Dofteana
Cristos ne vorbește de adorarea lui Dumnezeu în "duh și adevăr", ne invită să reflectăm asupra darului "de a fi Biserică" mai înainte de "a avea o biserică". Pe primul loc trebuie să fie comunitatea în care locuiește Dumnezeu, templul viu și adevărat al lui Dumnezeu, și apoi edificiul bisericii. Ne străduim să nu fie profanată frumusețea și măreția bisericilor noastre de piatră, dar să ne preocupăm și să ne indignăm și atunci când templul persoanelor este călcat în picioare.
Comuna Dofteana este așezată de o parte și de alta a Trotușului, la o distanță de 9 km N-V de orașul Tg. Ocna și la 4 km de orașul Dărmănești.
Tradiția orală, transmisă de generații, spune că în "câmpul Doftenei", zonă situată între Dofteana și Dărmănești, a existat o biserică catolică; aceasta a fost incendiată într-o noapte de Paști de către cotropitorii otomani în timpul sfintei Liturghii. Cei care s-au salvat din acel măcel s-au refugiat prin pădurile izolate din Seaca, Valea Câmpului și chiar Brătulești (Dărmănești). Aici s-au format mici comunități catolice.
În statisticile catolice ale Schematismului Misiunii din 1850, sub denumirea de "Doftona" sunt consemnați 120 de credincioși având bisericuța închinată sfântului Mihail Arhanghelul. Această bisericuță a existat până după ultimul război mondial. În anii 1945-1947 s-a construit o altă biserică din bârne, folosindu-se o mică parte din lemnul vechii bisericuțe și o bună parte din bârne de la vechea fabrică de cherestea, iar în 1977 a fost mărită, cu mari sacrificii, de pr. Mihai Enășel, ajutat de credincioșii din timpurile respective.
În anul Domnului 1995, luna aprilie, au început măsurătorile și săpăturile la fundația bisericii noi. Cu ajutorul lui Dumnezeu, la îndemnul, cu aprobarea și sprijinul PS Petru Gherghel, cu jertfele și rugăciunile credincioșilor din această comunitate și ale binefăcătorilor cunoscuți și necunoscuți, s-a înălțat acest edificiu spre mai marea slavă a lui Dumnezeu și spre mântuirea oamenilor.
Construirea acestei biserici, modestă ca dimensiuni (lungimea de 27,40 m, lățimea de 11,80 m, la crucieră având 17,80 m), dar semnificativă pentru permanenta necesitate a comunității din Dofteana, ce numără 274 de familii și 956 de credincioși, s-a realizat pentru că biserica veche era neîncăpătoare și deteriorată, lipsindu-i fundația.
Biserica a fost proiectată de dl. arhitect Viorel Dorneanu, responsabil cu structura de rezistență este dl. ing. Constantin Grapă, asistat în timpul construirii de dl. ing. Mihai Micloș. Sonorizarea interioară a fost realizată de pr. Ioan Jicmon.
Cu bucurie și recunoștință încununăm strădaniile comune al celor nouă ani de muncă asiduă pentru ridicarea acestei case a Domnului, având mulțumirea că sfințirea ei la 7 iunie 2003, cu hramul "Coborârea Duhului Sfânt", s-a realizat în Anul Sfântului Rozariu, în al 25-lea an al pontificatului Sfântului Părinte papa Ioan Paul al II-lea și în al 25-lea an de păstorire a episcopului nostru Petru Gherghel.
În aceeași zi a fost sfințită Casa Comunității "Duhul Sfânt". Aici își desfășoară activitatea Școala generală cu clasele I-IV; aici este o bibliotecă deschisă tuturor doritorilor de carte din comună; aici sunt posibilități pentru întâlnirea copiilor și tinerilor din diferite zone ale diecezei.
Pr. Petru Blaj