În drum spre înviere cu inimi de copii şi alături de ei

O chemare sfântă

După ce la Crăciun l-am primit pe Isus, pruncul dumnezeiesc, şi l-am admirat în simplitatea şi bunătatea sa de copil ca un dar făcut de Dumnezeu tuturor oamenilor, drumul vieţii noastre de credinţă urcă spre Calvar, trece prin mormânt şi ajunge la înviere. De fapt, este itinerarul vieţii lui Isus care, urmând planul Părintelui ceresc, creşte, vesteşte evanghelia, săvârşeşte multe semne de iubire faţă de oameni, făcând bine pe unde trece, se angajează să sufere şi să moară pentru ca oamenii să aibă viaţa, şi astfel ajunge la marea sa victorie, învierea glorioasă.

Postul Mare, pe care îl începem cu şapte săptămâni înainte de înviere, este un timp sfânt de retrăire a drumului lui Cristos, de mântuire a oamenilor şi o fericită ocazie de a-l descoperi pe el în marea sa iubire de oameni cu invitaţia-apel de a-l urma pentru a ajunge cu el la înviere şi slavă.

Cine vrea să vină după mine să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să mă urmeze, şi va avea lumina vieţii, ne spune Isus (cf. Mt 16,24; In 8,19). Este invitaţia de a ne asocia cu el la obţinerea marelui dar al mântuirii, al iubirii; este gestul Dumnezeului nostru adresat făpturilor sale, pentru a ne face părtaşi de dumnezeirea sa: "Veniţi la mine toţi şi eu vă voi da odihnă" (Mt 11,28); "Eu sunt calea, adevărul şi viaţa" (In 14,6).

Calea de a-l întâlni pe Isus

La începutul Postului Mare din anul acesta Sfântul Părinte Ioan Paul al II-lea ne trimite un nou mesaj pentru a trăi cu folos şi cu mare bucurie acest itinerar de credinţă, indicându-ne o cale uşoară şi sigură. El ne cheamă să ne îndreptăm cu gândul spre copii, să-i primim în viaţa şi casa noastră şi cu ei şi prin ei să-l descoperim mai uşor pe Dumnezeu, pe Cristos, care vrea să ne împărtăşească darurile sale, darul iertării şi al mântuirii, darul şi bucuria învierii.

"Oricine primeşte un copil în numele meu, pe mine mă primeşte", ne precizează chiar Isus în Evanghelia după Matei (18,5). Însuşindu-ne sentimentele copiilor, simplitatea şi încrederea, bucuria lor de a trăi, spontaneitatea şi credinţa lor plină de iubire, ajungem mai uşor şi mai sigur la izvorul iubirii, vieţii şi al credinţei.

Sub imaginea şi exemplul copiilor, Sfântul Părinte îi vede şi pe ceilalţi, "fraţi mai mici", adică pe cei săraci, înfometaţi şi însetaţi, străini şi goi, bolnavi şi închişi (cf. Mt 10,42; Lc 10,21).

Cine îi primeşte pe toţi aceştia, îl primeşte chiar pe el care se identifică cu ei, prin care el este prezent în lume.

Pe copii şi pe cei mici, Isus îi prezintă drept exemple şi modele şi prin ei condiţia pentru a intra în împărăţia cerurilor. Cine se va umili asemenea acestui copil, acela va fi cel mai mare în împărăţia cerurilor, le răspunde Isus ucenicilor (cf. Mt 18,4).

Iată, aşadar, modalitatea de a trăi cu mare folos timpul Postului Mare din anul acesta.

A se face "mic" şi a-i "primi pe cei mici", acestea sunt cele două aspecte ale unei singure învăţături pe care Domnul o reînnoieşte discipolilor săi în acest timp al nostru.

O chemare şi pentru noi

La aceasta ne cheamă şi pe noi Isus, în orice împrejurare a vieţii, mai ales acum în timpul sacru al Postului Mare, când dorinţa Bisericii este să-l căutăm şi să-l găsim mai uşor şi mai repede pe Isus.

Numai cine se face "mic" este în măsură să-i primească cu iubire pe "fraţii mai mici" şi astfel să-l descopere pe cel care se identifică cu ei, ne declară Sfântul Părinte în mesajul său (nr. 2).

Invitaţia de a ne îndrepta spre copii şi spre cei nevoiaşi, nedreptăţiţi, umiliţi şi încercaţi în timpul acestui post, corespunde unei realităţi triste, când pe pământ şi în lume sunt atâtea suferinţe, atâtea lacrimi şi atâta uitare a iubirii. Lumea a uitat de adevăratele valori aduse de Mântuitorul, s-a îndepărtat de marele ideal al fraternităţii umane şi de sentimentele de fii ai lui Dumnezeu şi ai familiei sale.

Redescoperirea acestor valori ne apropie de adevăr, de realitatea vieţii, de însuşi Creatorul şi Răscumpărătorul tuturor. El s-a îndreptat mereu spre oameni, s-a făcut asemenea lor pentru a-i înălţa, pentru a-i purta la fericire şi mântuire.

În acest timp al Postului Mare, apropiindu-ne de cei mici, de cei încercaţi, de săraci şi lipsiţi, de copii, de copiii lui Dumnezeu, ne dispunem mai mult a-i iubi, a-i ajuta şi sluji şi prin asta de a-l iubi pe Creatorul şi Mântuitorul tuturor.

Prin cei săraci, cu cei săraci, prin copii şi ca ei, vom putea mai uşor să descoperim o lume mai umană, mai reală, să realizăm o lume mai caritabilă, mai dreaptă şi mai unită, şi vom putea constitui astfel marea familie a lui Dumnezeu, Părintele tuturor, care atât de mult i-a iubit pe oameni, încât pe Fiul său unic l-a dat, ca oricine crede în el să nu moară, ci să aibă viaţa veşnică (cf. In 3,16).

În timpul Postului Mare vom afla mai bine şi mai clar ce a făcut Isus pentru oameni, ce calităţi trebuie să aibă un ucenic al său şi cum se poate trece de la suferinţă şi moarte la bucurie şi viaţă.

Înaintaţi plini de curaj spre înviere

Îndreptăm spre toţi un îndemn părintesc şi o chemare reînnoită ca în această perioadă sfântă, chiar în timpul celebrării Sinodului diecezan, când între altele vrem să cunoaştem mai bine chemarea noastră, demnitatea creştinului în lume, vocaţia sfântă a familiei, rolul copiilor în societatea de azi şi în cea de mâine, să facem cu toţii o experienţă vie, o alegere decisivă, urmându-l pe Cristos, care ne cheamă după el, ca prin crucea şi sacrificiile noastre să-l însoţim cu credinţă printre oameni, pe Calvar şi în mormânt, ca de acolo să ieşim şi noi victorioşi, oameni noi, transformaţi şi înviaţi la o viaţă nouă.

Tuturor curaj în urmarea lui Cristos şi în întâmpinarea cu inimi curate, de copii ai lui Dumnezeu, a zilei sfinte a Învieri.

Duc in altum!

Cu binecuvântarea noastră arhierească,

Petru Gherghel, episcop de Iaşi