Bucovineni de etnie germană
În preajma sărbătorii Adormirii Maicii Domnului (14-16 august) s-a organizat la Gura Humorului, cu sprijinul Forumului Local German, prima ediție: "Bucovineni de etnie germană". Că acest eveniment se leagă de o celebrare religioasă atât de dragă românilor nu este un fapt întâmplător; motoul acestor festivități îndeamnă la "sfințenia păcii, a împăcării și a bunătății" între oameni.
Joi, 14 august, bucovinenii de etnie germană au participat la Poiana Micului la Liturghia prezidată de PS Petru Gherghel, după care oaspeții s-au îndreptat spre Cacica pentru a participa la programul de acolo. Sâmbătă, 16 august, au participat la Liturghia de la Gura Humorului după care au fost prezenți la simpozionul: "Bucovina, locul natal al germanilor de ieri și de azi". După un program festiv și cultural s-au întreținut cu păstorul Diecezei de Iași.
Printre oamenii de bună-credință care, deși au părăsit cândva România, ajută în mod constant creștinii din Dieceza de Iași se numără și doamna Ernestine Steinbacher. Familia dumneaei, de origine din Gura Humorului, a fost nevoită în 1940 să apuce calea lungă și anevoioasă a peregrinărilor. În cele din urmă, un mic orășel din Bavaria, Würzburg, a devenit reședința permanentă a bucovinenilor.
Destinul i-a oferit peste ani doamnei Steinbacher șansa de a reveni în România și asta nu în calitate de simplu turist, ci ca purtător de grijă a sute de suflete din întreaga Moldovă. Cuvintele Mântuitorului "Iubește-ți aproapele ca pe tine însuți" (Mc 12, 31) au călăuzit-o în nenumăratele activități caritative pe care dumneaei le-a întreprins în ultimul deceniu. De astfel de acțiuni s-au bucurat diverse parohii catolice (Suceava, Dărmănești), mănăstiri ortodoxe (Voroneț, Humor) sau catolice (Institutul Franciscan din Roman), așezăminte sociale (Sasca, Gura Humorului), școli (Gura Humorului) etc. Mai mult, numele Steinbacher se leagă și de dotarea modernă a Spitalului din Gura Humorului ca și de renovarea bisericii romano-catolice din același oraș. Și clădirea Forumului German, punct de "prim ajutor" pentru cei aflați în suferință, a fost reamenjată cu resurse materiale externe.
Acțiunea în localitățile defavorizate de sistemul socio-politic nu rezolvă, dar măcar ameliorează din problemele cotidiene cu care oamenii se confruntă. În unele cazuri, intervenția doamnei a schimbat destine: cu medicamentația obținută din farmaciile germane a salvat zeci de credincioși; protezele ortopedice prelucrate în Germania și asistența materială ulterioară acordată acestor tineri a conferit un curs nou vieții acestora.
Organizația umanitară pe care o patronează - "Rumänien Hilfe" - nu ar fi rezistat fără sprijinul moral și financiar al credincioșilor și cel al prelaților din Dieceza de Würzburg. Pe de altă parte, trebuie apreciat sprijinul acordat de Episcopia Romano-Catolică din Iași, de preoții din cadrul diecezei, de frații franciscani în sprijinirea directă a celor nevoiași.
Toate acestea nu se opresc aici, după cum ne-a mărturisit doamna Steinbacher: "Dacă bunul Dumnezeu îmi va da sănătate, voi ajuta în continuare cu dragă inimă pe toți cei care au nevoie de sprijinul meu".
Ovidiu Albert