Știri externe
Codul de drept canonic
În luna ianuarie s-au împlinit 20 de ani de la promulgarea noului Cod de drept canonic (25 ianuarie 1983), iar în acești 20 de ani s-a putut constata, după cum a afirmat Sfântul Părinte cu ocazia acestei aniversări, "cât de multă nevoie avea Biserica de un nou cod". Într-un interviu pe care președintele Consiliului Pontifical pentru Textele Legislative, arhiepiscopul Julián Herranz, l-a acordat Agenției "Fides", acesta subliniază cu claritate importanța Codului pentru viața Bisericii. Codul s-a dovedit a fi un instrument valid atât pentru conducerea Bisericii, cât și pentru promovarea unei mai ample participări a credincioșilor laici la misiunea Bisericii, potrivit condiției lor, iar o corectă aplicare a normelor canonice îi ajută pe toți credincioșii, laici și păstori, să trăiască în fidelitate propria vocație în slujba unicei misiuni a Bisericii.
Reculegerea din Postul Mare
Papa Ioan Paul al II-lea a dorit ca devoțiunea mariană a Anului Rozariului să marcheze și tradiționala reculegere din timpul Postului Mare, la care Sanctitatea sa ia parte alături de Curia Romană, și l-a ales ca predicator pe arhiepiscopul de Loreto, Mons. Angelo Comastri. Mons. Comastri va predica pentru papa și membrii Curiei, în perioada 9-15 martie, zile în care suveranul pontif va suspenda toate activitățile oficiale ale Sfântului Scaun.
Constituția europeană
Primul proiect oficial al viitoarei Constituții europene, care a fost prezentat la 6 februarie, la Bruxelles, de către Valery Giscard d'Estaing, nu face nici o referință la rădăcinile religioase ale Europei și nici la statutul juridic al Bisericilor. Catolici, ortodocși, protestanți și membri ai altor comunități religioase au cerut Convenției Europene să includă în articolul 2 al Constituției, în care este vorba despre valorile Uniunii, o referință la Dumnezeu și la valorile creștine care au făurit Europa. În primul proiect, articolul spune: "Uniunea este întemeiată pe valorile respectării demnității omului, a libertății, a democrației, a literei legii și a drepturilor omului, valori care sunt comune statelor membre. Scopul său este o societate a păcii, prin practicarea toleranței, a dreptății și a solidarității". "Suntem foarte dezamăgiți nu pentru ceea ce este scris, ci pentru ceea ce nu este scris", a afirmat secretarul general al Consiliului Conferințelor Episcopale Catolice Europene, Mons. Aldo Giordano. Proiectul Constituției a fost prezentat celor 150 de membri ai Convenției europene, pentru a fi discutat în adunare, dezbaterea pe marginea amendamentelor urmând să aibă loc.
A doua etapă
Papa Ioan Paul al II-lea a lansat în mod oficial cea de-a doua etapă a dialogului dintre Biserica Catolică și vechile Biserici din Orient, despărțite de Roma în anul 451, dialog care urmărește să promoveze deplina unitate. Aceste Biserici au respins concluziile Conciliului din Calcedon în care s-a mărturisit natura divină și umană a lui Isus. Dialogul ecumenic după Conciliul Vatican II a permis constatarea, în ultimele decenii, că a fost vorba mai degrabă de "diferențe de terminologie și cultură", care depindeau de expresiile adoptate de către "diferitele școli teologice pentru a exprima același argument", după cum recunoaște Declarația comună din 1984, semnată de papa Ioan Paul al II-lea și de șeful Bisericii siro-ortodoxe, patriarhul de Antiohia, Mar Ignatius Zakka I Iwas. În audiența care a avut loc în Vatican marți, 28 ianuarie, au participat reprezentanți ai Bisericii Apostolice Armene, ai Patriarhatului Copt Ortodox din Egipt, ai Patriarhatului Siro-Ortodox de Antiohia, ai Bisericii Ortodoxe din Etiopia, ai Bisericii Ortodoxe din Eritrea și ai Bisericii Ortodoxe Siriene din Malankar.
35 de ani de activitate
Acum 35 de ani, câțiva tineri liceeni din Roma s-au hotărât ca, în numele lui Isus și al evangheliei, să viziteze cartierele sărace ale capitalei italiene, pentru a-i ajuta pe copii la studiu; acest grup a devenit încet-încet o comunitate care s-a răspândit în lume: Comunitatea "Sant'Egidio", al cărei fondator este Andrea Riccardi, astăzi profesor universitar. Cunoscuți și drept "căștile albastre" ale lui Dumnezeu, mâna stângă a diplomației Vaticanului și a Națiunilor Unite, membrii Comunității "Sant'Egidio" au sărbătorit, în seara zilei de sâmbătă, 8 februarie, 35 de ani de activitate, printr-o Liturghie solemnă în bazilica "Sfântul Paul" din afara zidurilor, prezidată de cardinalul Giovanni Battista Re. Au luat parte invitați din alte biserici creștine, oaspeți din lumea politico-socială, oameni de toate vârstele și toate condițiile sociale din Roma, printre care și PS Alexandru Mesian, episcopul greco-catolic de Lugoj.
Zece personalități
Revista lunară "Inside the Vatican" (www.insidethevatican.com) a publicat în ediția din ianuarie o listă cu zece personalități ale anului 2002, din care fac parte laici, călugări și preoți, episcopi și un cardinal: Mons. Luigi Giussani; jurnalistul catolic bielorus Viktor Taresevich; arhiepiscopul de Genova, Mons. Tarcisio Bertone; călugărița misionară comboniană, sr. Callista Cozzi, misionară în Sudan; Antonia Willemsen, secretara generală a Organizației "Kirche in Not"; călugărița italo-americană Margherita Marchione; cardinalul François-Xavier Nguy?n Van Thuân, președinte al Consiliului Pontifical pentru Dreptate și Pace; arhiepiscopul britanic Michael Fitzgerald, noul președinte al Consiliului Pontifical pentru Dialogul Interreligios; milionarul catolic american Thomas Monaghan, care a construit prima universitate catolică în Statele Unite ale Americii din ultimii patruzeci de ani; lista se încheie cu episcopul polonez Stanislaw Dziwisz, secretar personal al papei Ioan Paul al II-lea.
Congres internațional
Au rămas mai puțin de 100 de zile până la debutul primului Congres Internațional pentru o Nouă Evanghelizare, care va avea loc la Viena între 23 mai și 1 iunie, acest an. Tema acestui eveniment important din viața Bisericii Occidentale, care va continua anii următori la Paris (2004), Lisabona (2005) și Bruxelles (2006), este: "Credința și Biserica". Situația alarmantă în care au ajuns multe comunități religioase din spațiul european a generat această inițiativă, prin care toate parohiile și instituțiile ecleziale sunt îndemnate să "deschidă ușile lui Cristos". Congresul este pregătit prin "evanghelizarea orașului Viena", care constă în multiple întâlniri și activități desfășurate în toate parohiile și comunitățile catolice. Acestea sunt evidențiate simbolic prin deschiderea unei uși de culoare roșie (simbol al gestului prin care oamenii își deschid sufletele lui Cristos, care bate și așteaptă invitația noastră de a-l găzdui) și prin extinderea momentelor religioase în afara bisericilor. Prima manifestare de acest gen a avut loc în impunătoarea clădire "Millenium City", când poarta roșie a fost deschisă de însuși cardinalul Christoph Schönborn, arhiepiscop de Viena. La acest eveniment au participat și doi preoți din Dieceza de Iași: pr. Iosif Antoci și pr. Alois Moraru.
"Kirche in Not" în doliu
În ziua de 7 februarie, au avut loc funeraliile pr. Werenfried van Straaten, fondatorul Organizației "Kirche in Not", care a murit vineri, 31 ianuarie, la vârsta de 90 de ani. Liturghia, prezidată de cardinalul Darío Castrillón Hoyos, prefectul Congregației pentru Cler, a avut loc în catedrala din Limburg (Germania). Pe lângă inițiativele care urmăresc să vină în întâmpinarea necesităților alimentare, sanitare și de dezvoltare în general, "Kirche in Not" are ca principal obiectiv sprijinirea activității pastorale a Bisericii, prin editarea de Biblii și alte materiale religioase, prin acordarea de sprijin financiar pentru construirea de biserici și alte proiecte, prin acordarea de burse de studii pentru formarea clerului și a persoanelor consacrate, precum și pentru pregătirea cateheților și a laicilor implicați în pastorație, prin ajutorarea celor refugiați și prin sprijinirea proiectelor creștine din sectorul mass-media. Biserica Catolică din România s-a numărat mereu printre proiectele de ajutorare ale acestei organizații. "Kirche in Not" este o organizație cu 700.000 de binefăcători în întreaga lume, depinde de Sfântul Scaun și are filiale în 17 țări.