Știri externe
Anul Euharistiei
Prin Liturghia solemnă celebrată la 17 octombrie, în bazilica "Sfântul Petru", papa Ioan Paul al II-lea a deschis Anul Euharistic, care se va încheia în octombrie 2005. Inaugurarea a avut loc concomitent cu încheierea Celui de-al 48-lea Congres Euharistic Internațional, desfășurat în Guadalajara, Mexic. După Liturghia celebrată de cardinalul secretar de stat Angelo Sodano, alături de alți membri ai colegiului cardinalilor, a urmat un moment de expunere și adorare a preasfântului Sacrament. Prin intermediul televiziunii, papa a transmis participanților din Guadalajara un mesaj, spunând, printre altele, că "tema congresului, Euharistia, lumină și viață pentru noul mileniu, ne invită pe toți să considerăm misterul euharistic nu doar în sine, ci și în relație cu problemele timpului nostru". Papa a încheiat anunțând că următorul Congres Internațional Euharistic va avea loc în Quebec, Canada, în 2008.
Politicienii și evanghelia
Papa Ioan Paul al II-lea a subliniat importanța angajamentului creștinilor în politică și le-a reamintit acestora datoria de a fi întotdeauna consecvenți evangheliei. Relația creștinilor cu politica a fost esența mesajului trimis sâmbătă, 25 septembrie, cu ocazia Săptămânii Sociale a Franței, desfășurate în perioada 23-26 septembrie în localitatea Lille, cu tema "Europa: o societate de inventat". Săptămâna a început ca o inițiativă a unui om de afaceri din Lyon și a unui profesor din Lille și de atunci a creat un curent de reflecție socială care pune persoana umană în centru. "Implicarea creștinilor în politică este importantă. Vă invit să nu vă dați înapoi din fața misiunii voastre în acest domeniu, căutând întotdeauna coerența între evanghelie, tradiția divină și apostolică, magisteriul Bisericii, opțiunile și deciziile pe care sunteți chemați să le luați", a adăugat papa. Din România a participat și pr. Iosif Dorcu.
Aniversare
La 16 octombrie, papa Ioan Paul al II-lea a aniversat alegerea sa ca papă în 1978, Karol Wojtyla fiind al 264-lea papă. Până la 14 octombrie, după cum aflăm din cifrele publicate, papa s-a întâlnit cu nu mai puțin de 1.512.300 de persoane: 387.100 în cadrul audiențelor generale săptămânale; 140.200 în cadrul unor audiențe speciale; 368.000 la celebrările liturgice și 617.000 la rugăciunea "Angelus" de duminică. De la 16 octombrie 1978 până la 16 octombrie 2004, Sfântul Părinte s-a întâlnit cu 426 de șefi de state, regi și regine, cu 187 de prim-miniștri, cu 190 de miniștri de externe și a primit scrisorile de acreditare de la 642 de noi ambasadori pe lângă Sfântul Scaun.
Papa și cercetașii
În ziua de 24 octombrie, Ioan Paul al II-lea s-a întâlnit cu 40.000 de cercetași de mai multe vârste în Piața "Sfântul Petru" din Vatican și i-a încurajat să înoate împotriva curentului unei societăți individualiste. Cercetașii s-au întâlnit cu papa pentru a celebra cea de-a 30-a aniversare a Asociației Catolice Italiene a Călăuzelor și Cercetașilor, precum și cea de-a 50-a aniversare a Mișcării Cercetașilor Adulți. În majoritatea parohiilor italiene, această mișcare este un element important în cadrul activităților de tineret parohiale. Cercetașii și-au reînnoit în fața Sfântului Părinte legământul lor. Papa i-a încurajat să trăiască regulamentul alcătuit de Robert Baden-Powell (1857-1941), fondator al cercetașilor și fost general englez.
Congres pentru preoți
"Oamenii vin la preoți căutându-l pe Cristos și au dreptul să îl vadă în miniștrii sacri", le-a spus prefectul Congregației pentru Cler, card. Darío Castrillón Hoyos, celor peste 1.000 de preoți din 80 de țări care s-au aflat în Malta în perioada 18-23 octombrie pentru a reflecta asupra ministerului preoțesc. În cadrul congresului cu tema "Preoții, formatorii sfinților noului mileniu - pe urmele apostolului Paul" a fost prezentată figura sfântului Paul, care a petrecut trei luni în Malta, după naufragiul din timpul călătoriei sale spre Roma ca prizonier. Apostolul a continuat chiar și în acele condiții să evanghelizeze. Potrivit arhiepiscopului Csaba Ternyac, secretar al Congregației pentru Cler, provocarea cu care s-a confruntat fiecare preot de-a lungul secolelor este aceea de "a trăi preoția într-un mod autentic în timpul prezent".
Statistică tristă
În anul 2003, 35 de misionari au fost uciși, potrivit agenției de știri "Fides" a Congregației pentru Evanghelizarea Popoarelor. Printre victime s-a numărat arhiepiscopul irlandez Michael Courtney, în vârstă de 58 de ani, nunțiu apostolic în Burundi, care a fost ucis la 29 decembrie 2003 pentru implicarea sa în favoarea reconcilierii. Anul trecut au fost uciși 20 de preoți, trei călugări, două călugărițe, trei seminariști, un catehet, trei voluntari laici și doi laici implicați în activități misionare. Cel mai periculos continent pentru misionari este Africa, cu 22 de martiri, dintre care opt în Republica Democrată Congo și șase în Uganda. Columbia se află, de asemenea, în fruntea listei, cu șase misionari uciși în 2003.
Adunare ecumenică
Comitetul Central al Conferinței Bisericilor Europene s-a întâlnit la Praga între 27 septembrie și 3 octombrie. Printre altele, membrii comitetului și-au exprimat mulțumirea față de Bisericile din România, față de reprezentanții ecleziali și civili ai orașului Sibiu, care s-au oferit să găzduiască Cea de-a III-a Adunare Ecumenică Europeană, care se va desfășura la începutul lunii septembrie a anului 2007, organizată fiind, ca și în cazul celorlalte două adunări (Basel, în 1989 și Graz, în 1997), de Conferința Bisericilor Europene și de Consiliul Conferințelor Episcopale Europene. Adunarea va fi pregătită prin evenimente locale, naționale și regionale, în special prin Săptămâna de Rugăciune pentru Unitatea Creștinilor din 2006 și 2007. Evenimentul se va concentra pe mărturia comună creștină în Europa: tema și detaliile procesului pregătitor vor fi decise la următoarea întâlnire, ce se va desfășura între 3 și 6 februarie 2005, la Chartres (Franța).