Bun venit, 2004
Vă invit să întâmpinăm noul an 2004, personificat în copilul divin, Fiu al lui Dumnezeu, zămislit în mod minunat în trupul Fecioarei Maria de la Nazaret și născut în peștera din Betleem cu 2003 ani în urmă.
Iubiți cititori ai revistei "Lumina creștinului",
De la Crăciun și până la Anul Nou, i-am cântat colinde care de care mai frumoase, pline de farmec și pace sufletească. Pentru soldul pozitiv din 2003, i-am mulțumit din toată inima Tatălui ceresc. Pentru cel negativ, am apelat la mărinimoasa lui grațiere. În felul acesta, în pragul noului an, pruncul dumnezeiesc ne întâmpină cu zâmbetul lui fermecător și cu mânuțele gingașe, în stare să îmbrățișeze cu dragoste infinită întreaga suflare a planetei.
Acest prunc, nevinovăția însăși, ne face o chemare.
Cele două cifre ale noului an, prima și ultima, adunate, dau o nouă cifră, șase. Mai adăugăm și faptul că acest an are 366 de zile, deci încă doi de șase, iar suma celor trei cifre, ajungând la o singură cifră, aceasta este tot șase (3+6+6=15, 1+5=6).
Cifra șase îndeobște este pusă în legătură cu puritatea sufletească. Porunca a șasea a decalogului o scoate în evidență chiar prin enunțarea ei negativă: "Să nu fii desfrânat!" (Ex 20,14). În predica de pe munte, prin cea de a șasea din cele opt fericiri, Isus îi declară fericiți pe cei curați cu inima, asigurându-i de vederea lui Dumnezeu (Mt 5,8). Și încă ceva legat de cifra șase: sinteza doctrinei creștine în cele șase adevăruri de crezut pe care trebuie să le știm în mod deosebit: Dumnezeu este unul, drept, în trei persoane; Fiul s-a întrupat, sufletul este nemuritor, iar harul este necesar pentru mântuire.
Copiii ne înseninează fața și viața prin nevinovăția lor. Isus s-a ocupat cu drag de ei, i-a binecuvântat și i-a arătat ca un exemplu care trebuie însușit numaidecât pentru a putea intra în împărăția cerurilor (cf. Mt 18,3).
Întâmpinând cu "Bine ai venit, 2004!", de fapt, spunem: "Bine ai venit, Isuse, în lume, în sufletul fiecăruia dintre noi. Suntem deciși a te urma cu smerenia pe care ne-ai arătat-o de la naștere până la răstignire, în sfințenia pe care ne-o ceri, tu, sfântul lui Dumnezeu, pentru că vrem din toată inima să fim și noi copii ai lui Dumnezeu, chemați la fericirea de a-l avea față în față. "
Iubiți cititori, frați și surori, salutându-l pe Isus, îl alegem drept cel mai bun ghid în 2004: Emanuel, adică "Dumnezeu este cu noi!"