Ziua care vine - un astăzi al lui Dumnezeu

Interviu cu fratele Joao de la Taize

În săptămâna de după sfintele Paşti din acest an am avut ocazia să mă opresc pentru o zi în minunatul sătuc Taizé cunoscut în întreaga lume prin figura Fratelui Roger şi prin prezenţa celorlalţi fraţi de diferite confesiuni într-o comunitate ce se doreşte a fi un semn concret de reconciliere între creştinii despărţiţi. După această vizită am cerut un interviu fratelui Joăo, care se ocupă de tinerii români care ajung la Taizé. În perioada 24-31 august 48 de tineri moldoveni (din care 16 sunt voluntari) vor participa la pelerinajul de la Taizé.

* Vă rog să ne spuneţi câteva cuvinte despre dvs. personal şi despre modul în care aţi cunoscut Comunitatea din Taizé.

Sunt portughez şi călugăr la Taizé din 1990. La Lisabona, nişte preoţi mi-au vorbit pentru prima data de Taizé şi i-am invitat să vorbească grupului de tineri ai parohiei mele despre ecumenism. Auzisem ceva despre această comunitate în cadrul vizitei papei Ioan Paul al II-lea la Taizé, în 1986, dar nu ştiam mare lucru. După aceea, am vrut să vin personal pentru o săptămână de reculegere în linişte şi la sfârşitul studiilor de ştiinţe economice am venit ca voluntar. Frumuseţea rugăciunii, simplitatea şi profunzimea ei, m-au marcat. M-a marcat şi forma accesibilă şi eliberatoare de a prezenta evanghelia ca o veste bună a unui Dumnezeu care nu poate decât să ne iubească. M-a marcat viaţa fraţilor şi echilibrul între o formă poetică de a privi lumea, o dorinţă de a crea lucruri frumoase cu mijloace puţine şi o formă realistă de a asuma responsabilităţi, mai ales printr-o primire largă la Taizé şi organizarea întâlnirilor în care se adună zeci de mii de tineri europeni la sfârşitul anului într-un mare oraş. M-a marcat şi faptul că fraţii spun tinerilor că ceea ce este important nu este Taizé, ci ceea ce ei pot trăi la ei acasă.

* Vorbiţi-ne despre Taizé. Cum s-a născut? Care este identitatea acestei comunităţi? Care este misiunea ei specifică?

La înfiinţarea Comunităţii din Taizé, fratele Roger a încercat să găsească mereu căi de vindecare ale separărilor dintre creştini şi de apropiere între popoare. Când a ajuns singur în satul Taizé, în regiunea Burgundiei, în august 1940, la vârsta de 25 de ani, se pregătea să înfiinţeze o comunitate în care reconcilierea ar putea fi trăită zilnic. El şi-a propus să realizeze asta aflându-se în miezul Celui de-al II-lea Război Mondial. Astfel, a început prin a adăposti refugiaţi, în special evrei. În următorii ani i s-au alăturat, rând pe rând, alţi fraţi. În 1949, au depus un jurământ pentru întreaga lor viaţă de a trăi împreună în celibat şi într-o mare simplitate a vieţii. La început, fraţii proveneau din diferite tradiţii protestante, dar în curând lor li s-au alăturat şi fraţi catolici, dând astfel naştere unei obşti care astăzi cuprinde fraţi din peste 25 de ţări şi din toate continentele. Câţiva dintre ei trăiesc în mici fraternităţi în cartierele sărace din Asia, Africa şi America de Sud.

* Cum s-a ajuns la faptul că Taizé a devenit un punct de referinţă pentru tinerii creştini şi care este mesajul de credinţă pe care Taizé îl oferă celor tineri?

Tinerii au venit la Taizé într-un număr din ce în ce mai mare, începând din anii 60. Acest lucru a fost şi este pentru noi o surpriză. Săptămânal ei iau parte la întâlnirile ce adună treizeci şi cinci până la şaptezeci de ţări în acelaşi timp. În unele săptămâni, numărul lor creşte până la 6.000. De trei ori pe zi, toţi participă cu fraţii la rugăciune. Pentru a-i ajuta pe tineri în angajamentele lor, Taizé a iniţiat un "pelerinaj de încredere pe pământ". Acest pelerinaj nu organizează tinerii într-o mişcare în jurul comunităţii, ci îi invită să fie creatori de pace şi de reconciliere în oraşele şi în satele lor, în bisericile lor locale, cu toate generaţiile.

* Dvs. colaboraţi mult cu tineri români şi sunteţi un punct de referinţă pentru ei atunci când ajung aici. Ce vă impresionează mai mult la ei atunci când îi vedeţi la Taizé?

Cam de zece ani mă ocup de primirea tinerilor din România la Taizé. Dorinţa noastră e ca tinerii din România să iubească Biserica, să se simtă primiţi în comunităţile lor, să înţeleagă că sunt aşteptaţi şi că au ceva unic de primit şi de dăruit... Am dori ca ei să facă legătura între experienţa mai deosebită trăită la Taizé, de rugăciune regulată şi de deschidere umană, şi viaţa lor de zi cu zi, cu greutăţile ei, dar în care este posibil să dăinuiască într-o

căutare spirituală. Este interesant că aceste întâlniri au ajutat ca nişte persoane care trăiesc în aceeaşi ţară, dar care nu s-ar fi întâlnit altfel, să se cunoască. Se nasc nişte prietenii frumoase. Când începem să ne cunoaştem, zidurile prejudecăţilor cad. Este posibil să aprofundăm propria noastră tradiţie fără să ne fie teamă că ne pierdem identitatea. Prin Taizé sunt mulţi tineri care s-au apropiat de Biserică şi această trăire mai adâncă nu a făcut ca ei să se închidă, ci ca să înţeleagă că au o comoară care trebuie redescoperită şi care poate fi împărtăşită cu cei din jur. Au şi ei ceva de primit din partea celor care au o sensibilitate diferită fără să piardă nimic din ceea ce este inima credinţei lor. Vin la Taizé mulţi ortodocşi şi acest lucru este foarte preţios. Mulţi tineri din Europa Occidentală au posibilitatea să descopere pentru prima dată, prin ei, Biserica Ortodoxă, trăirea ei mistică, frumuseţea slujbelor, locul central al bucuriei Învierii... Poate ceea ce mă impresionează mai mult la tinerii din România este autenticitatea căutării lor spirituale şi faptul că această căutare face parte din viaţa lor de zi cu zi...; nu există o barieră între un "domeniu privat", unde am pune şi credinţa, şi un "domeniu public" al vieţii în societate. Credinţa şi viaţa sunt una.

* Ce mesaj doriţi să transmiteţi tinerilor din România?

Ştiu că uneori tinerii sunt descurajaţi, descumpăniţi, când privesc viitorul. Condiţiile economice sunt grele şi li se pare că cei cinstiţi şi generoşi nu sunt chiar cei care reuşesc să treacă obstacolele. Aş dori să citez sfârşitul scrisorii fratelui Roger meditată în acest an la Taizé: "Câteodată chiar mersul pe drumuri întunecate, departe de a ne slăbi, ne ajută să ne întărim sufleteşte. Ceea ce este important este să mergem din descoperire în descoperire. Să primim ziua care vine ca un astăzi al lui Dumnezeu. Să căutăm în toate pacea inimii. Şi viaţa devine frumoasă... şi viaţa va fi frumoasă".

* Vă mulţumesc, frate Joao, pentru interviu, dar mai ales pentru acest mesaj plin de credinţă şi de speranţă ce ne face să gustăm puţin din atmosfera de la Taizé şi ne îndeamnă să fim oameni de credinţă şi creatori de pace, fiecare la locul unde se află.

A consemnat pr. Felix Roca