Atenție la martorii lui Iehova
Interesul cititorilor referitor la problema sectelor este sporit, dovadă fiind faptul că redacția a primit o reacție la unul dintre articolele publicate în numerele precedente. Articolul vorbește de metodele folosite de martorii lui Iehova, dar și despre cum ar trebui să procedăm când suntem abordați de ei.
Stimată redacție,
Am citit cu mult interes articolul Atenție la martorii lui Iehova, publicat în revista "Lumina creștinului" în numărul din luna ianuarie 2003... Victima lor am fost și eu, acum câțiva ani, când locuiam la Galați. Este de recunoscut că la început am crezut în amabilitatea lor și m-am bucurat când am primit mai multe numere din revistele "Turnul de veghere" și "Treziți-vă". Mi-au vorbit civilizat, au purtat o discuție de suflet cu mine, s-au interesat de starea sănătății mele și mi-au promis ajutorul lor ca să pot depăși cu ușurință pragul suferințelor cu care mă confruntam. M-au întrebat despre confesiunea căreia îi aparțin, n-au spus nimic de rău, dar mi-au promis că vor reveni și mă vor ajuta să-mi însușesc mai bine Biblia pe care o cunoșteam ca o carte a cărților dar nu la nivelul lor de interpretare, care mi se părea superior. Mi-au dat o adresă la care pot apela oricând pentru a primi literatură religioasă. Încă de la gimnaziul franciscan din Hălăucești (Iași) am prins gustul citirii, așa că am acceptat recomandarea lor. Un timp i-am primit onorabil și i-am lăsat să mă "instruiască" în cele sfinte. Aveam, după cum am spus, o anumită pregătire la școala pe care o urmasem, școală condusă de preoți catolici, iar în timpul vacanțelor eram pe lângă preoții din comuna natală pe care îi ajutam, aproape în fiecare zi, la rânduiala sfintei Liturghii ca ministrant. După ce martorii lui Iehova m-au "cucerit", mai ales datorită cunoștințelor multe pe care le aveau, m-au ajutat să merg la o adunare care a avut loc la Sala Sporturilor, eu fiind în imposibilitatea de a mă deplasa. Când am văzut că acolo se săvârșea un ritual de Paști altfel decât învățasem eu, am început să mă îndoiesc că sunt pe calea cea bună. Într-o zi a venit de la piață o vecină, care foarte agitată și revoltată, în același timp, îmi spunea că în piață a fost abordată de un bătrân venit de la Suceava pe care l-a recunoscut că făcea prozelitism pentru martorii lui Iehova racolând, cu vorbe mieroase, dintre credincioși pe cei naivi și creduli. Adunând tot ce mi s-a întâmplat, abia atunci am înțeles că și eu am căzut în capcana pusă de ei. Am socotit că am fost ispitit de puterea răului exercitată asupra mea și am conștientizat că numai de mine depinde să accept sau nu această influență și cu ajutorul celor din jurul meu am reușit să îndepărtez acest rău. Recomand celor mai tineri, chiar dacă la început nu au discernământ, dacă nu știu să se protejeze, pentru orice eventualitate, să-și ia măsuri de prevedere, să nu cadă în plasa acestor zeloși martori ai lui Iehova care știu prea bine cum să ademenească cu diferite momeli și, dacă cineva mușcă și înghite cârligul, este deja în plasa lor. Cu binișorul, vorbe lingușitoare și blânde au puterea să ne conducă sufletul spre pieire. Martorii lui Iehova au această putere de convingere dacă găsesc oameni slabi, neluminați sau sunt sub influența unor mari necazuri personale sau în familie. Datoria tuturor este să refuze așa-zisul ajutor și să nu se lase atrași în direcția în care ei vor să ne conducă și, în plus, este nevoie de rugăciune.
Alexandru F. Robu
Principalele erori ale martorilor lui Iehova
* Sfânta Treime nu există, este o invenție a lui Satana
* Cristos nu este Dumnezeu, ci un înger creat, arhanghelul Mihael
* Cristos nu a înviat cu trupul
* Duhul Sfânt este o forță impersonală, asemenea electricității
* viața veșnică este rezervată doar unui grup de martori de 144.000. Restul martorilor, "celelalte oi", vor moșteni viața veșnică pe pământ
* sufletul omului nu este nemuritor
* nu există pedeapsă veșnică, nu există iad; cei nelegiuiți vor fi anihilați
* împărăția lui Dumnezeu a fost inaugurată în 1914 cu întronarea lui Cristos în cer; atunci s-a realizat în mod invizibil cea de-a doua venire a lui Cristos