Din culisele misiunii (II)

Pe urmele misionarilor

Înculturarea creştină trebuie să fie folosită cu mult tact. Aşa de exemplu, un misionar încerca zadarnic să-i determine pe bătrânii unui trib să facă o şcoală unde copiii lor să înveţe carte.

Ei se opuneau, zicând că nu au trebuinţă de aşa ceva, deoarece copiii lor au menirea să le păzească turmele. Misionarul s-a folosit cu abilitate de ignoranţa lor şi i-a anunţat că fiecare familie va primi în dar o vacă, numai că fiecare bătrân trebuie să iscălească un document, prin care să arate că este dispus s-o accepte. Bineînţeles că toţi au fost de acord şi au iscălit, fiecare cum a putut: unii au pus degetul, iar alţii au făcut câteva litere sau semne cuneiforme prin care să-şi definească propria identitate. După ce documentul a fost semnat, misionarul i-a întrebat: "Ştiţi ce aţi semnat?" "Da, au răspuns ei, ca să primim o vacă". "Nu, le-a răspuns misionarul, ci să daţi câte o vacă pentru şcoala care trebuie făcută, în care să înveţe copiii voştri. Acela care nu dă vacă este pasibil cu pedeapsa închisorii pentru mulţi ani". "Da, au răspuns ei, ne-ai dus în eroare pentru că nu ştim să citim". Misionarul le-a răspuns: "Şi vreţi ca şi copiii voştri să fie duşi în eroare de oricine şi să ajungă la închisoare? Daţi vaca şi lăsaţi copiii să înveţe carte!" Aşa a reuşit să schimbe mentalitatea şi să implanteze cultura.

Este foarte adevărată zicala: "Omul sfinţeşte locul". Acolo unde misionarii au ajuns cu mulţi ani în urmă, au realizat adevărate colţuri de paradis, greu de descris. Sper ca fotografiile şi înregistrările video să redea ceva mai mult decât se poate spune.

Când, fiind director spiritual la Seminarul teologic din Iaşi, doi tineri studenţi - Adrian Stoica şi Isidor Mârţ - mi-au cerut sfatul despre oportunitatea mergerii lor ca tineri preoţi în misiuni, i-am încurajat, dar mi-a fost frică de necunoscut. Acum, după ce am stat trei săptămâni în Kenya pe urmele misionarilor, nu ştiu de câte ori am regretat că nu sunt tânăr, ca să pot desfăşura acest fel de apostolat, cu adevărat autentic.

În această perioadă, misiunea de a predica a revenit episcopului Aurel Percă. Având însă ocazia de a spune şi eu câteva cuvinte la o sfântă Liturghie, i-am îndemnat pe cei prezenţi să se roage mult Tatăl nostru, aşa cum ne-a învăţat Isus, ca să se sfinţească numele lui, adică să-şi arate atotputernicia sa divină şi să facă să strălucească sfinţenia sa în toţi oamenii, dar mai ales în cei care se angajează pentru misiuni: preoţi, persoane consacrate şi laici. Îndemn pe toţi cititorii să facă la fel şi vom vedea cu ochii cum vine împărăţia lui Dumnezeu încă de pe acest pământ. Regina misiunilor, Fecioara Maria care a primit cu nespusă bucurie în sânul ei pe primul misionar - Cuvântul Tatălui trimis în lume -, să ne vină în ajutor, ca să înţelegem necesitatea de a zbura spre limanul vieţii veşnice folosindu-ne de aripa externă a Bisericii şi neamurile să-i primească pe toţi trimişii lui Isus cu aceeaşi bucurie sfântă.

Pr. Anton Dancă