Pedagogia morții
Expresii precum: "Morți sunt cei muriți", "A intrat în neființă", "Destul că ne-am născut, mai vrei și al doilea rău?" și multe altele pot fi considerate ca pesimiste, disperate, lipsite de temei și de orizont; un creștin însă are o viziune cu totul diferită asupra vieții și asupra morții. Pentru creștinii adevărați, taina morții și cea a suferinței se dezleagă în lumina credinței, prin puterea speranței și prin atotcuprinzătoarea iubire.
Pedagogia apelează de cele mai multe ori la lucruri concrete, pentru a explica diferitele realități. În antichitate, de pildă, crucea era considerată instrument de tortură pe care erau răstigniți făcătorii de rele. Îmbrățișată de către Isus Cristos, ea devine răscumpărătoare a neamului omenesc și orizont luminos pe calea întortocheată a vieții și pe cea întunecată a morții. "Per crucem ad lucem" (Prin cruce la lumină)! Ucenicia creștină începe o dată cu Botezul, însemnând în același timp primirea crucii și purtarea ei pe urmele lui Isus Cristos, chiar în perspectiva răstignirii. Lumânarea aprinsă și pe mormânt este simbolul luminii lui Cristos.
Maria care a stat, copleșită de durere, sub crucea Fiului răstignit, s-a bucurat și se bucură mereu de învierea lui Isus. Mamă a Bisericii, educatoare eminentă a creștinilor, ne duce de mână în orice împrejurare a vieții, ascultându-ne ori de câte ori apelăm la ea, dar mai cu seamă în ora morții.
Sfântul Iosif, logodnicul feciorelnic și tatăl purtător de grijă al lui Isus, este venerat și invocat ca patron al unei morți bune. De aceea, este cât se poate de util apelul la Sfânta Familie din Nazaret: Isuse, Marie, Iosife, vouă vă dăruiesc inima și sufletul meu! Isuse, Marie, Iosife, ajutați-mă în cea din urmă luptă cu moartea! Isuse, Marie, Iosife, în pace cu voi să-mi dau sufletul!
Fideli acestei educații, vom primi cu siguranță diploma de intrare în bucuria fără de sfârșit a paradisului.