Grădina Maicii Domnului

Îmi plac florile aşa de mult că printre rândurile de cartofi aş pune şi câte un rând de flori. Ceapa şi usturoiul le-aş înconjura cu flori. Şi pe lângă toate aleile aş pune o mulţime de flori, ca cel ce le vede să se simtă într-un paradis. Nu-mi plac gardurile cu sârmă ghimpată şi nici gardurile care nu te lasă să priveşti frumuseţea unei grădini. Nu-mi place să văd pe cineva călcând în picioare o floare. Mi se pare un gest atât de grosolan încât aş spune că acel om e lipsit total de sensibilitate.

Mă întreb câte o dată, de ce am făcut atâtea garduri printre casele noastre? Şi răspunsul îmi vine uşor: sunt prea mulţi hoţi. Sunt prea mulţi câini. Prea multe găini care trec în grădina vecinului şi ciugulesc seminţele puse în pământ. Sunt prea mulţi copii obraznici care îşi fac loc de joacă pe straturile afânate. O ţară fără hoţi, cu câinii legaţi, cu copii bine crescuţi ar fi o ţară fără garduri.

Unii şi-au dat seama că nu e bine să ne despărţim cu atâtea garduri, cu atâtea ziduri. Când a fost dărâmat Zidul Berlinului, germanii au făcut sărbătoare, cântau de bucurie pe străzi, se îmbrăţişau. Câte ziduri şi câte garduri ar mai fi de dărâmat? Dar ele rămân mai departe, pentru că ne temem unii de alţii. Cu cât creşte teama cu atât se înmulţesc şi gardurile. Depindem de puţinul bine pe care îl avem în grădină. Câţiva cartofi, un pic de ceapă şi usturoi. Şi acest puţin bine îl apărăm straşnic cu un gard. E mai mult o iluzie fiindcă acum hoţul îţi fură mai întâi gardul şi apoi ceea ce ai în grădină.

România a fost numită cândva "Grădina Maicii Domnului". Poate că atunci oamenii erau mai buni decât cei de astăzi. Hoţia era un lucru mai rar. Cei puşi să conducă mai aveau un pic de teamă de Dumnezeu şi corupţia nu era la ea acasă. Mă tem că este o ofensă să mai numim astăzi România "Grădina Maicii Domnului". Închisorile sunt pline. Şi câţi din afara lor au conştiinţa liniştită că sunt fără vină. Din când în când sunt eliberaţi unii pentru ca să poată exersa cu mai multă măiestrie hoţiile dinainte. România nu mai poate fi o "Grădină a Maicii Domnului" atâta timp cât cei din ea s-au obişnuit cu fapte care degradează demnitatea umană şi care se împotrivesc total lui Dumnezeu. Nu mai poate fi numită astfel când oamenii se bat şi îşi dau în cap cu scândura din gard pentru o bucăţică de pământ, când tribunalele sunt pline cu procese care nu se mai termină, cu duşmănii între fraţi din cauza unei moşteniri, care n-a fost împărţită egal, cu certuri şi divorţuri din ce în ce mai multe, cu mame care văd în propriul copil cel mai mare duşman pe care îl ucid înainte de a vedea lumina zilei. Mi-e teamă, de zece ori mi-e teamă, să mai numesc România "Grădina Maicii Domnului". Nici nu ştiu cum să o numesc, dar aşa în nici un caz.

Citeam într-o revistă germană că în lume sunt aproximativ 50 de icoane şi statui ale Maicii Domnului care lăcrimează, unele cu lacrimi de sânge. Nu mă îndoiesc că ea are motive suficiente să plângă pentru ceea ce se întâmplă în lume. Şi cred că lacrimile care au fost şi sunt vărsate pentru fosta ei grădină sunt multe. Numai că noi la asta nu ne mai gândim şi poate că pe mulţi nu ne afectează cu nimic. Când copiii pierd sensibilitatea şi iubirea faţă de propria lor mamă se poate spune că s-a pierdut ceea ce era mai scump. Dacă nu mai suntem "Grădina Maicii Domnului" am pierdut ceea ce era mai preţios pentru noi, un nume frumos, o carte de vizită pentru alte popoare. Păcat că vom fi cunoscuţi de acum ca Dracula Parc.

Pr. Eugen Budău