Lumina Creștinului
  Introducere
  Ultimul număr
  Arhiva 2023
  Arhiva 2022
  Arhiva 2021
  Arhiva 2020
  Arhiva 2019
  Arhiva 2018
  Arhiva 2017
  Arhiva 2016
  Arhiva 2015
  Toți anii
  Căutare
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Viețile sfinților


adevăratele modele de viață se găsesc aici


 LUMINA CREȘTINULUI 
- Stiri -

Știri externe

Vizită în Pompei
A fost dat publicității programul celei de-a 143-a călătorii în Italia a papei Ioan Paul al II-lea, din 7 octombrie, la sanctuarul marian de la Pompei. Momentele principale ale acestei vizite vor fi recitarea "Rozariului pentru pace în lume" și rugăciunea la Maica Domnului de la Pompei. Vizita va dura mai puțin de două ore. Papa se va deplasa la Pompei în elicopter, iar ceremonia de salutare a autorităților orașului va avea loc pe heliportul din Pompei, amenajat special pentru această ocazie în zona săpăturilor arheologice. De la heliport suveranul pontif va merge spre Piața "Bartolo Longo" unde, în fața bazilicii "Sfânta Fecioară Maria a Rozariului", va recita Rozariul pentru pace în lume și va ține o predică. Înainte de a pleca, va recita rugăciunea la sfânta Fecioară de la Pompei.

Reunire la Vilnius
Președinții a 34 de Conferințe Episcopale din Europa (CCEE) se vor reuni în perioada 2-5 octombrie la Vilnius pentru Adunarea plenară, în cadrul căreia vor reflecta asupra exortației postsinodale a papei Ioan Paul al II-lea, "Ecclesia in Europa", oprindu-se asupra provocărilor cărora trebuie să le facă față în prezent Biserica din Europa. Vor fi analizate probleme de ordin socio-politic și internațional: Europa, relațiile dintre Europa și celelalte continente, lărgirea Uniunii Europene, tratatul constituțional. Adunarea episcopilor se va desfășura concomitent cu reuniunea șefilor de state și de guverne, care se vor întâlni pentru deschiderea conferinței interguvernamentale asupra revizuirii tratatelor la 4 octombrie, la Roma. Președinții conferințelor episcopale europene vor discuta pe diferite teme, precum comunicații sociale, emigrare, mediu înconjurător. Adunarea plenară se va încheia duminică, 5 octombrie, cu o celebrare euharistică în catedrala din Vilnius.

Adunare a CEEM
În a doua jumătate a lunii septembrie s-au reunit la Roma episcopii din Comisia Episcopală Europeană pentru Media (CEEM) a Consiliului Conferințelor Episcopale din Europa (CCEE) în adunarea anuală, dedicată unei analize a prezenței mass-media ecleziale în diferite țări europene. În acest scop, episcopii europeni au prezentat un raport asupra situației în diferite țări. Episcopii au discutat despre televiziune și au reflectat și asupra valorii și a prezenței și a altor mijloace de comunicare socială. Printre inițiativele ilustrate în timpul întâlnirii se numără o serie de cursuri, în Spania, asupra "comunicării instituționale" pentru a îmbunătăți imaginea publică a Bisericii, și un "Proiect dieceză" în Portugalia, destinat creării de organisme pastorale pentru comunicații sociale. În Austria, Belgia, Croația, Republica Cehă, Germania, Ungaria, Luxemburg, Țările de Jos, Slovenia, Slovacia și Elveția s-a notat însă o scădere a interesului față de media ecleziale din partea cititorilor, mai ales a celor tineri.

Acord rupt
Biserica Ortodoxă din Georgia a împiedicat acordul dintre Sfântul Scaun și guvernul acestei țări care trebuia să ofere recunoaștere juridică micii comunități catolice georgiene, după cum a denunțat în mod energic, într-o declarație publicată, arhiepiscopul Jean-Louis Tauran, secretar în Vatican pentru Relațiile cu alte State. Mons. Tauran a fost în Georgia pentru a semna acordul bilateral care a fost rupt în ultima clipă. Patriarhul ortodox de Georgia, Catolicosul Ilia al II-lea, a apărut la un post de televiziune pentru a denunța "caracterul periculos al unui asemenea acord pentru stabilitatea națională" și a cerut credincioșilor să se mobilizeze, după cum informează cotidianul italian "Avvenire". Papa Ioan Paul al II-lea a vizitat Georgia în zilele de 8 și 9 noiembrie 1999, când s-a întâlnit cu patriarhul ortodox pentru a promova relații fraterne. Mons. Tauran a afirmat în încheierea declarației sale că acest episod este un motiv de mare suferință pentru papa, și a cerut ca Georgia, care a aderat la "importante convenții internaționale asupra drepturilor omului, să caute să pună capăt acestei situații dureroase".

Congres ecumenic
În zilele de 24 și 25 septembrie a avut loc la Mănăstirea din Praglia, din Italia, Cel de-al II-lea Congres Ecumenic Internațional, cu tema "Biserica și societatea". Bucurându-se de participarea mai multor episcopi din Italia, România, Republica Moldova etc. - romano-catolici, greco-catolici și ortodocși -, congresul a avut în program conferințe, discuții în grupuri și în plen, rugăciune. Întâlnirea a fost o reflecție comună asupra aspectelor sociale și a fenomenului migrației. Din România au participat PS Petru Gherghel, PS Anton Coșa, PS Virgil Bercea, PS Ciprian Câmpineanul, PS Gurie Gorjeanul, ÎPS Daniel Ciobotea și dl. Laurențiu Tănase, secretarul de stat pentru culte. Primul congres de acest gen s-a desfășurat anul trecut, în perioada 17-19 septembrie, în România, la Durău, cu tema: "A fi episcop astăzi. Demnitatea și dificultățile unei misiuni".



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul Misionar Diecezan

Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat