| - În apararea sanatatii - |
Primele luni de viață
Primul an din viața unui bebeluș condiționează în mare măsură formarea ulterioară a personalității lui. Fiecare copil este unic și are o dezvoltare proprie. El progresează atunci când este pregătit din punct de vedere biologic, social și psihologic. Toate mamele ar vrea ca fetița sau băiețelul lor să crească într-o zi cât alții într-un an, într-un cuvânt să fie cel mai grozav copil din lume. Nu-i nimic rău în această dorință atâta vreme cât ele rămân în limitele realității și nu fac o tragedie din orice mică întârziere în evoluția copilului lor...
Nu i-au apărut dințișorii la timp, nu merge în picioare la zece luni sau nu pronunță bine cuvintele ca bebelușul vecinei, iată motivele de disperare... Să nu pierdeți nici o clipă din vedere faptul că fiecare copil are un ritm propriu de dezvoltare... Important este să nu intrați în panică, dragi mămici, dacă odorul unora dintre voi "se abate" puțin de la graficul de creștere găsit prin cărțile de specialitate! Dacă este sănătos, el se va dezvolta în ritmul lui. Redăm principalele progrese ale unui copil, începând de la naștere și până la 18 luni.
Primele opt săptămâni de viață ale unui copil sunt consacrate adaptării la lumea exterioară. De aceea apar probleme cu somnul, digestia, ritmul de viață. Din a cincea zi de la naștere, copilul recunoaște mirosul mamei, iar la trei săptămâni, îi distinge vocea. Între șase și opt săptămâni, poate recunoaște fața mamei. La naștere, copilul poate urmări cu ochii, dar abia la trei luni se poate spune că vede, auzul fiind perfect.
La două luni, poate localiza un zgomot și poate emite sunete, mai ales când i se vorbește.
La trei luni, își poate ține bine capul și reușește să își ducă pumnul la gură și să-l sugă. Este vârsta gângurelilor, vârsta când fața lui devine expresivă.
La patru luni, culcat pe burtă, ridică bine capul și se sprijină în coate, își observă mâinile și picioarele, recunoaște zgomotele care-i sunt familiare, râde în hohote, începe să anticipe situațiile, prinde obiectele și le duce la gură.
La cinci luni, se întoarce de pe o parte pe alta, râde când se vede în oglindă.
La șase luni, începe să stea în funduleț, prinde obiectele un pic mai sigur, începe să pronunțe silabe. Își recunoaște mama și plânge când pleacă de lângă el, întinde mâinile spre imaginea lui din oglindă.
La șapte luni, a vedea înseamnă acum a atinge. Rostește primele silabe (de exemplu "da", "de", "ba"), începe să înțeleagă semnificația anumitor întrebări, gen "Unde este biberonul?".
La opt luni, stă bine în fund, se joacă aruncând obiecte, repetă silabe, îl fascinează imaginea lui în oglindă. Este începutul "crizei anxioase"; mama provoacă plăcere și suferință, iar pe străini îi respinge.
La zece luni, este în stare să țină un obiect cu două degete, merge în patru labe, stă în picioare, dar ținându-se de ceva. Oferă obiecte, face "pa!" cu mânuța, înțelege sensul frazelor și caută obiectele ascunse în spatele lui.
La 12 luni, știe să spună câteva cuvinte, devine sociabil. Face primii pași, a crescut în înălțime cu 50% și și-a triplat greutatea. Începe să înțeleagă că trebuie să respecte anumite reguli. Începe să exploreze mediul înconjurător mergând în patru labe după obiectele aflate la o distanță relativ mică pentru a le pipăi.
La 16 luni, găsește obiectele ascunse, știe că este el când se uită în oglindă, face propoziții scurte.
La 18 luni, poate întoarce casa cu fundul în sus. Curiozitatea lui începe să crească și face totul ca să și-o satisfacă: sparge, rupe, trage.
Dr. Doina Lucia Amza, medic de familie
* toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat
