Preţuirea credinţei

Preţuirea credinţei

La sfântul Botez, o dată cu spălarea sufletului de păcatul strămoşesc - precum şi de păcatele personale când Botezul se administrează adulţilor - noului încreştinat i se încredinţează o comoară foarte preţioasă: sfânta credinţă.

Pe tot parcursul vieţii creştine ea este investită în opera de sfinţire.

Apostolul neamurilor, sfântul Paul, se pronunţă clar: "Fără credinţă nu este cu putinţă să fim plăcuţi lui Dumnezeu, pentru că acela care se apropie de Dumnezeu trebuie să creadă că el este şi că devine răsplătitor celor care îl caută" (Evr 11,6).

În întreg capitolul al unsprezecelea al acestei scrisori, apostolul înşiră exemple de credinţă: pe Abel, cel care a adus lui Dumnezeu jertfa cea aleasă; pe Enoh, cel bine plăcut lui Dumnezeu şi luat de pe pământ înainte de a muri; pe Noe, cel care a osândit lumea coruptă devenind moştenitor al dreptăţii; pe Abraham, cel supus încercării şi care este gata să jertfească pe unicul său fiu, Isaac; pe Iacob, Iosif, Moise şi multe alte suflete mari, împlinitoare ale legământului sfânt.

Creştinul are ca exemple pe lângă modelul desăvârşit, Isus Cristos, ca şi pe acela al Maicii preasfinte, mulţimea nenumărată a martirilor, mărturisitorilor şi fecioarelor care îl încurajează în viaţa de zi cu zi, aşa cum însuşi marele episcop din Hippona se încuraja spunându-şi: "Dacă atâţia şi atâtea au putut fi plăcuţi lui Dumnezeu, de ce nu şi tu, Augustine?"

Asaltat de ofensiva furibundă a diavolului şi a numeroşilor săi acoliţi, creştinul zilelor noastre va reuşi să fie victorios preţuind şi trăind comoara credinţei, prinzându-se, asemenea albinelor în timpul furtunilor, de această stâncă salvatoare.

Vâslind în larg, preocupat în mod cu totul deosebit de viaţa sufletească a enoriaşilor Bisericii locale, Sinodul diecezan al Episcopiei de Iaşi vrea să fie, prin ansamblul deciziilor care se vor stabili, far călăuzitor în preţuirea credinţei, întărirea speranţei şi înflăcărare înnoitoare a dragostei dumnezeieşti.