Lumina Creștinului
  Introducere
  Ultimul număr
  Arhiva 2023
  Arhiva 2022
  Arhiva 2021
  Arhiva 2020
  Arhiva 2019
  Arhiva 2018
  Arhiva 2017
  Arhiva 2016
  Arhiva 2015
  Toți anii
  Căutare
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 LUMINA CREȘTINULUI 
- Actualitate -

Laicii se organizează

Având tema "Laici apostoli în Biserică, misiune și comuniune", cu motoul "Eu sunt vița, voi sunteți mlădițele", în perioada 25-28 martie a avut loc la Oradea Cea de-a II-a Întâlnire Națională a Reprezentanților Laicilor și a Asistenților Spirituali ai Asociațiilor din Biserica Catolică din România.

Lucrările întâlnirii s-au desfășurat la Seminarul Teologic Greco-Catolic. Au participat peste 60 de reprezentanți laici și 10 asistenți spirituali din 10 dieceze catolice din România (au lipsit reprezentanții Arhidiecezei de Alba-Iulia) precum și doi reprezentanți ai Fundației "Renovabis" din Germania. Din Dieceza de Iași au fost prezenți Anca Lucaci (Acțiunea Catolică), Mihaela Duma (Asociația Scout), Mihaela Condac (Caritas), Gabriela Lucaci (Serviciul de Ajutor Maltez), Daniel Lungu ("Sfântul Vincențiu de Paul"), pr. Cornel Cadar (asistent spiritual); au lipsit, deși au fost invitați, reprezentanții Asociației Medicilor Catolici și ai Organizației Kolping Moldova.

Întâlnirea s-a deschis cu celebrarea euharistică, urmată de prezentarea delegațiilor. Pentru a se cunoaște mai bine, participanții au expus materiale (fotografii, pliante etc.) ale asociațiilor care au format delegațiile.

În prima parte a întâlnirii activitățile au avut ca scop definirea identității laicului în Biserica Catolică. Pentru cunoașterea mai bună a identității laicului, PS Virgil Bercea, episcop greco-catolic de Oradea, a prezentat documentele "Christifideles laici" și "Lumen gentium". În grupurile mici de discuții ce au urmat prezentării participanții au avut ocazia să răspundă la întrebarea "Cine sunt laicii în Biserică?"

În după-amiaza aceleiași zile, participanți au purtat discuții concrete în grupuri care au avut ca teme: 1. misiunea laicilor în Biserica locală; 2. misiunea laicilor în societate; 3. misiunea preoților și a laicilor - forme noi de cooperare și responsabilități; 4. structuri organizaționale în Biserică și societate, ca semne ale angajării laicilor; 5. tinerii, speranțe și provocări pentru Biserica de mâine.

Ziua de sâmbătă, 27 martie, a avut ca obiectiv aprofundarea misiunii laicului în Biserică pe baza decretului Conciliului Vatican II "Apostolicam actuositatem" prezentat de pr. Cornel Cadar, asistent spiritual al Acțiunii Catolice din Dieceza de Iași. În a doua parte a zilei s-au desfășurat laboratoare la nivel interdiecezan și laboratoare naționale pe grupe: copii, tineri, adulți, asistenți spirituali și adulți implicați în domeniul social. S-au făcut propuneri concrete de căutare a modalităților comune de realizare a unor activități la nivel interdiecezan și național. Grupurile de discuții au contribuit la o mai bună cunoaștere a asociațiilor și a activităților acestora, relațiile construite contribuind la o mai bună comunicare în viitor.

Propunerile izvorâte din aceste grupuri de discuții, precum: crearea de comisii pastorale și echipe de lucru la nivel diecezan și național, eficientizarea rețelei de comunicare și informare prin dezvoltarea sitului www.laici.cnet.ro și prin tipărirea unui catalog cu toate asociațiile și mișcările de laici din România, constituirea unei baze de date cu formatorii disponibili pentru cursuri de formare și organizarea Celei de a III-a Întâlniri Naționale a Reprezentanților Laicilor în 2005 au fost prezentate PS Virgil Bercea, episcop responsabil cu laicii din partea Conferinței Episcopale Romane, în ultima zi a întâlnirii.

Pe parcursul întâlnirii au existat și momente spirituale și culturale cum au fost Liturghiile greco-catolice și romano-catolice, rugăciunile de seară animate de tineri și adulți și concertul de muzică sacră susținut de Corala "Francisc Hubic" la Filarmonica de stat Oradea.

Întâlnirea s-a încheiat cu Liturghia arhierească celebrată de PS Virgil Bercea în capela "Sf. Nicolae" din Oradea.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul Misionar Diecezan

Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat