Valoarea timpului

"Dacă există vreun păcat împotriva vieţii, acesta constă probabil nu atât în a renunţa, din disperare, să afli un sens al vieţii, cât a spera la o altă viaţă, ignorând implacabila grandoare a acestei vieţi" (Albert Camus).

Toţi oamenii se plâng că nu au timp. Aceasta se datorează faptului că privim viaţa în exclusivitate numai din punct de vedere omenesc. Trăim un timp preţios, dar ce e ciudat şi trist este că puţini ne dăm seama de asta. Trăim un prezent preţios, indiferent ce s-a întâmplat ieri, indiferent ce va aduce ziua de mâine.

Putem descoperi în clipa prezentă nesfârşita frumuseţe ascunsă în mărunţişurile vieţii. Dacă trăim un prezent preţios înseamnă că e inutil să ne petrecem viaţa chinuindu-ne să obţinem din ce în ce mai multă prosperitate, admiraţie şi dragoste.

E o greşeală să nu ne bucurăm de viaţa cotidiană până nu avem mai mult succes, până nu ne simţim în siguranţă, până nu suntem mai iubiţi. A ne bucura de prezent presupune o apreciere activă a ceea ce viaţa ne oferă în momentul de faţă şi o valorificare a delicatelor bucurii şi mistere ale existenţei obişnuite.

Sunt oameni pentru care "a trăi prezentul" devine o scuză ca să trăiască iresponsabil, să nu-şi mai facă nici un plan de viitor sau să profite de eforturile şi generozitatea altora. Avem cu toţii obligaţii şi responsabilităţi faţă de noi înşine şi faţă de alţii, care pot apărea uneori ca o povară. A şti într-adevăr că trăim un prezent preţios ne face să purtăm aceste poveri cu inima mai uşoară. Ne mai ajută să vedem şi dacă nu ne-am asumat cumva poveri inutile, care nu ne servesc nici nouă, nici altcuiva. Pe acelea trebuie să le lăsăm deoparte. Însă abandonarea responsabilităţilor şi obligaţiilor legitime ne sărăceşte existenţa. Avem suficient timp să ne îndeplinim datoriile pe care ni le-a încredinţat Dumnezeu. E adevărat că pentru asta trebuie să ne folosim de fiecare minut disponibil, având o

conştiinţă vie. Acelaşi gând îl exprimă foarte frumos Blaise Pascal în Cugetări: "Noi nu ne situăm niciodată în prezent. Anticipăm viitorul ca prea lent în actualizarea lui, ca şi cum am vrea să-i grăbim cursa; sau ne amintim trecutul pentru a-l opri; suntem atât de nesăbuiţi, încât rătăcim prin timpuri care nu sunt ale noastre şi nu ne gândim de fapt la ceea ce ne aparţine şi suntem atât de deşarţi, încât gândim la cele ce nu mai sunt şi alergăm fără să mai reflectăm doar la ceea ce există. Adevărul e că prezentul, de obicei, ne răneşte. Îl ascundem din faţa ochilor noştri pentru că ne îndurerează; dacă, în schimb, pentru noi e plăcut, îi deplângem fuga. Încercăm să-l susţinem prin intermediul viitorului şi ne îngrijim de orânduirea lucrurilor ce nu sunt în puterea noastră, pentru un timp la care nu suntem siguri că vom ajunge. Fiecare să-şi analizeze gândurile proprii: le va găsi mereu pline de trecut şi de viitor. Prezentul nu e niciodată scopul nostru: trecutul şi prezentul sunt mijloace şi numai viitorul e scopul nostru. În felul acesta, nu trăim niciodată, ci sperăm să trăim; tinzând mereu spre fericire, e inevitabil să nu ajungem niciodată la ea".

Carmen Lea

Timpul

În mâinile tale, Doamne,
timpul este fără margini.
Nu se află nimeni în stare
să-ţi socotească minutele.

Zilele şi nopţile se destramă,
epocile se schimbă
şi apoi se ofilesc asemenea florilor.
Tu ştii să aştepţi.

Noi însă, oamenii,
noi nu avem timp de pierdut.
Şi pentru că nu avem timp de pierdut,
trebuie să ne căznim
pentru şansele noastre.
Suntem prea săraci pentru a ne îngădui
să fim în întârziere.

Şi astfel se scurge timpul
pe care eu îl dăruiesc
tuturor tânguitorilor care mi-l cer.

Iar la sfârşitul zilei mă grăbesc,
de teamă ca ferestrele
să nu fi rămas deschise.
Apoi găsesc că totuşi
încă mai este timp.

Rabindranath Tagore