Paola Elisabetta Cerioli

Mama multor orfani

În ziua de 16 mai, în Piaţa "Sfântul Petru", în cadrul unei sfinte Liturghii celebrată de papa Ioan Paul al II-lea, au fost ridicaţi la cinstea altarelor un număr de şase slujitori: Luigi Orione (1872-1940), Annibale Maria di Francia (1851-1927), Josep Manyanet y Vives (1833-1901), Nimattullah Kassab Al-Hardini (1808-1858), Gianna Beretta Molla (1922-1962) şi Paola Elisabetta Cerioli (1816-1865). Sfântul Părinte a adresat tuturor îndemnul ca, luând exemplu de la aceşti noi sfinţi, să nu li se tulbure inima, nici să nu se teamă (cf. In 14,27).

Constanţa Cerioli s-a născut la 28 ianuarie 1816 în Soncino (Italia), fiind al 16-lea copil al familiei de nobili Francesco şi Francesca Cerioli. A crescut cuminte şi ascultătoare în familia sa până la vârsta de 11 ani, iar apoi, vreme de cinci ani, a fost plecată departe de casă, pentru a studia la Alzano, Bergamo. Aici a suferit de singurătate şi de faptul că era departe de casă, dar a avut mult de învăţat din această experienţă. Întoarsă în locurile natale, s-a încredinţat liber şi docil voinţei părinţilor săi. Astfel, la 19 ani se căsătoreşte cu cel căruia îi fusese încredinţată, un văduv de 58 de ani, văzând aceasta ca fiind voinţa lui Dumnezeu. Împreună au dat viaţă la patru copii, dintre care trei au murit prematur. Rămasă văduvă, la vârsta de 38 de ani, intră într-o profundă criză existenţială, care a avut darul de a o încerca de a înţelege ce i s-a întâmplat şi ce voia Dumnezeu de la ea. După această perioadă grea şi obositoare, se decide - îndrumată fiind de episcopul de Bergamo, Pietro Luigi Speranza - să se încredinţeze Domnului cu un entuziasm reînnoit, căci simţea revitalizată intrinsec propria dorinţă de maternitate, menţinută vie de cuvintele profetice rostite de fiul său Carlo, care, fiind pe moarte, i-a spus: "Mamă, nu plânge..., deoarece Dumnezeu îţi va da mulţi alţi fii".

A înţeles că singurul drum spre Dumnezeu este caritatea. A început să viziteze şi să-i asiste pe bolnavi şi să împartă cu cei nevoiaşi şi orfani bunurile sale; i-a primit pe orfani în casa sa. Şi-a vândut bijuteriile şi a cumpărat haine pentru cei orfani. Chiar înainte de a oferi bunurile sale celor săraci, şi-a încredinţat tot restul vieţii lui Dumnezeu, făcând un vot perpetuu de castitate în anul 1856, iar în anul următor, cu aprobarea spiritualului, a făcut voturile de sărăcie şi ascultare.

În decembrie 1857, Constanţa, "mama multor orfani", a înfiinţat Institutul "Surorile Sfintei Familii" în Comonte, Italia, şi a luat numele de sora Paola Elisabetta. Ea a cuprins carisma congregaţiei în următoarele cuvinte: "umilinţa, simplitatea, sărăcia şi iubirea muncii din sfânta Familie din Nazaret".

În noiembrie 1863, în Villacampagna, a înfiinţat o ramură de bărbaţi a institutului. Având drept model pentru cele două ramuri casa din Nazaret, sora Paola a încredinţat "munca" lor protecţiei speciale a sfântului Iosif şi a manifestat dorinţa ca orfanii de care se ocupau să fie numiţi: "fraţi şi surori ai sfântului Iosif".

Casele şi şcolile sale s-au născut şi dezvoltat cu intenţia de a promova creşterea întregii societăţi, plecând direct de la familie. Cu toate că se preocupa de realizările educative nu scăpa din vedere nici problema sărăciei şi a lipsurilor din viaţa copiilor privaţi de familie.

La 24 decembrie 1865, după un deceniu de viaţă intensă şi laborioasă, moare, la vârsta de 49 de ani, încredinţând institutului său grija copiilor "părăsiţi" şi "abandonaţi" de societatea din timpul său. Ea repeta cu iubire surorilor sale: "Iubiţi aceşti fii sărmani şi fiţi pentru ei tată, mamă şi fraţi, căci Dumnezeu ne-a pus pe noi în locul lor".