Lumina Creștinului
  Introducere
  Ultimul număr
  Arhiva 2023
  Arhiva 2022
  Arhiva 2021
  Arhiva 2020
  Arhiva 2019
  Arhiva 2018
  Arhiva 2017
  Arhiva 2016
  Arhiva 2015
  Toți anii
  Căutare
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 LUMINA CREȘTINULUI 
- Actualitate -

Papa în Elveția

Papa Ioan Paul al II-lea a efectuat, în perioada 5-6 iunie, cea de-a treia vizită apostolică în Elveția. Scopul declarat al vizitei a fost acela "de a-i cunoaște pe tinerii catolici din Elveția cu ocazia întâlnirii lor naționale". La Berna, capitala Elveției, Sfântul Părinte a avut întâlniri cu Joseph Deiss, președintele Confederației Elvețiene, cu episcopii din cadrul Conferinței Episcopale și cu tinerii catolici elvețieni. A fost cea de-a 103-a vizită a Sfântului Părinte în afara granițelor Italiei.

Suveranul pontif a fost întâmpinat sâmbătă, 5 iunie, pe aeroportul militar din Payerne, din apropierea capitalei Berna, de către președintele Confederației Elvețiene, Joseph Deiss. Au fost prezente numeroase autorități civile și religioase, printre care și arhiepiscopul Giacomo De Nicolo, nunțiul apostolic și episcopul Grab de Chur, președintele Conferinței Episcopale Elvețiene. Președintele Deiss, în discursul său la sosirea papei, a anunțat faptul că Elveția, care a rupt raporturile diplomatice cu Sfântul Scaun în 1873, își va normaliza relațiile și va trimite un reprezentant cu rang de ambasador pe lângă Sfântul Scaun, în persoana lui Hansrudolf Hoffman, care a avut până în prezent însărcinări speciale de emisar al Elveției. În această relație anormală, Sfântul Scaun a avut și până acum un nunțiu apostolic în Elveția, prezent la sosirea papei. În discursul său, Sfântul Părinte a numit Elveția "răscruce de limbi și culturi", subliniind că elvețienii sunt "un popor păstrător de vechi tradiții și deschis spre modernitate". După ceremonia de primire, suveranul pontif a vizitat reședința Viktoriaheim din Berna, ce aparține Surorilor Carității Sfintei Cruci.

Sfântul Părinte a mers apoi la Centrul Expozițional din Berna, unde s-a întâlnit cu cei aproximativ 10.000 de tineri adunați acolo pentru a celebra Întâlnirea Națională a Tinerilor Catolici din Elveția. După discursul papei către tineri, aceștia au cântat "Levons-nous" (Să ne ridicăm), imnul întâlnirii. În discursul său, papa a subliniat faptul că "leve-toi" se referă la cuvintele din Evanghelia după Luca, adresate de Isus tânărului din Nain, care murise și care era dus spre a fi îngropat. Papa a spus că a venit să le spună tinerilor aceleași cuvinte, să le ceară să se ridice și să îl urmeze pe Cristos. "La începuturile acestui al treilea mileniu, și voi, tinerii, sunteți chemați să proclamați mesajul evangheliei prin mărturia vieții. Biserica are nevoie de energiile voastre, de entuziasmul vostru, de idealurile voastre tinerești", a mai spus Sfântul Părinte.

Duminică, 6 iunie, în sărbătoarea Preasfintei Treimi, la ora 10.30, în Piața Allmend din Berna, papa Ioan Paul al II-lea a prezidat sfânta Liturghie, la care au concelebrat episcopi elvețieni și din alte părți ale lumii și numeroși preoți. A fost prezent, de asemenea, și Joseph Deiss, președintele elvețian. În predica sa, Sfântul Părinte a subliniat: "Celebrarea misterului Preasfintei Treimi constituie pentru creștini în fiecare an un puternic apel la implicare pentru unitate. Reafirm, și cu această ocazie, voința de a înainta pe calea dificilă, dar plină de bucurie, a deplinei comuniuni a tuturor credincioșilor".

După-amiază a avut loc o scurtă întâlnire cu 300 de membri ai Asociației Fostelor Gărzi Elvețiene, însoțiți de familiile lor. "Succesorul lui Petru, a spus Sfântul Părinte, are o datorie specială de recunoștință față de comunitatea catolică din această țară, datorită Gărzii Elvețiene", care slujește într-un mod deosebit papalitatea.

***

Confederația Elvețiană

Suprafață: 41.293 km2
Capitala: Berna
Limbi oficiale: germana, franceza, italiana, retoromana
Locuitori: 7.288.010 (41,8% catolici)
Circumscripții bisericești: 8
Episcopi: 22
Parohii: 1.660
Diaconi permanenți: 150
Preoți diecezani: 1.832
Preoți călugări: 1.277
Călugări: 6.409
Călugărițe: 5.708



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul Misionar Diecezan

Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat