Imperativ dumnezeiesc

Este bine ştiut că deja primul cuplu uman, creat de Dumnezeu cu minte şi voinţă, nu a ascultat de porunca dată de Creator. Neascultarea i-a făcut să piardă armonia paradisului, fiind alungaţi din el şi chiar blestemaţi. Urmaşii lor moştenesc acest păcat strămoşesc.

În orice fiinţă umană există înclinaţia spre neascultare, spre păcat. Urmând-o, se comite o acţiune centrifugă, de îndepărtare de Dumnezeu. Asemenea "fiului risipitor", orice păcătos, plictisit parcă de "bunurile de acasă", le lasă baltă şi pleacă în ţara îndepărtată a relelor.

Cum însă Dumnezeu nu vrea moartea păcătoşilor, "când a venit împlinirea timpului, l-a trimis în lume pe Fiul său, născut din femeie, născut sub Lege, ca să-i răscumpere pe cei care sunt sub Lege ca să primim înfierea" (Gal 4,4-5).

De aproape două milenii, glasul Fiului lui Dumnezeu răsună în lume: "Convertiţi-vă şi credeţi în evanghelie!". Veniţi la mine, toţi cei care oftaţi sub povara răutăţilor! Învăţaţi de la mine blândeţea şi smerenia! Tatăl ceresc se gândeşte mereu la voi. Vă aşteaptă să vă întoarceţi la casa părintească, pentru a nu pieri de lipsă şi de foame. Pentru voi e gata să sacrifice viţelul cel mai bun, să vă îmbrăţişeze, să se bucure cu voi în societatea tuturor celor de bunăvoinţă.

Dacă păcatul înseamnă acţiune centrifugă, convertirea este centripetă, îndreptarea spre Dumnezeu, centrul existenţei, autorul vieţii, izvorul sfinţeniei, al harului şi al păcii. Tatăl ceresc îl recomandă şi azi pe trimisul său, aşa cum a făcut la botezul acestuia în râul Iordan şi pe muntele schimbării la faţă: "Acesta este Fiul meu cel iubit... ascultaţi de el!" (Mt 3,17;17,5).

Timpul prielnic al pregătirii sfintelor Paşti ne stă la îndemână. Preocuparea de rostul pentru care am fost creaţi, în lumina cuvântului lui Dumnezeu, rugăciunea, renunţarea la bunuri personale în favoarea celor care îndură foame, toate acestea ne vor antrena mai mult decât în trecut, decişi ca salutul "Cristos a înviat!" să fie realizat în "Şi eu voi învia!".