Casa Domus Mariae
Sâmbătă, 6 decembrie, la Iași, a avut loc sfințirea casei pentru surorile din Congregația "Slujitoarele lui Cristos, Marele Preot". Celebrarea a fost prezidată de PS Petru Gherghel, episcop al Diecezei de Iași. Au mai participat PS Aurel Percă, episcop auxiliar de Iași, și prelatul Albert Holenstein din Austria. La celebrarea începută la ora 11.00, au participat de asemenea un număr mare de preoți din Iași, surori și principalii realizatori ai lucrării.
Construirea casei surorilor, Domus Mariae, a fost începută în 2002 și s-a bucurat de o generoasă sponsorizare din partea prelatului Albert Holenstein de la Bregenz (Austria), directorul Operelor Misionare Pontificale din Dieceza de Feldkirch. Lucrarea a fost coordonată de PS Aurel Percă și pr. Dumitru Gabor și a fost realizată într-o perioadă relativ scurtă. Proiectul casei aparține domnului inginer Hereș, iar grupele de muncitori au fost coordonate de domnul Andrici. Casa va servi drept locuință pentru surorile care slujesc la Episcopia Romano-Catolică din Iași, pentru cele care sunt în trecere, fiind totodată și casă de rugăciune.
La începutul celebrării, episcopul Petru Gherghel a salutat prezența părintelui Holenstein și i-a invitat pe toți cei prezenți să se unească cu el în rugăciune pentru a invoca binecuvântarea lui Dumnezeu asupra noii case. Celebrarea a fost animată de surori, prin cântări, prin citirea lecturii și prin rugăciunea credincioșilor. A urmat apoi ritul propriu-zis al sfințirii casei, când cei doi episcopi și prelatul Holenstein, însoțiți de superioara casei, au mers prin camere pentru a le sfinți. A fost invocat Duhul Sfânt, care să vină și să însuflețească pe toți cei care vor locui în noua casă.
PS Petru Gherghel le-a propus-o surorilor drept model pe preasfânta Fecioară Maria, care în tăcere și ascultare a dus la îndeplinire planul lui Dumnezeu.
După ritul sfințirii, PS Aurel Percă a subliniat faptul că dacă astăzi surorile din Congregația "Slujitoarele lui Cristos, Marele Preot" au o casă nouă, aceasta este doar grație harului și binecuvântării Domnului.
A luat apoi cuvântul prelatul Albert Holenstein. El a atras atenția surorilor că principalul element care trebuie să caracterizeze o asemenea casă nu este confortul, ci rugăciunea. Fără rugăciune și viață spirituală orice comunitate devine aridă și se usucă.
În final, superioara casei, sr. Lenuța Băcăoanu, a mulțumit în numele surorilor, tuturor celor care au trudit și s-au jertfit pentru a le pune la dispoziție o casă nouă. O mulțumire particulară i-a adresat prelatului, asigurându-l de rugăciunile lor.
Congregația "Slujitoarele lui Cristos, Marele Preot" a fost înființată în anul 1989 de episcopul Petru Gherghel. Carisma congregației este slujirea Bisericii și a preoților. Cele 168 de surori (la începutul anului 2003), membre ale congregației, activează în episcopie, în seminar, în străinătate și în 61 de parohii din Dieceza de Iași. Congregația dispune în dieceză de o casă pentru noviciat la Barați (casa mamă), o casă de odihnă la Slănic Moldova, o grădiniță pentru copii la Gherăești și o casă pentru surorile de la seminar. La acestea se adaugă acum noua casă pentru surorile de la Episcopia din Iași.