Lumina Creștinului
  Introducere
  Ultimul număr
  Arhiva 2023
  Arhiva 2022
  Arhiva 2021
  Arhiva 2020
  Arhiva 2019
  Arhiva 2018
  Arhiva 2017
  Arhiva 2016
  Arhiva 2015
  Toți anii
  Căutare
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 LUMINA CREȘTINULUI 
- Actualitate -

În slujba iubirii

A VIII-a Zi Mondială a Persoanelor Consacrate

Datorită rolului deosebit pe care îl joacă în dezvoltarea spirituală, socială și culturală a societății, începând din anul 1997, în ziua de 2 februarie, sărbătoarea Întâmpinării Domnului, Sfântul Părinte a instituit Ziua Mondială a Persoanelor Consacrate. La sfârșitul anului 2002 în lume erau 55.057 călugări, 801.185 călugărițe, 149.397 preoți călugări și 30.687 de membrii ai institutelor seculare. În Dieceza de Iași sunt în prezent 13 congregații de bărbați, 33 de congregații de femei; 258 de călugări, din care 84 sunt preoți, și 480 de călugărițe.

În ultimii ani, în cetatea eternă, la Roma, în această zi sufletele consacrate obișnuiesc să se adune în jurul Sfântului Părinte pentru a celebra împreună cu el misterul prezentării la templu a lui Isus Cristos, primul consacrat, care a ales să împlinească voința Tatălui oferindu-se pe sine: ascultător, curat și sărac, pentru a fi cu totul în slujba semenilor. Imaginea Mariei, care la timpul potrivit îl oferă lui Dumnezeu pe Fiul ei, vorbește cu elocvență despre inima bărbaților și femeilor care s-au încredințat Domnului, uitând de sine, depunând voturile de sărăcie, castitate și ascultare pentru împărăția lui Dumnezeu.

Această zi se dorește a fi atât o orientare a privirii întregii Biserici spre persoanele care au ales să-l urmeze cu totul pe Isus, pentru a vedea mărturia vieții lor, cât și o ocazie pentru ca toate persoanele consacrate să-și reînnoiască iubirea, angajamentul și avântul în dăruirea totală față de Dumnezeu și față de oameni.

Celebrarea consacrării lui Isus și a prezentării la templu a devenit cu timpul o sărbătoare privilegiată a tuturor celor care s-au consacrat în mod deosebit lui Dumnezeu, îmbrățișând un ordin, un institut de viață consacrată sau intrând într-o familie călugărească. Bărbații și femeile care renunță la ei înșiși pentru împărăția cerurilor sunt "liberi pentru a iubi, liberi pentru a sluji". Mergând pe urmele lui Cristos, mort și înviat, ei trăiesc această libertate ca solidaritate, făcându-se săraci.

Misiunea vieții consacrate însă, în prezentul și viitorul Bisericii, nu-i privește doar pe cei care au primit acest dar special, dar întreaga comunitate creștină. Vocația tuturor credincioșilor este aceea trasată de Cristos: "Fiți sfinți, căci eu, Domnul, Dumnezeul vostru, sunt sfânt" (Lev 19,2).

În Dieceza de Iași, PS Petru Gherghel s-a întâlnit cu persoanele consacrate din dieceză în 1998 în biserica "Sf. Tereza a Pruncului Isus" din Roman, apoi în 1999 și 2000 în biserica "Sf. Nicolae" din Bacău,

în 2001 în biserica "Sf. Mihail" din Săbăoani. Pentru anii 2002 și 2003 s-a stabilit ca această zi la nivel diecezan să se celebreze la începutul lunii octombrie, luna rozariului, lângă Maica Domnului și împreună cu ea la Cacica. Transferarea celebrării acestei zile în Dieceza de Iași pentru luna octombrie se datorează faptului că pe 2 februarie este greu ca persoanele consacrate să se poată aduna. Anul acesta, la nivel diecezan, această zi va fi celebrată la 7 octombrie în biserica "Sf. Mihail" din Săbăoani. În cadrul comunităților locale, la 2 februarie, persoanele consacrate sunt invitate să-și întărească propria chemare și misiune în Biserică, după constituțiile și carismele fondatorilor proprii.

În îndemnul apostolic postsinodal "Vita consecrata", emis la 25 martie 1996, papa Ioan Paul al II-lea spunea persoanelor consacrate: "...Trăiți-vă plenar oferirea de voi înșivă lui Dumnezeu, pentru ca lumea să nu fie lipsită de o rază a frumuseții dumnezeiești ce luminează drumul existenței omenești. Creștinii, cufundați în ocupațiile și grijile lumii acesteia, dar chemați și ei la sfințenie, au nevoie să găsească în voi inimi purificate care îl «văd» pe Dumnezeu în credință, persoane docile față de lucrarea Duhului Sfânt, care pășesc cu veselie, fidele carismei, vocației și misiunii lor".



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul Misionar Diecezan

Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat