In memoriam

Pr. Vasile Gabor - 50 de ani de la trecerea la Domnul

În septembrie 1939, când intram în Seminarul din Iaşi, opt absolvenţi ai acestuia, printre care şi Vasile Gabor, se pregăteau să plece în străinătate sau în alte seminarii din ţară (Alba-Iulia, Timişoara), pentru studiile teologice. Vasile Gabor şi Leopold Nestmann au avut şansa de a studia la Roma, inima creştinătăţii catolice, la Universitatea "Urbaniana".

În clasele seminariale din Iaşi s-a evidenţiat totdeauna în primele locuri. De asemenea, la Roma, unde a absolvit cu magna cum laude. Împrejurările grele ale războiului şi lipsa de preoţi din Dieceza de Iaşi au făcut să nu poată rămâne la Roma pentru doctorat. A fost hirotonit în ziua de 24 aprilie 1943, la Roma, iar în vara aceluiaşi an s-a întors în ţară. După Liturghia primiţială, celebrată în sărbătoarea hramului bisericii vechi din Tămăşeni (29 august 1943), unde tatăl său era dascăl, a fost numit vicar parohial la Văleni, judeţul Bacău.

La începutul anului şcolar 1946-1947 a fost numit prefect de studii şi profesor de filozofie la Seminarul din Iaşi, care funcţiona în casele de lângă episcopie, deoarece clădirea de pe Copou fusese distrusă de bombardamente în vara anului 1944.

Am avut cinstea de a-l avea profesor timp de doi ani. Poseda temeinic atât filozofia, cât şi teologia. Preda bine şi era exigent la examen. Se aştepta ca toţi seminariştii să ştie de 9 sau 10. Bineînţeles că nu toţi ajungeau la acest nivel.

Ca prefect de studii şi pedagog de disciplină, situaţia era mai anevoioasă şi delicată. Nu toţi seminariştii erau lemn de icoană. Unii aveau chef de ştrengării. Bietul părinte Vasile răbda cât răbda, dar mai şi izbucnea cu câte o mustrare destul de apăsată. Deşi era un introvertit, îi plăceau şi glumele; uneori chiar râdea cu poftă. Printre multele sale talente îl avea şi pe acela al scrisului de piese de teatru. Mi-aduc aminte de o piesă umoristică, intitulată "Curiozităţi din lumea animalelor", inspirată din cosmologie şi ştiinţele naturii. Actorii eram noi, cei 20 de seminarişti din penultimul an de seminar. Piesa în patru acte a durat aproape patru ore, ceea ce l-a făcut pe episcopul Marcu Glaser, care era de origine germană, să exclame: "... mult încă este?"

Sfârşitul anului şcolar 1947- 1948 aducea nori negri şi furtună cumplită: instaurarea din plin a regimului comunist, cu urmări tragice pentru dieceză; desfiinţarea seminarului, arestări de preoţi, enoriaşi şi episcopi, abolirea unilaterală (de către comunişti) a Concordatului cu Sfântul Scaun, încheiat în 1929 etc.

La preluarea inventarului bunurilor aparţinând seminarului, comisia statală i-a acuzat pe pr. director Anton Trifaş şi pe prefectul pedagog, pr. Vasile Gabor, că ar fi sustras inventarului cărţi şi produse alimentare. Explicaţiile date de aceştia nu au fost luate în seamă, pentru că era dispoziţie ca respectivii să fie arestaţi. Pr. Trifaş, supus unei farse judiciare, a fost condamnat la doi ani de închisoare. Pr. Vasile Gabor, fiind plecat din Iaşi la Berzunţi şi aflând de cele întâmplate, a dispărut fără ca agenţii comunişti să-i dea de urmă. Cu ştirea superiorilor bisericeşti, părintele s-a ascuns în satul Buruienişu de Sus, jud. Bacău.

Am aflat mai târziu, prin anii 1958-1960, despre sfârşitul tragic al părintelui Vasile în ascunzătoarea în care stătuse mai bine de cinci ani. Viaţa grea a părintelui este descrisă de dascălul Gheorghe Zaharia din Buruienişu de Sus, care, împreună cu familia sa, l-a ascuns într-un bordei săpat în pământ. Articolul "Viaţa grea a pr. Gabor şi viaţa sa în anonimat" este publicat în Almanahul "Presa Bună" 1994, p. 236-242.

Am regretat mult plecarea prematură dintre noi a unui preot valoros care ar fi putut contribui mult pentru propăşirea vieţii religioase a diecezei. Să se bucure în veci cu sfinţii şi aleşii Domnului.

Mons. Anton Despinescu

Flori pe mormântul unui preot

Moto: "Să mor, ca să nu mai mor niciodată şi să văd faţa ta!"

Sf. Augustin, Confesiuni

În urmă cu 50 de ani, în luna noiembrie, se lăsase peste Munţii Vrancei o iarnă cu nămeţi cât casele. Cele câteva case răsfirate pe o coastă din Buruienişu de Sus erau aproape ascunse sub nămeţi, dar acolo, într-un bordei săpat în pământ, la o margine de pădure, se ascundea părintele Vasile Gabor, urmărit de autorităţile statului de atunci. Bordeiul părintelui era săpat pe terenul familiei lui Ghiţă Zaharia, un tânăr care avea grijă de toate cele de trebuinţă pentru traiul părintelui şi, mai ales, îl asista la celebrarea zilnică a Liturghiei.

Singurătatea părintelui nu l-a dus la deznădejde, căci se încredinţase lui Isus şi Maicii sale, căreia i se ruga în chip deosebit. La acel sfârşit de noiembrie părintele s-a îmbolnăvit. Nu putea fi vorba de nici un fel de ajutor medical adecvat în respectivele condiţii politice.

În seara zilei de 26 noiembrie 1954, în chinurile bolii, părintele reuşea să se roage împreună cu Ghiţă şi, astfel, îngerii au venit şi i-au luat sufletul la cer. În noaptea următoare câţiva oameni l-au pus într-un sicriu şi l-au îngropat lângă zidul bisericuţei din sat. Nu putea fi vorba de nici un fel de ceremonie religioasă în condiţiile date.

Acum mormântul părintelui este sub sacristia care s-a construit ulterior. Confraţii de preoţie şi familia nu l-au uitat pe preotul de 35 de ani care murea în aceste condiţii. PS Petru Gherghel, încă din 1985, a vizitat locul unde pr. Vasile a pătimit şi a trăit. De asemenea, cei din familia părintelui - fraţi, surori, nepoţi - mergeau la locul unde a trăit părintele. Ei au construit în amintirea lui o cruce de marmură albă. În ziua de 26 noiembrie 1994, PS Petru Gherghel a celebrat o slujbă de înmormântare împreună cu mai mulţi preoţi. Au participat mulţi credincioşi din împrejurimi şi familia părintelui. El trăieşte în amintirea celor care l-au cunoscut şi care l-au iubit.

În acelaşi an, la 17 mai se stingea în închisoare Mons. Vladimir Ghika. El ne-a lăsat o rugăciune deosebită, care i se potriveşte şi părintelui Vasile: "Morţi şi pulberi, binecuvântaţi pe Domnul! Binecuvântează pe Domnul, moarte a mea, putreziciune a mea, binecuvântează pe Domnul! Lucruri ce se vor naşte din mine când eu nu voi mai fi din această lume, binecuvântaţi pe Domnul! Tăcere din jurul memoriei mele, binecuvântează tu pe Domnul. Suflete al meu care nu va trebui să mori vreodată, strigă-ţi eternitatea deja începută, binecuvântând încă din ceasul acesta pe Domnul!" (V. Ghika, A trăit şi a murit ca un sfânt, ARCB, Bucureşti 2003, p. 25).

Sacrificiul suprem al preoţilor noştri n-a fost zadarnic; el a făcut din ţara noastră grădina Maicii Domnului.

Să punem florile rugăciunilor noastre pe mormintele lor.

Iulia-Ioana Vasiliu, nepoată