Copilăria lui Adam

Adam n-a avut copilărie. Totuşi viaţa lui a început să se numere nu de la 20 de ani, cum părea când a fost creat, ci de la o zi, cum ne numărăm şi noi zilele şi anii. Spre deosebire de noi, el a început să meargă din prima zi. Şi tot din prima zi a început să spună primele cuvinte, când a văzut un chip frumos alături de el: "Iată os din oasele mele şi carne din carnea mea".

Nostalgia copilăriei se află în mulţi dintre noi, nu însă şi în mintea lui Adam. Ne amintim de anii de şcoală, de prima zi când ne-am aşezat în bancă şi-am răsfoit cărţile noi.

Copiii din Beslan însă nu vor să-şi mai amintească de prima zi de şcoală. Unii au jurat că nu vor mai intra în acea şcoală. Teroriştii, care au ucis acolo sute de copii, i-au marcat pentru toată viaţa. Copiii au văzut chipuri strivite, oase şi carne alături de ei, din fraţii lor sau chiar din trupul propriu. Ei vor să şteargă din memorie amintirea plină de spaimă. Cei care au murit au lăsat cărţile pentru alţi copii. Să înveţe alţii ceea ce ei nu mai pot învăţa. Oare copiii teroriştilor ce învaţă? Învaţă să fie şi ei ca părinţii lor, nişte ucigaşi? Despre ei Cristos ar putea să spună: "Voi îl aveţi de tată pe diavol, căci el de la început a fost ucigaş".

Dumnezeu nu l-a creat pe Adam copil, căci diavolul ar fi fost în stare să-l ucidă, văzându-l atât de mic şi fără putere. Fiindcă n-a avut prilejul să-l găsească pe Adam copilaş pentru a-l ucide, acum el se răzbună şi ucide pe urmaşii lui. Acest lucru s-a întâmplat nu numai la Beslan; se întâmplă peste tot în lume. La noi în România, de la "revoluţie" până în prezent au fost ucişi vreo 14 milioane de copii înainte de a se naşte. La noi sunt altfel de terorişti, neurmăriţi de nimeni. Printre cei care se revoltă împotriva teroriştilor de la Beslan sunt şi terorişti de-ai noştri. Ce făţărnicie! Fiecare oraş la noi e un Beslan. Tancurile însă nu înconjoară locurile unde se ucid copiii. Se merge în toată libertatea şi se iese în toată libertatea. Televiziunea nu se năpusteşte asupra acestor locuri pentru a prezenta în direct uciderea copiilor. Jurnalele găsesc că nu e cazul să scrie despre aşa ceva. Sau dacă cineva scrie, o face nu ca să acuze, ci doar ca o simplă statistică. Oare numai preoţii trebuie să acuze aceste crime. În ceilalţi oameni s-a şters din conştiinţă imperativul "Să nu ucizi"?

Adam n-a avut copilărie. Acum trebuie să spun că prea mulţi nu mai au copilărie şi nici anii de după copilărie. Cei maturi luptă împotriva copiilor. Ei înarmaţi până în dinţi, iar copiii cu mâinile goale. Şi acest război e declarat de multe naţiuni ca fiind just.

Îmi pun întrebarea dacă nu cumva ar fi fost mai bine ca toţi să fi fost creaţi fără copilărie, ca Adam. Dar Dumnezeu vrea să aibă în împărăţia sa copii. "Dacă nu veţi fi ca şi copiii nu veţi intra în împărăţia cerurilor".

Pr. Eugen Budău

***

"Privind la Maria copilă, cum să nu ne gândim la atâţia copii fără apărare din Beslan, Osetia, victime ale unei sechestrări barbare şi în mod tragic masacraţi? Se găseau într-o şcoală, un loc unde se învaţă valorile, care dau sens istoriei, culturii şi civilizaţiilor: respectul reciproc, solidaritatea, dreptatea şi pacea. În interiorul acelor ziduri, ei au experimentat în schimb abuzul, ura şi moartea, consecinţe diabolice ale fanatismului plin de cruzime şi al unui dispreţ dement faţă de persoana umană. [...]

Este un mare strigăt de durere pentru copilărie, a cărei demnitate este lezată. Aceasta nu poate şi nu trebuie să lase pe nimeni indiferent. [...] Lângă leagănul Mariei copil să conştientizăm încă o dată datoria pe care o avem cu toţii de a sprijini şi a apăra aceste fragile creaturi, şi de a construi pentru ei un viitor de pace. Să ne rugăm împreună, pentru ca să fie create pentru ei condiţii ale unei existenţe paşnice şi sigure".

Ioan Paul al II-lea, Audienţa generală din 8 septembrie