Lumina Creștinului
  Introducere
  Ultimul număr
  Arhiva 2023
  Arhiva 2022
  Arhiva 2021
  Arhiva 2020
  Arhiva 2019
  Arhiva 2018
  Arhiva 2017
  Arhiva 2016
  Arhiva 2015
  Toți anii
  Căutare
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 LUMINA CREȘTINULUI 
- Actualitatea -

Pastorația țiganilor

Consiliul Pontifical pentru Pastorația Migranților și Itineranților, Conferința Episcopală din Ungaria, Eparhia Greco-Catolică de Hajdudorog au organizat în perioada 30 iunie - 7 iulie, la Budapesta, Cel de-al V-lea Congres Mondial al Pastorației Țiganilor, cu tema "Biserica și țiganii: pentru o spiritualitate de comuniune". Din România au participat: PS Petru Gherghel, pr. Martin Cabalaș, pr. Mihai Șerban, pr. Mihai Pătrașcu, pr. Marcel Hoca, Florin Iamandiță (un rrom din Craiova, actualmente în Franța), Căldăraș (rrom din România, actualmente educatoare în Germania).

Congresul a avut loc în apropiere de Budapesta, la Universitatea Catolică "Peter Pazmany". Sesiunile de lucru au fost dedicate studierii situației țiganilor în societatea actuală și a angajării Bisericii și a societății în favoarea acestei etnii. Au participat circa 230 de persoane - episcopi, responsabili naționali, preoți, persoane consacrate și laici angajați în pastorația țiganilor din 26 de țări.

Întâlnirea a început luni seara, 30 iunie, prin salutul ES Stephen Fumio Hamao, președintele Consiliului Pontifical pentru Pastorația Migranților și Itineranților. A doua zi, după Liturghia de la ora 7.30, prezidată de ES Peter Erdo, primatul Ungariei, s-au ținut conferințele: "Pastorația țiganilor: pentru o spiritualitate de comuniune" (ES Leo Cornelio, SVD, episcop de Khandwa, India), "Puncte fundamentale pentru o pastorație a țiganilor: perspectivă eclezială" (ES Agostino Marchetto, secretar al Consiliului Pontifical pentru Pastorația Migranților și Itineranților), "Politica de susținere a promovării umane și sociale a țiganilor: un punct de vedere al Italiei" (Giuseppina Scarmuzzetti, Italia). Între timp s-a lucrat în grupuri și s-a relatat rezultatul.

Miercuri, 2 iulie, după conferința: "Provocările de azi: noi proiecte educative într-o societate interculturală" (ES Szilard Keresztes, Ungaria), a urmat o masă rotundă a profesorilor și studenților țigani, moderată de ES Josef Koukl (Cehia): "Țiganii și școala: probleme actuale și probleme educative". După Liturghia prezidată de ES Petru Gherghel, după-amiază au urmat conferințele: "Protejarea drepturilor țiganilor în cadrul fenomenului migrator și al procesului de integrare" (Pr. Antonio Perotti, Italia) și "Rolul mass-media în formarea unei culturi de solidaritate și de toleranță" (Judit Juhasz, Ungaria).

Joi, 3 iulie, au avut loc întâlniri cu autoritățile statului și ale orașului și o celebrare liturgică prezidată de ES Stephen Fumio Hamao.

Vineri, 4 iulie: masă rotundă a directorilor naționali: "Dialog și misiune: motivații și obiective (moderator: ES Antal Majnek, Ucraina), propuneri pentru documentul final (Mons. Anthony Chirayath), celebrare euharistică la Esztergom, prezidată de ES card. Laszlo Paskai.

Sâmbătă, 5 iulie: observații conclusive (ES Agostino Marchetto), prezentarea și aprobarea documentului final, celebrare euharistică, prezidată de ES Gilbert Louis (Franța), vizită la diferitele comunități de țigani din Ungaria.

Duminică, 6 iulie: pelerinaj la sanctuarul greco-catolic din Mariapocs, Liturghie bizantină cu țigani, prezidată de ES Szilard Keresztes.

La încheierea congresului, participanții au dat publicității un mesaj final adresat guvernelor, în care cer garantarea drepturilor de cetățenie, dreptul la locuință, de unde derivă în bună parte îmbunătățirea condițiilor de sănătate, de educație, de școlarizare și de dezvoltare economică și culturală a persoanelor de etnie rromă. Participanții au cerut Bisericii, "mamă și învățătoare", să sprijine "angajamentul pastoral în favoarea țiganilor pe toată planeta, conștientă de legăturile profunde care unesc evanghelizarea și promovarea umană". Catolicilor și păstorilor lor li se cere să denunțe nedreptățile, prejudecățile, discriminările, indiferența egoistă cărora le cad adesea victime grupurile de țigani.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul Misionar Diecezan

Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat