Lumina Creștinului
  Introducere
  Ultimul număr
  Arhiva 2024
  Arhiva 2023
  Arhiva 2022
  Arhiva 2021
  Arhiva 2020
  Arhiva 2019
  Arhiva 2018
  Arhiva 2017
  Arhiva 2016
  Arhiva 2015
  Toți anii
  Căutare
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Viețile sfinților


adevăratele modele de viață se găsesc aici


 LUMINA CREȘTINULUI 
- Mesajul sfintilor -

Luigi Orione și Annibale Maria Di Francia

Preoți devotați Mariei

Printre cei mai noi sfinți ai Bisericii Catolice, canonizați de papa Ioan Paul al II-lea la 16 mai, sunt și doi care au fost foarte buni prieteni. Ambii au fost preoți, fii devotați ai sfintei Fecioare Maria, inițiatori de mari rețele de ajutorare socială a săracilor și fondatori de congregații religioase: pr.Luigi Orione (1872-1940) a fondat Mica Operă a Divinei Providențe, și pr. Annibale Maria Di Francia (1851-1927) care a fondat Fiicele Zelului Divin și Părinții Rogaționiști ai Preasfintei Inimi a lui Isus.

Don Luigi Orione s-a născut la Pontecuratore (Italia) și, după ce a studiat în Seminarul din Tortona, a fost hirotonit preot la 13 aprilie 1895. Chiar înainte de a fi preot, Luigi Orione a înființat, la 3 iulie 1892, familia călugărească Mica Operă a Divinei Providențe, cu scopul de a-i asista pe cei mai săraci, în special pe cei cu disabilități. Pentru toți membrii congregației, el insista mereu să nu se facă nimic fără rugăciuni către Fecioara Maria, fapt pentru care și-a ales drept moto: "Bucură-te, Marie, și mereu înainte!". În discursul de la canonizarea lui don Orione, papa Ioan Paul al II-lea s-a concentrat pe umilința și pe iubirea manifestată față de cei săraci și nevoiași: "Mărturia sa este încă foarte actuală. O lume dominată prea adesea de indiferență și de violență are nevoie de persoane ca el. Avem nevoie de buni samariteni, care să fie gata să răspundă la plânsul fraților noștri care suferă și tânjesc după Cristos. (...) Pr. Orione a știut cu claritate că opera cea mai importantă este a-l duce pe Cristos oamenilor. În aceasta constă secretul sfințeniei sale, precum și în pacea pe care el a dorit-o cu ardoare pentru familii, pentru oameni".

Pr. Annibale Maria Di Francia a fost una dintre cele mai importante figuri spirituale ale Italiei de la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea. Prin intermediul congregațiilor pe care le-a înființat, el a acționat pentru binele moral și spiritual al săracilor din zona Avignone din orașul său natal Messina.

"Annibale Maria Di Francia, a spus Sfântul Părinte în discursul de la canonizare, era mândru că purta încă de la Botez numele Maicii Domnului, pe care o numea «Măicuța mea». Nutrea față de ea o devoțiune plină de duioșie și o invoca drept Maică a Bisericii și Maică a vocațiilor".

Acești doi sfinți s-au întâlnit în circumstanțe tragice. În anul 1908, la scurt timp după ce sudul Italiei a fost zguduit de un puternic cutremur, papa Pius al X-lea l-a numit pe părintele Luigi Orione în funcția de vicar general al Arhidiecezei de Messina. Încă din prima zi, noul vicar general și-a făcut drum printre ruine până a ajuns în zona Avignone, unde se afla "cartierul general caritativ", condus de părintele Di Francia. Acolo a fost impresionat de personalitatea și sfințenia acestuia, ceea ce a dus la înfiriparea unei prietenii strânse. Vizitele reciproce, întâlnirile și discuțiile au devenit tot mai frecvente, subiectul fiind același: "Proiecte și strategii de aplicat pentru renașterea orașului Messina". De fiecare dată când don Orione părăsea Avignone, spunea o frază care a devenit faimoasă: "Știți voi ce sfânt mare aveți în Messina?" La rândul său, părintele Di Francia l-a apărat și sprijinit întotdeauna pe prietenul său zicând: "Acesta este îngerul meu păzitor".



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul Misionar Diecezan

Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat