aplicată pe trei panglici de culori diferite: alb, roșu și bleu.
Privind emblema, se poate identifica: culoarea aurie - Mișcarea Euharistică; culoarea bleu - Mișcarea Mariană; ostensoriul cu ostia - sfânta Euharistie; porumbelul - Duhul Sfânt; îngerii - adorația veșnică; oamenii - adorația temporară.