Prietenii lui Dumnezeu

"Mă simt aşa de singur..." "Nu ai puţin timp pentru mine?" "Dacă aş avea un prieten..." - sunt doar câteva propoziţii care zboară zi de zi pe cerurile întunecate ale atâtor zile de ale noastre.

De ce? Pentru că singurătatea este una din realităţile cele mai concrete ale timpului nostru. Dar şi pentru că am pierdut gustul, sensul şi plăcerea companiei prin excelenţă, acea companie - misterioasă şi totuşi aşa de reală - a celor care, aşa cum spune liturgia, "ne-au precedat cu semnul credinţei şi dorm acum somnul păcii". Mulţi dintre noi nu ştim absolut nimic despre ceea ce înseamnă comuniunea sfinţilor, impresionanta, profunda respiraţie spirituală a tuturor credincioşilor din orice timp care animă lumea - respiraţie imensă pe unda căreia se clădeşte viaţa noastră. Şi mulţi dintre noi îi consideră pe sfinţi - pe aceia pe care Biserica i-a canonizat, a căror nume îl purtăm - ca figuri îndepărtate care nu mai au nici o legătură cu noi.

Ziua de 1 noiembrie ne aminteşte de toţi sfinţii. Apoi întregul an liturgic ne prezintă câţiva sfinţi. "Vieţile sfinţilor" oferă date istorice, sugerează câteva puncte de reflecţie... Sunt prezentaţi sfinţi din toate regiunile, vrând să arate că florile cresc şi înfloresc în diverse grădini.

Este vorba de mulţimea de sfinţi martiri, bărbaţi şi femei, unii dintre ei fiind amintiţi în mod solemn în Canonul roman; printre ei sunt protagonişti, cunoscuţi sau ascunşi, ai confruntării între creştinism şi societatea păgână a primelor secole. Ei constituie "norul de martori" (Ev 12,1) care îl însoţesc pe cel care, făcându-se om, accepta martiriul crucii pentru mântuirea noastră, aşa încât mărturia fidelă, chiar şi până la sânge, este vocaţia botezatului şi "sămânţă a noilor creştini". Ei sunt urmaţi în diferitele epoci ale istoriei Bisericii de o ceată de sfinţi şi sfinte, martori ai strălucirii credinţei în viaţa Bisericii şi a lumii, episcopi, preoţi, diaconi, călugări, călugăriţe, adesea fondatori de mari ordine şi congregaţii religioase, laici, fiecare devenit prin opera Duhului fărâmă luminoasă, credibilă şi imitabilă, a inepuizabilei bogăţii a lui Cristos.

Ei, sfinţii, ne arată sfinţenia mai ales ca o calitate care aparţine lui Dumnezeu care îi face sfinţi pe cei pe care îi întâlneşte. Înainte de a fi rezultatul unui efort ascetic al omului, sfinţenia este rodul acţiunii lui Dumnezeu care se face prezent omului şi construieşte o istorie împreună.

Tuturor care doresc să devină ca şi sfinţii - prieteni ai lui Dumnezeu - le este de folos să se apropie de cărţile care vorbesc despre sfinţi pentru a le citi.

Orice carte care prezintă vieţi de sfinţi vrea să spună: "Curaj! Nu eşti singur. Sfinţii din orice zi a anului trăiesc nu numai în memorie, dar în realitatea cotidiană; pot, vor să-ţi devină prieteni, prieteni prin excelenţă. Apropie-te de ei, vezi problemele cu care s-au confruntat şi soluţiile pe care le-au găsit; de cele mai multe ori sunt soluţiile pentru problemele tale".

Mai mult decât atât, ei, sfinţii, ne spun că şi noi - mai degrabă sau mai târziu - putem face parte din ceata lor, dacă voim (chiar dacă nu vom fi canonizaţi...). Respiraţia noastră se va uni cu a lor pentru a vivifica lumea. Toţi sunt chemaţi la sfinţenie, după spusele apostolului: "Voinţa lui Dumnezeu este să vă sfinţiţi" (1Tes 4,3). Iar Sfântul Părinte a spus-o de multe ori: "Nu vă fie teamă să fiţi sfinţi!"

Pr. Cornel Cadar