Lumina Creștinului
  Introducere
  Ultimul număr
  Arhiva 2023
  Arhiva 2022
  Arhiva 2021
  Arhiva 2020
  Arhiva 2019
  Arhiva 2018
  Arhiva 2017
  Arhiva 2016
  Arhiva 2015
  Toți anii
  Căutare
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 LUMINA CREȘTINULUI 
- Pentru tineri -

"Stelele vor cădea de pe cer"

Cele mai apropiate stele sunt stelele verzi. Le-am văzut de mai multe ori, mai ales în copilărie când ne loveam din neatenție. Cele de pe cer sunt foarte departe și se văd doar parțial. După cum spun oamenii de știință, ceea ce vedem cu ochiul liber e puțin de tot în comparație cu ceea ce există în realitate. Telescoapele ne conving de acest lucru. Din cauza luminilor orașelor, unele stele dispar ușor din ochii noștri. Pe vremea patriarhului Abraham, când pământul era cufundat în întuneric se vedeau mai multe stele. Stând cu Sara sub cerul înstelat Abraham încerca uneori să numere stelele, dar niciodată nu reușea să le numere pe toate. N-a reușit nici când Dumnezeu i-a arătat cerul spunându-i: "Atât de numeroși vor fi urmașii tăi".

De când s-a rostit profeția "O stea va răsări din Iacob", oamenii au început să aplice titlul de stea unor personalități marcante. Așa încât astăzi avem o mulțime de stele printre noi: stele de cinema, stele de operă, stele de fotbal. Există o echipă de fotbal formată numai din stele și i se spune echipă galactică. Apar și pe la noi din când în când talente care par să devină stele. Unele strălucesc o vreme și apoi dispar. Dispar în noapte și nu mai strălucesc ziua pe terenul de fotbal. Lumea se întreabă de ce nu mai strălucesc, care e misterul căderii lor? Misterul e acolo în noapte. Am auzit pe unii spunând că nu există nici o legătură între viața particulară a fotbalistului și jocul său de pe teren. În ultima vreme s-a dezvăluit însă că există o mare legătură. Desfrâul, beția, drogurile au făcut ca să dispară multe stele.

Când aud acum evanghelia în care Cristos spune: "Stelele vor cădea de pe cer", mă gândesc nu numai la acele corpuri cerești care la sfârșitul lumii se vor prăbuși, ci și la acei oameni care strălucesc o vreme și se prăbușesc din vina lor. Corpurile cerești se vor prăbuși datorită legii gravitației. Când forța care le-a împins în univers se va retrage, ele se vor întoarce de unde au plecat. Oamenii se prăbușesc tot datorită unei legi a gravitației. Sunt atrași în jos, spre ceea ce este rău, spre păcat. De ce gravitează oamenii în jurul păcatului e greu de spus. În momentul când oamenii nu mai privesc spre înălțimi, când nu mai sunt fascinați de ceea ce le propune Dumnezeu, atunci căderea este sigură. Nouă ni se pare că stelele stau pe loc. Dar de fapt sunt într-o mișcare continuă. Oprirea din această mișcare le-ar fi fatală, ar cădea de pe cer. Marea explozie de la începutul universului le-a pus în mișcare și ele există atâta timp cât se mișcă. În viața oamenilor când dispare avântul spre înălțimi nu se rămâne pe loc, ci se coboară. Nu mai există decât o singură forță care duce la prăbușire. Corpurile cerești se vor prăbuși fără o vină a lor. Oamenii în schimb acceptă în mod liber să cadă.

Nu știm dacă vom prinde căderea stelelor de pe cer la sfârșitul lumii, dar căderi ale stelelor omenești vom mai vedea. Poate chiar ne-am obișnuit cu astfel de căderi și le considerăm normale. Anormal pentru unii este să strălucești. Strălucirea este o excepție.

Nu toți sunt chemați să strălucească în artă, în sport, dar fiecare ar putea străluci în nevinovăție și atunci ar fi numai stele și în cer și pe pământ. De această strălucire are lumea mai mare nevoie, după gândul lui Cristos. "Astfel să strălucească lumina voastră înaintea oamenilor, ca văzând faptele voastre bune să-l preamărească pe Tatăl vostru care este în ceruri".

Atâta timp cât călătorim prin univers e bine să nu uităm de indicatorul "Atenție, cad stele"! S-ar putea să vedem stele verzi dacă nu ne ferim la timp.

Pr. Eugen Budău



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul Misionar Diecezan

Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat