Lumina păcii de la Betleem
Luni, 22 decembrie 2003, în biserica "Ss. Petru și Paul" din Bacău, a avut loc Liturghia de împărțire a Luminii păcii de la Betleem. Au participat cercetași din 16 centre de pe tot cuprinsul țării (București, Piatra Neamț, Iași, Bacău etc.), în număr de peste 200. Aceștia au venit pentru a purta spre casele lor simbolul păcii și al iubirii pentru cei din parohia de care aparțin și din parohiile vecine.
Cu mai bine de două mii de ani în urmă, într-o grotă, lângă Betleem, în Palestina, s-a născut așteptatul popoarelor, pentru a reda omului libertatea. Pruncul născut atunci la Betleem avea să devină semănătorul păcii în lume. Pentru a ne elibera de sub tirania urii, el ne-a arătat ce este iubirea între popoare, iubirea între oameni și, cel mai important, iubirea între om și Dumnezeu. Iubirea conduce întotdeauna la pace.
În 1986, un copil din Austria a aprins o candelă de la Grota Nașterii Domnului din Betleem, pe care a dus-o la Viena. Apoi a simțit nevoia să o dăruiască și altora. Astfel, cu 14 ani în urmă, în 1989, un grup de cercetași din Viena, conduși de Bertl Grünwald, au luat din grota în care s-a născut lumina lumii flacăra a ceea ce numim acum Lumina păcii și au distribuit-o în multe țări din Europa, răspândind, în același timp, și
mesajul de a semăna pacea în lume. În anul 2000, pentru întâia oară, din cauza situației politice tensionate din Israel, această lumină a fost înmânată unui copil pe aeroportul din Tel Aviv. În anul 2001, lumina păcii a fost adusă în Austria, pentru întâia oară, de către un grup de copii din Israel. În anul 2002, organizatorii acestei acțiuni au decis să aducă din nou lumina păcii direct de la Betleem. În anul 2003, lumina păcii a fost aprinsă în grota Nașterii din Betleem, de către o fetiță de 12 ani.
Cu opt ani în urmă, primul grup de cercetași catolici, aparținând ASCRO (Asociația Scout Catolică din România) au adus cu ei de la Viena această lumină, simbol al păcii, pentru a o răspândi și în România. Pentru prima dată Lumina păcii de la Betleem a ajuns în România în 1990, la Timișoara. În Dieceza de Iași, această lumină a fost adusă pentru prima dată în 1996. De atunci, acest lucru se repetă în fiecare an. În anul 2003, de la Viena, unde lumina a poposit din drumul de la Betleem, cei peste 7.000 de cercetași au dus-o în alte 25 de țări, purtând cu ei și mesajul de toleranță, iubire și pace. Ceremonia a avut loc în catedrala "Sf. Ștefan" din Viena în ziua de 12 decembrie și a fost prezidată de cardinalul Cristoph Schoenborn. În România Lumina păcii a fost adusă de Adrian Secal și Ioana Zicman.
Ceremonia distribuirii Luminii păcii de la Betleem a avut loc luni, 22 decembrie, în biserica "Ss. Petru și Paul" din Bacău, în cadrul unei sfinte Liturghii, prezidată de PS Aurel Percă. Tinerii au fost îndemnați să ducă mai departe Lumina păcii, mai ales acolo unde oamenii trăiesc într-o situație de întuneric.
"Mesajul care vine împreună cu acest simbol este același de 15 ani încoace: să răspândim pacea în lume. Să ne iubim între noi fără a face diferență de rasă sau de religie", a spus unul dintre purtătorii luminii. Lumina păcii este un îndemn la unitate, la ecumenism. În acest sens, cercetașii catolici au mers și la frații ortodocși, propunându-le să mențină aprinsă această flacără.
"Această flacără să nu ardă doar până când lumânarea se va stinge sau uleiul din felinar se va termina, ci să ardă în inimile noastre pentru toată viața, alimentându-se din dorința noastră de a răspândi pacea, de a «lăsa această lume, cum spunea B. Powel, un pic mai bună decât am găsit-o»".
(După un material de Alina Afloarei, Irina Manea, Adrian Secal)