"Foc am venit să aduc pe pământ"

Ca anul acesta niciodată nu a mai fost atâta foc pe pământ. Mii şi mii de hectare de păduri au ars în zilele călduroase ale verii. Oamenii s-au luptat cu flăcările în Portugalia, Spania, Italia, Canada. Se poate spune că focul a coborât din cer ca în vremurile trecute când două oraşe depravate, Sodoma şi Gomora, au fost mistuite de flăcările venite de sus.

Animalele care au ars o dată cu pădurile au căzut victime fără să aibă o vină a lor. Nu ele au atras focul venit din cer. Stratul protector de ozon care înconjoară planeta noastră a fost şi este din ce în ce mai mult distrus de către poluarea produsă de oameni. Razele soarelui pătrund cu mai multă putere, încălzind pământul până într-atât, încât uscăciunile pădurilor se aprind cu uşurinţă. Vina se află în modul de viaţă al oamenilor. Ei sunt cei care provoacă răul, poluarea. Deşi cunosc binele şi răul, deşi au în conştiinţă o lege: "Binele trebuie făcut, răul trebuie evitat", prin viaţa lor fac tocmai invers. Ei sunt cei care distrug ceea ce Dumnezeu, Creatorul, a pus într-o anumită ordine. Armonia din creaţie e vătămată permanent de oameni. Răul din inima lor se răsfrânge şi asupra naturii.

Toate din natură sunt bune, chiar şi focul, dar nu atunci când mistuie pădurile sau arde casele oamenilor. E bun focul când purifică aurul în topitorii, când încălzeşte soba pentru cei înfriguraţi, când face ca pâinea să se rumenească. E bun focul din soare când primăvara face să încolţească seminţele, să înflorească pomii, să se coacă roadele vara şi toamna.

"Foc am venit să aduc pe pământ şi cât aş vrea ca el să se aprindă!" Aşa ne-a spus Isus. E un foc de altă natură. Un foc al inimii, al iubirii, un foc al Duhului Sfânt. E un foc care nu distruge lucrurile bune. Distruge doar răul din inima oamenilor. Topeşte lanţurile păcatelor cu care oamenii sunt legaţi, topeşte gratiile închisorilor sclaviei în care oamenii stau închişi sub puterea celui rău. E un foc de care oamenii au nevoie pentru o civilizaţie a iubirii.

În mitologia greacă se spune că Prometeu a fost pedepsit pentru că a furat focul de la zei, considerându-se că focul e un lucru sacru care nu trebuie să ajungă pe mâna oamenilor. Focul iubirii sacre adus de Cristos poate fi luat de oricine şi nu va fi pedepsit. Mai degrabă invers. Va fi pedepsit cel care va fi lipsit de acest foc, care nu s-a lăsat aprins de focul iubirii divine, sau care a făcut ca el să se stingă în inima altora.

Pe acolo pe unde a trecut focul care a mistuit pădurile a rămas o privelişte tristă. Ochiul nu mai vede decât cenuşă şi scrum. Câţi ani vor trece până va apărea o pădure nouă!

Oamenii aprinşi de patimi se mulţumesc cu focul lor. Dar ce rămâne în urma lor e uşor de văzut: o lume tristă, suflete distruse, remuşcări în conştiinţă, chinuri interminabile.

Focul iubirii divine în schimb menţine frumuseţea lumii, nu distruge, nu lasă cenuşă şi scrum. Nu aduce tristeţe, ci bucurie. Cine a fost cuprins o dată de acest foc, va înţelege de ce Isus a spus: "Cât de mult aş vrea ca el să se aprindă".

Împotriva acestui foc nu aduceţi niciodată pompieri!

Pr. Eugen Budău