Episodul pascal Emaus

Romanii aveau o zicală: finis coronat opus (sfârşitul încununează lucrarea). Cununa poate fi alcătuită din splendide şi parfumate flori tropicale însoţite de spini. Cam aşa arată ultimul capitol, al 24-lea, al Evangheliei după sfântul Luca, închinat învierii lui Isus şi înălţării sale la cer.

În pofida faptului că Învăţătorul a vorbit şi a activat ca nimeni altul, prevestind ce avea să se întâmple cu el, scandalul crucii i-a derutat pe aproape toţi ucenicii săi. Cât de greu îi este omului să accepte descoperirea şi procedura divină! Mormântul gol îl uimeşte pe Petru. Spusele femeilor care fuseseră la mormântul lui Isus în dis-de-dimineaţa primei zile a săptămânii şi au fost înştiinţate de cei doi oameni în haine sclipitoare (îngeri) că Isus a înviat li se par celor 11 şi altora aiureală. Numai repetatele apariţii, salutul Pace vouă, provocarea că el este, în carne şi oase, i-a convins. Toma a trebuit să-l recunoască: Domnul meu şi Dumnezeul meu!

O mare parte a capitolului amintit (versetele 13-35) ne descrie într-un stil vrednic de evanghelistul cărturar, Luca, întâlnirea neaşteptată şi conversaţia cu nebănuitul care se alătură celor doi ucenici, care mergeau de la Ierusalim spre Emaus. Tristeţea celor doi era profundă. Întrebarea pusă de cel necunoscut îi irită, îi face să-l considere ignorant. Sunt lăsaţi să-şi spună oful. Apoi vine reproşul şi explicaţiile clare ale rostului pătimirilor şi intrării în slavă a Nazarineanului. Acestea sunt în stare să-i liniştească. Ba chiar să-i entuziasmeze pe cei doi care îl invită insistent pe un atare cunoscător să rămână cu ei, pentru că se lasă seara şi ar mai putea învăţa multe de la el. Într-adevăr, au aflat totul la frângerea pâinii. L-au aflat pe Cel Înviat: calea, adevărul şi viaţa.

Bucuria imensă nu mai încape în inimile lor. Trebuie să se întoarcă la Ierusalim, s-o împărtăşească celor 11 care le-o iau înainte, zicând: Domnul a înviat cu adevărat şi i-a apărut lui Simon!

Sinceritatea creştină ne obligă să ne regăsim în acest episod evanghelic. Primind reproşul lui Isus: cât de fără de minte şi greoi la înţelegere sunteţi... (v. 25), renunţăm la îndoieli, îl recunoaştem pe Cel Înviat în actualitatea pascală euharistică şi dăm frâu liber bucuriei învierii:

Cristos a înviat!

N.B. În litera şi spiritul continuităţii tereziene, pentru ca harul Învierii să fie pâine de toate zilele, ne încredinţăm sfintei noastre ocrotitoare care a trăit şi trăieşte în intimitatea Celui Înviat şi Glorificat.

Mons. Anton Despinescu

Erată: În numărul trecut, în articolul "Vameşi binecuvântaţi", în paragraful al treilea, în loc de "a megalomaniei şi sincerităţii" formularea corectă este "a megalomaniei şi nesincerităţii".