Lumina Creștinului
  Introducere
  Ultimul număr
  Arhiva 2023
  Arhiva 2022
  Arhiva 2021
  Arhiva 2020
  Arhiva 2019
  Arhiva 2018
  Arhiva 2017
  Arhiva 2016
  Arhiva 2015
  Toți anii
  Căutare
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Viețile sfinților


adevăratele modele de viață se găsesc aici


 LUMINA CREȘTINULUI 
- Scrisoarea episcopului -

Program pastoral 2004

Tuturor binecuvântare și pace de la Domnul!

"Mergi și povestește tot ceea ce a făcut Dumnezeu pentru tine" (Lc 8,39)
"Înaintează în larg" (Lc 5,4)

Divinul întemeietor a încredințat evanghelia sa Bisericii atunci când le-a spus apostolilor: "Mergeți și predicați evanghelia la toate popoarele" (Mt 28,19). Biserica, întemeiată pe stânca lui Petru și pe temelia apostolilor, a ajuns până la noi. Valurile, furtunile, persecuțiile nu au învins-o pentru că ea nu este o operă umană, ci divină, și porțile iadului nu vor birui (cf. Mt 16,18). Garanția acestei dăinuiri este dată de călăuzirea și puterea Duhului Sfânt.

Episcopii - urmașii apostolilor -, preoții și misionari - colaboratorii lor - ne-au adus și nouă, celor din Moldova, lumina credinței lui Petru și tezaurul învățăturii apostolilor. Germenul sădit în inima străbunilor noștri a crescut, s-a mărit și a devenit un copac mare în ramurile căruia s-au adunat și se adună mii de păsări (cf. Mt 13,32), mii de suflete. Istoria Bisericii noastre consemnează diferite etape pe care le prețuim și pe care le considerăm motive de bucurie.

În anul 1884, la 27 iunie, papa Leon al XIII-lea, cunoscând evoluția și creșterea comunității catolice din Vicariatul Apostolic al Moldovei, a consfințit această realitate bisericească prin bula "Quae in christiani nominis incrementum", ridicând-o la demnitatea de episcopie, numindu-l ca prim episcop pe Nicolae Iosif Camilli. De atunci evoluția acestei structuri bisericești a cunoscut lumini și umbre, bucurii și suferințe, împliniri și neîmpliniri. Ea se bucură acum de un număr de peste 260.000 de credincioși, distribuiți în 126 de parohii, păstoriți și asistați de peste 300 de preoți; are, de asemenea, un număr frumos de familii tinere, vocații la viața consacrată și la preoție.

După ce am celebrat Crăciunul, după ce am continuat programul misiunilor populare, după ce majoritatea temelor propuse în cadrul Sinodului diecezan au fost analizate, acum, la început de an, vă propunem următorul program pastoral, să-l analizați și să-l aplicați.

Vă invităm pe parcursul acestui ultim an sinodal pentru a exprima împreună într-o comuniune de credință și iubire atașamentul nostru față de Cristos și mesajul său evanghelic și față de sfânta noastră Biserică.

Facem precizarea că anul 2004 reprezintă pentru Biserica noastră locală un moment aniversar: 120 de ani de la ridicarea Vicariatului Apostolic al Moldovei la rang de episcopie cu titlul și sediul la Iași.

1. Primul moment la care vă invităm să oferiți toată atenția este continuarea misiunilor populare după programul stabilit având în centru misterul prezenței lui Cristos euharisticul și familia ridicată de Cristos la rang de sacrament.

2. Pentru promovarea spiritului ecumenic și împlinirea rugăciunii lui Isus Cristos "ca toți să fie una" (In 17,21), vă transmitem o dată cu textul propus de către Consiliul Pontifical pentru Promovarea Unității Creștinilor, tradus și tipărit la Editura "Presa Bună" Iași, invitația de a celebra cu un deosebit simț eclezial Săptămâna de rugăciune pentru unitatea creștinilor (18-25 ianuarie, cu tema "Pacea mea o dau vouă" - In 14,27).

3. Persoanele consacrate sunt invitate în ziua de 2 februarie să dea în cadrul comunităților proprii o atenție deosebită chemării Sfântului Părinte de a cunoaște și întări propria chemare și misiune în Biserică după constituțiile și carismele fondatorilor proprii, astfel încât întregul popor al lui Dumnezeu să beneficieze de munca și prezența lor. La nivel diecezan stabilim ca același mesaj să fie trăit împreună prin celebrarea Zilei Vieții Consacrate la Săbăoani în ziua de 7 octombrie, sărbătoarea Sfintei Fecioare Maria, Regina Rozariului.

4. Ziua Mondială a Bolnavului este programată pentru ziua de 11 februarie. Întrucât timpul nu este favorabil pentru transportul bolnavilor la biserică, întâlnirea cu bolnavii și celebrarea rugăciunilor pentru bolnavi și pentru cei care se dedică îngrijirii lor va avea loc la nivel diecezan în ziua de 13 mai în toate comunitățile parohiale.

5. Pentru Dieceza de Iași, Ziua Tineretului are o importanță deosebită, mai ales în acest an, ultimul din timpul sinodului diecezan. Anunțând momentul celebrării Zilei Tineretului din anul acesta, adică duminică, 2 mai, îndreptăm spre toți păstorii sufletești și spre toți tinerii și tinerele comunităților noastre invitația să pregătească și să celebreze această zi cu mult interes. Celebrarea la nivel diecezan va avea loc în ziua de 2 mai la catedrala din Iași. Recomandăm ca și în duminica Floriilor tinerii să se unească în spirit cu ceilalți tineri din întreaga lume și cu Sfântul Părinte pentru a realiza comuniunea așteptată.

6. Ministerul preoțesc a avut și are un loc aparte în sufletul poporului nostru creștin, preoții fiind miniștrii aleși și instituiți de Isus Cristos în Joia Sfântă, premergătoare jertfei de pe cruce și învierii glorioase a preotului veșnic, Cristos. Anul acesta, 2004, celebrarea Missei chrismatis va avea loc în catedrala noastră episcopală marcând astfel importanța și rolul comuniunii întregii Biserici cu păstorul ei. Tot în același context legat de misterul preoției, dorim să împărtășim sacramentul sfintei Preoții diaconilor diecezei noastre la sfârșitul lunii iunie (29 iunie - solemnitatea Apostolilor Petru și Paul) în catedrala episcopală.

7. Momentul istoric aniversar va fi celebrat prin câteva inițiative cu caracter științific și liturgic în perioada 26-29 iunie, beneficiind în acest sens de aportul specialiștilor și al invitaților.

8. Întrucât preacurata Fecioară Maria a fost și rămâne steaua călăuzitoare a Bisericii și patroana diecezei, celebrarea pelerinajului de la Cacica va îmbrăca o notă deosebită. La acest moment vor fi invitați episcopi din țară și din străinătate, iar tinerii din toate asociațiile vor participa la pelerinajul obișnuit în număr cât mai mare, astfel încât toate comunitățile să fie prezente la întâlnirea cu Isus, Domnul istoriei, călăuziți și ajutați de exemplul și mijlocirea mamei și ocrotitoarei noastre.

9. Apelul nostru se îndreaptă spre toate comunităților persoanelor consacrate și spre toate celelalte structuri diecezane pentru a desfășura și coordona activitățile proprii astfel încât ele să promoveze același scop pastoral: unitatea poporului creștin chemat să-l preamărească pe Dumnezeu, părintele nostru ceresc, și să contribuie astfel la construirea unității diecezei noastre.

10. Momentul de vârf al programului sinodal se va desfășura începând cu partea a doua a lunii noiembrie și se va termina în ziua de 8 decembrie. La acest moment solemn vor fi invitați și vor participa toți cei prevăzuți de statutele Sinodului.

*

Aceste precizări și puncte din programul pastoral nu exclud și nu elimină programul pastoral și liturgic obișnuit care, desigur, va fi corelat la inițiativele sinodale.

Sperăm ca toate momentele precizate de noi acum, la începutul anului, să constituie actul fidelității întregii noastre Biserici locale față de pronia divină care ne-a învrednicit cu atâta istorie, cu atâția eroi în credință, cu atâția slujitori ai altarelor, cu atâtea persoane consacrate și mai ales cu atâtea familii creștine ca să putem spune și generațiilor viitoare ceea ce a făcut Dumnezeu pentru noi.

Invocăm lumina Duhului Sfânt asupra tuturor fiilor Bisericii noastre și ne încredem în ocrotirea Maicii noastre cerești, patroana și ocrotitoarea diecezei, precum și în mijlocirea sfântului Iosif, capul sfintei familii din Nazaret.

Harul Domnului nostru Isus Cristos, dragostea lui Dumnezeu Tatăl și împărtășirea Duhului Sfânt să fie cu voi toți (cf. 2Cor 13,13).

Duc in altum!

Iași, 1 ianuarie 2004

Cu binecuvântarea și îmbrățișarea noastră arhierească,

Petru Gherghel, episcop de Iași



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul Misionar Diecezan

Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat