Răspundem...

- Ionel Hristea (Redacţia "Glorie lui Christos" Cluj-Napoca). "Am primit la redacţie, de la nişte persoane foarte evoluate spiritual, un text privind adevăratul înţeles al rugăciunii Tatăl nostru...".

E bine că aţi primit numai o interpretare şi nu mai multe, ceea ce ni se întâmplă nouă. Pe marginea formulării sau traducerii Rugăciunii Domneşti au apărut atât speculaţii biblice şi teologice, cât şi interpretări autorizate. Cea pe care ne-aţi trimis-o dv., deşi nu este avizată de vreo comisie abilitată în acest sens, conţine câteva observaţii competente, dar nu ţine cont de tradiţie şi magisteriul Bisericii, care au elaborat în timp o serie de studii şi documente cu rolul de a explicita cele şapte cereri din rugăciunea pe care ne-a învăţat-o Mântuitorul.

- Elena Olariu (Răducăneni). Ne bucurăm de reluarea colaborării cu redacţia noastră, precum şi de realizările pe care le-aţi obţinut pe tărâm cultural în comuna Răducăneni. Deschiderea ecumenică a credincioşilor a dat şi va face să rodească noi iniţiative, atât pastorale, cât şi culturale. În felul acesta, "teama de celălalt - aproapele tău" dispare şi se ajunge la "iubirea aproapelui, la o vindecare sigură a rănilor ce-ţi sfâşie sufletul... şi vor izvorî raze de lumină", după cum aţi scris în eseul Plâns interior. Am reţinut toate creaţiile dv., unele dintre ele e posibil să fie publicate în numerele viitoare, în funcţie de spaţiu şi tematică.

- Alexandru Robu (Săbăoani). În legătură cu problema originii catolicilor din Moldova s-a discutat mult şi s-au iscat multe controverse. Ne întristează faptul că şi dv. aţi fost una dintre victime. Să nu uitaţi totuşi că, înainte de a fi români, maghiari, ceangăi etc., fiecare dintre noi este creştin. Amintiţi-vă de textul sfântului Paul din Scrisoarea către Galateni: "...nu mai este nici iudeu, nici grec, nici sclav... Voi toţi sunteţi una în Cristos Isus". Rugaţi-vă în continuare ca persoanele care pun mai presus naţionalitatea sau alte lucruri să descopere în Isus liantul unităţii şi al iubirii fraterne. Înalta ţinută morală a dascălilor dv. de la gimnaziul franciscan din Hălăuceşti, pe care îi evocaţi cu mult respect, să vă inspire şi dv. curaj şi entuziasm, în a lupta din răsputeri pentru a trăi în dreptate şi adevăr.

- Ioan Cojan (Traian - NT). Din cele scrise de dv. înţelegem durerea pe care o trăiţi, văzând cât de superficial tratează tinerii hotărârile de la sfânta Căsătorie. "Li se pune întrebarea dacă vor să accepte copiii pe care îi va trimite Dumnezeu; viitorii soţi răspund da, dar, din nefericire, acest da devine în unele cazuri un nu total sau un da foarte diminuat, deoarece majoritatea viitorilor părinţi se limitează numai la un copil sau doi". Sunt multe mame care refuză viaţa. Omul este un colaborator al lui Dumnezeu la planul vieţii. Motivele pentru care părinţii îşi refuză copiii sunt multiple. Biserica a găsit de cuviinţă să se implice în promovarea vieţii. De exemplu, nu demult, au început chiar în comunitatea dv., în Casa Părinţilor Verbiţi, cursuri de formare pentru părinţi. Să dea Domnul ca toţi cei care vor participa la aceste cursuri să promoveze în lume "cultura vieţii". Acelaşi răspuns şi pentru Fabian Gherghel, din Parohia Sărata, care ne-a scris din Italia.

- Comunitatea catolică (Focşani). În pelerinajul său prin Moldova, sfântul Anton a provocat în inimile multor credincioşi dorinţa de a sluji cu multă vrednicie Domnului. Ne bucurăm pentru că şi în comunitatea dv. s-a oprit pentru câteva ceasuri sfântul minunilor. Redăm în continuare un fragment din scrisoarea pe care aţi trimis-o la redacţie, pentru a fi citit de cei cărora le mulţumiţi. "Prin bunăvoinţa Provinciei Franciscane, cu permisiunea expresă a episcopului Petru Gherghel şi prin îngăduinţa preoţilor din Galaţi şi Oneşti, care au rupt o oră din programul lor, cărora le mulţumim din inimă în numele credincioşilor vrânceni, ne-am înfruptat şi noi, din firimiturile, minutele care au căzut de pe masa, programul parohiilor mai mari, răsplătind astfel credinţa şi veneraţia focşănenilor faţă de doctorul evanghelic".

- Andreea Simon şi Mihaela Mărtinaş (Sagna). Scrisoarea voastră am înmânat-o redacţiei "Isus, prietenul copiilor".

- Petrică Stan (Penitenciar Gherla). "De 10 ani mă aflu în coşul de gunoi al societăţii, pentru crimă. Mii de deţinuţi se simt neajutoraţi, înfricoşaţi şi nenorociţi, neavând unde să se îndrepte pentru a primi un ajutor. Se ştie că indiferent de vârstă, începând cu copiii şi terminând cu bătrânii, cei privaţi de iubire pot muri; a muri din lipsă de iubire nu este o vorbă în vânt. V-am scris şi cu dorinţa că poate se va găsi un om cu suflet bun, care să înţeleagă durerea mea şi să-mi scrie câteva rânduri la adresa: Stan Petrică, str. Andrei Mureşan, 4, jud. Cluj, 405300-Gherla".

Sperăm că vor fi mulţi oameni care să vă încurajeze pentru a ieşi din starea în care vă aflaţi. Se ştie bine că atunci când un om are de toate (sănătate, libertate, bani), dar nu-l are pe Dumnezeu nu are absolut nimic. Este o idee greşită să susţineţi că nu aveţi unde să vă îndreptaţi pentru a primi ajutor. Oare nu este Dumnezeu cel care le împarte pe toate? Cine experimentează că Dumnezeu este iubire, iertare, milostivire, cu siguranţă şi acea persoană va deveni iubire, iertare, milostivire. Un om dacă nu a învăţat nimic din greşeala pe care a făcut-o înseamnă că a făcut cea mai mare greşeală.

- Amphion Buteanu (Butea). "Vreau să vă mulţumesc pentru aprecierea făcută poeziilor pe care vi le-am trimis... În acelaşi timp, mă bucur că aţi selectat versurile ce exprimă ideile esenţiale şi le-aţi dat cititorilor dornici de adevăr şi frumos...".

Din păcate scrisoarea dv. a ajuns cu întârziere. Poeziile pe care le-aţi trimis aveau tematica sărbătorilor care s-au celebrat în luna iunie, iar revista ieşise de câteva săptămâni. Redăm, spre meditare, câteva versuri din poezia "Trinitate": "Tată, Fiu şi Duh Preasfânt, / Trei persoane-ntr-un cuvânt, / Dumnezeu, Treime sfântă, / Spre fapte bune mă avântă, / Ca în iubire şi credinţă, / Să sper în marea biruinţă".

- Zinca Buacă (Oituz). "Îmi exprim bucuria şi mulţumirea faţă de tot ceea ce este în jurul meu şi spun: «Minunate sunt lucrările tale Doamne! Minunate sunt într-adevăr, căci ne pui în faţă tot ce ne e necesar să ne amintim, să ajungem la tine. Ai dat, Doamne, darul preoţiei, care este atât de important pentru noi. Preoţii sunt cei care ne pun în faţă tot adevărul; făcând astfel legătura între noi şi tine. Ei sunt cei care, de la începutul vieţii şi până la moarte, ne duc pe calea spre tine. Ei sunt pentru noi Isus în chip văzut. De aceea, ar fi bine ca zilnic să ne rugăm pentru preoţi şi pentru vocaţii la sfânta Preoţie şi viaţa consacrată»".

Vă mulţumim pentru rugăciunile pe care le faceţi pentru urmaşii lui Cristos şi pentru cei care se pregătesc la această misiune. Cel mai frumos cadou pe care îl puteţi face cuiva este "rugăciunea". La 29 iunie au intrat în via Domnului 21 de preoţi. Rugaţi-vă şi pentru ei.

- Damian Bejan (Iaşi). "Stimată redacţie, preacucernice părinte, aş dori să vă aduc la cunoştinţă un lucru care, pentru mine, ca persoană creştină de rit catolic, m-a şocat: În ziua de 21 mai, în cotidianul ieşean «Ziarul de Iaşi», pe prima pagină a ziarului, a apărut într-un subtitlu cu litere îngroşate o înjurătură de Dumnezeu. Aceasta s-a mai repetat şi în pagina 8. Trebuia oare această înjurătură a lui «nea Miluţă» de la Coarnele Caprei să apară în ziar pe prima pagină în ziua de sfânta Elena, ba mai mult era chiar a doua zi după Înălţarea lui Isus, care s-a sărbătorit anul acesta împreună cu fraţii ortodocşi? Ce trebuie să facem în astfel de cazuri?".

Un creştin bun nu poate să treacă cu vederea aşa ceva. Este normal să te revolţi în astfel de cazuri. În paginile acestei reviste din luna ianuarie s-a publicat un articol despre înjurătură. Redăm esenţialul articolului, cu speranţa că va fi citit de cei în cauză: "A înjura înseamnă laşitate. Se verifică din ce în ce mai mult că cine înjură este lipsit de educaţie. Strada, piaţa, gara, autogara, bodegile etc. sunt locurile în care înjurătura este la ea acasă. Să fie înjurătura o simplă descărcare? sau poate e cea care rezolvă problemele oamenilor? Or mai degrabă este un refugiu, un semn de laşitate sau chiar un eşec? Oricum am înţelege-o, oricine ar folosi-o, în nici un caz ea nu-şi găseşte justificarea. De fapt, ce vină are Dumnezeu, Biserica, sărbătorile religioase... că oamenii au probleme?". Cu privire la ziar, e simplu: vă puteţi arăta dezacordul cu cele scrise nemaicitind ziarul respectiv şi nemaifăcând abonament. În plus, puteţi scrie şi o scrisoare de protest la redacţie.

- Petru Blaj (Săbăoani). "De multă vreme mă tot întreb de ce Isus Cristos trebuia să fugă în Egipt de frica lui Irod, oare nu putea fi omorât regele Irod sau guvernatorul Pilat? Cum de a putut Domnul răbda moartea celor 4.000 de prunci nevinovaţi şi decapitarea lui Ioan Botezătorul?".

Dumnezeu nu gândeşte aşa cum gândeşte omul. Iubirea sa îi dă omului şanse să se întoarcă. Dacă am fi pedepsiţi imediat ce săvârşim un păcat nu l-am mai putea numi pe Dumnezeu "iubire". Trebuie să ne schimbăm viziunea greşită despre Dumnezeu care se răzbună. El nu vânează greşelile noastre ca să ne poată pedepsi, ci este plin de milă şi răbdare şi suferă atunci când noi greşim. Şi apoi se pare că nu prea ne-aţi luat în serios recomandările pe care vi le-am dat în revista din luna mai, de a mai întreba şi preoţii din comunitatea dv. în neclarităţile pe care le aveţi.

- Monica Matei (Israel). "La vârsta de 20 de ani am intrat într-o biserică aflată la câţiva km de oraşul meu natal. Acolo, după un timp de rugăciune, am avut o inspiraţie, zic eu bună. Adică, de a-i cere preotului o spovadă generală. Deşi credeam că este o inspiraţie bună, am ezitat mult timp, deoarece nu o mai făcusem până atunci, chiar îmi imaginam diferite reacţii adverse din partea preotului. Contrar, preotul a înţeles mai mult decât credeam. Nu ştiu dacă va citi aceste rânduri, însă îi mulţumesc pentru bunăvoinţa şi înţelepciunea sa. După ce m-am împărtăşit am simţit că sunt alt om, un om ce căuta să ajungă la liman şi care îl va iubi pe Dumnezeu în ciuda necazurilor care s-au ivit în cursul vieţii. De atunci sfânta Spovadă şi sfânta Împărtăşanie m-au salvat din multe patimi. De fiecare dată simţeam şi credeam progresiv în prezenţa lui Dumnezeu în aceste sacramente minunate. Dar, mai mult, credeam că mâna lui Dumnezeu mă va sprijini mereu. Crucea pe care o duceam am început să o iubesc pentru rănile lui Isus, care s-a dat la moarte din iubire pentru noi".

Vă felicităm pentru că ne-aţi împărtăşit din experienţa frumoasă de viaţă spirituală prin care aţi trecut. Mulţi nu au curajul, sau ignoră pasul pe care l-aţi făcut dv. Sperăm că vă vor urma cât mai mulţi în a duce o viaţă aproape de Cristos şi în a ierta pe cei care le-au greşit.