Anul acesta - 32 de preoți
Marți, 24 iunie, în sărbătoarea Nașterii Sfântului Ioan Botezătorul, în catedrala "Adormirea Maicii Domnului" din Iași, au fost hirotoniți întru Preoție 8 diaconi de la Institutul Teologic din Iași prin impunerea mâinilor PS Petru Gherghel. Au participat la Liturghia de hirotonire PS Aurel Percă, episcop auxiliar de Iași, PS Anton Coșa, episcop de Chișinău, profesori de la institutele teologice din Iași și Roman, preoți din țară și străinătate (peste 100).
La începutul Liturghiei episcopul de Iași i-a salutat pe candidații la preoție, pe toți oaspeții și pe toți credincioșii prezenți. "Ioan a fost darul lui Dumnezeu, a spus Preasfințitul. Preoții care vor fi hirotoniți sunt tot darul lui Dumnezeu".
După Evanghelie, fiind invitați să se apropie de altar, candidații au răspuns prezent la auzirea numelui și au făcut un pas în față.
La predică, PS Aurel Percă a invitat pe cei prezenți să reflecteze asupra a ceea ce i-a determinat pe candidați să se pună în mâinile lui Dumnezeu pentru a deveni miniștri ai noului legământ. "Să-i mulțumim lui Dumnezeu pentru acest dar, a spus episcopul auxiliar. O face episcopul vostru, o fac eu, o fac familiile voastre prezente aici, parohiile de unde proveniți, o fac preoții adunați aici, care văd îmbogățită familia lor, o face în mod deosebit seminarul care v-a pregătit pentru acest mare și deosebit moment din viața voastră... Vă doresc să rămâneți mereu preoți tineri, plini de entuziasm, a spus predicatorul în încheiere, plini de încredere, senini... să răspândiți bucurie în jurul vostru... Fiți preoți plini de zel. Fiți preoți sfinți... Sfântul Ioan Botezătorul să vă fie model de trăire și împlinire a preoției".
La finalul Liturghiei, păstorul diecezei a mulțumit din nou celor prezenți, amintind că mulți preoți tocmai în aceste zile își sărbătoresc aniversarul preoției; apoi episcopul de Chișinău i-a felicitat și le-a dorit curaj, invitându-i să fie atenți la chemarea Domnului: cine știe poate vreunul dintre ei va fi chemat să lucreze în Republica Moldova...
Spre ei au privit oamenii adunați în catedrală: părinți, rude, prieteni, cunoscuți... Cu ei și pentru ei s-au rugat și se roagă întreaga dieceză și comunitățile din care provin. Pentru ei au venit prietenii și cunoscuții cu flori, alții în costume specifice zonei, precum cei de la Solonețu Nou. Și tot pentru ei au lăcrimat mămicile lor, văzându-i la altar...
Alți trei diaconi au primit hirotonirea sacerdotală în catedrala "Sfântul Iosif" din București în ziua de 29 iunie. În ziua de 28 iunie au fost hirotoniți la Roman 19 diaconi (18 pentru Provincia Franciscană Conventuală și unul pentru capucini), prin impunerea mâinilor PS Petru Gherghel (la această celebrare a participat și nunțiu apostolic în România, ES Jean-Claude Périsset). Duminică, 6 iulie, vor fi hirotoniți preoți la Luncani (jud. Bacău) doi diaconi pentru Comunitatea Carmeliților.
Ca pregătire pentru preoție, în perioada 16-22 iunie, la Mănăstirea "Sfântul Carol Borromeu" din Gioseni, pr. Cristinel Fodor a condus exercițiile spirituale pentru diaconii de la Institutul Teologic din Iași. În perioada 20-26 iunie, la Gioseni, diaconii de la Institutul Franciscan din Roman au făcut exerciții spirituale cu pr. Alberto Marson.
Preoții sunt chemați să meargă pe urmele lui Cristos, să fie buni păstori ai turmei încredințate. Ei sunt oameni ai cuvântului și oameni ai Euharistiei. Ca oameni ai cuvântului le revine misiunea de a duce vestea cea bună la oamenii de azi. Ca oameni ai Euharistiei trebuie să se asemene tot mai mult cu Isus, bunul păstor, preotul suprem și veșnic, pe care ei îl aduc pe altar în timpul sfintei Liturghii. Preoții sunt miniștri ai reconcilierii: multe vor fi minunile săvârșite de îndurarea lui Dumnezeu în confesional; iar ei vor fi martori ai acestor minuni.
Preoții nou sfințiți sunt speranța Bisericii, mângâierea că Domnul ascultă și azi rugăciunea și trimite lucrători în câmpul său.
Pr. Cornel Cadar