Impresii şi păreri din misiunile vizitate

M-a impresionat ceea ce mi-a spus un misionar italian, anume că "Biserica are două aripi: una internă - bazată pe ierarhie - şi alta externă - bazată pe misiuni. Atâta timp cât nu le foloseşte pe ambele aripi în mod egal, nu poate zbura spre portul mântuirii".

Viaţa misionară trebuie să stea la inima oricărui credincios. Am înţeles de ce Sfântul Părinte papa Ioan Paul al II-lea în mesajul său pentru Ziua Mondială a Misiunilor 2002 a insistat asupra faptului că "misiunea constituie răspunsul nostru la porunca lui Isus: «Mergeţi şi învăţaţi toate neamurile... învăţaţi-le să păzească tot ceea ce eu v-am poruncit» (Mt 28,19), fiindcă misiunea Bisericii de a evangheliza este în mod esenţial vestirea iubirii, milostivirii şi iertării lui Dumnezeu, descoperite oamenilor prin viaţa, moartea şi învierea lui Isus Cristos, Domnul nostru".

M-a impresionat ceea ce mi-a spus un alt misionar, destul de îngrijorat: "Africa sta morendo" - "Africa este în agonie, gata să moară". Cauza? Drogurile, sida, bolile venerice, războaiele dintre triburi şi naţiuni etc. Aceşti doi misionari îşi aveau sediul lor pe graniţa dintre lumea civilizată şi lumea pustiului, deşertului, stepei. Dar cu cât ne-am îndepărtat mai mult de lumea civilizată, dar bolnavă şi chiar agonizând, cu atât mai mult am descoperit o altă lume mai frumoasă şi mai sănătoasă. Aşa, de exemplu, membrii tribului Gabbra, cunoscut încă din antichitate de istoricul Herodot, au fost definiţi drept cei mai frumoşi oameni. Cred că frumuseţea fizică, cum spune şi mireasa din Cântarea Cântărilor: "Neagră sunt, dar frumoasă, fiice din Ierusalim, precum sunt corturile Chedarului, precum sunt covoarele lui Solomon! Sunt neagră pentru că soarele m-a înnegrit" (1,5-6), provine din viaţa morală pe care o duc, din aerul curat pe care îl respiră şi de la soarele dătător de lumină, căldură şi calorii. Bolile, mai ales cele provocate de sărăcie şi de lipsa de igienă, nu lipsesc şi moartea dă mereu târcoale.

Pe când se concelebra sfânta Liturghie în deşert, sub un copac, în apropierea unei manyate, am observat mai întâi cum trei bărbaţi, apoi s-a mai adăugat încă unul, veniţi la celebrare, s-au aşezat cu spatele la altarul improvizat. Mai întâi am crezut că sunt păgâni şi au vreo lege care le interzice participarea la Liturgia creştină, dar apoi am aflat că printre femeile prezente erau şi cumnatele lor, pe care nu au voie nici să le privească, nici să meargă în vizită când soţul nu-i acasă şi, dacă au de spus ceva, trebuie să stea cu spatele la cumnata lor. Poate este dur comportamentul, dar duritatea întăreşte sănătatea, apără frumuseţea şi face ca viaţa să fie armonie.

Părerea mea este că Dumnezeu îşi păstrează în pustiu un rezervor de viaţă pentru veacurile viitoare. Sunt săraci, dar ochii Domnului sunt fixaţi asupra lor. Preoţii, persoanele consacrate şi chiar laicii care ştiu să întâlnească privirile Domnului, îşi deschid ochii trupului şi ai sufletului spre acest rezervor de viaţă şi păşesc cu mult curaj în aceste locuri. Datoria noastră este să-i susţinem pe misionari prin rugă şi chiar prin contribuţii băneşti. Centrul Misionar Diecezan este mereu în aşteptarea semnelor de iubire. Privindu-i pe cei din misiuni printr-un bănuţ ca printr-un telescop, îi putem vedea aproape, mari şi strălucitori în Cristos.

Aceşti oameni minunaţi merită orice efort din partea misionarilor pentru a le îmbogăţi demnitatea umană, de a le oferi ajutorul material pentru ridicarea nivelului de trai şi credinţa care să le lumineze viitorul, punând la orizont zorile vieţii veşnice.

Pr. Anton Dancă