Lumina Creștinului
  Introducere
  Ultimul număr
  Arhiva 2023
  Arhiva 2022
  Arhiva 2021
  Arhiva 2020
  Arhiva 2019
  Arhiva 2018
  Arhiva 2017
  Arhiva 2016
  Arhiva 2015
  Toți anii
  Căutare
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Viețile sfinților


adevăratele modele de viață se găsesc aici


 LUMINA CREȘTINULUI 
- Pentru tineri -

Manila - două milioane

Asia, continentul cel mai populat și totodată cel mai puțin creștin, a găzduit la Manila, între 22 și 26 ianuarie, celebrarea Celei de-a IV-a Întâlniri Mondiale a Familiilor, cu tema "Familia creștină: o veste bună". Tema - indicată de papa Ioan Paul al II-lea - "conține toată forța unei proclamări, a unei evanghelizări", a constatat cardinalul Alfonso López Trujillo, președintele Consiliului Pontifical pentru Familie, într-un interviu acordat agenției Zenit cu puțin timp înaintea evenimentului. "Noi insistăm asupra căsătoriei ca patrimoniu al omenirii, însă în plus față de ceea ce afirmă legea naturală, pentru noi, creștinii, căsătoria se ridică la demnitatea de sacrament - a explicat cardinalul. Nu este vorba doar de apărarea familiei ca instituție tradițională și naturală, ci de ridicarea căsătoriei la planul divin".

• De ce iubirea creștină este o veste bună?

Iubirea creștină exprimată de familie este o iubire care păstrează prospețimea unei economii a mântuirii și a deplinei libertăți. Prin modul în care este înțeleasă familia, iubirea filială și respectul vieții, se pot aprinde flăcări care să ilumineze și să încălzească ambientele pe care le-a întunecat și le-a răcit secularizarea. Creștinii trebuie să comunice căldura care vine din centru, asemenea vulcanilor. Problema este că există mulți creștini care sunt asemenea lavei care s-a răcit. De aceea, primul punct al unei noi evanghelizări este o mărturisire a credinței care să fie capabilă să încălzească un climat, o cultură, care în caz contrar este asemenea lavei reci. Papa dorește ca familia să fie obiectul predicării, al propovăduirii, al evanghelizării.

• Familiile vor fi misionare ale celui de-al treilea mileniu?

Fără îndoială! Au o misiune în acest sens, respectabilă, dar necesară. Lumea riscă să cunoască o nouă sclavie: o lume care nu vede cu claritate că este bolnavă din punct de vedere spiritual, care nu este capabilă să contemple în profunzime frumusețea vieții și care tinde, de aceea, spre dezumanizare. Dezumanizarea este unul dintre aspectele cele mai negative ale secularizării. Omul, îndepărtat de Dumnezeu, pierde posibilitatea de a fi cu adevărat om deoarece nu strălucește pe chipul lui iubirea explicită a lui Dumnezeu. Un drum privilegiat pentru a umaniza lumea este redescoperirea familiei ca izvor al adevăratei evanghelizări. În acest sens, ar trebui să subliniez că de fapt căsătoria a transmis în istorie respectul față de demnitatea femeii. Nu este nimic mai antievanghelic decât tratarea femeilor drept instrumente, obiecte, drept produse de consum pe piața sexului. Există forme dezumanizatoare care ar putea fi depășite prin constituirea de familii în care femeia crește cu sentimentul propriei demnități, de fiică a lui Dumnezeu, soție și mamă. De aceea, familia creștină reprezintă un obstacol de nestăvilit împotriva dezumanizării.

• Câte persoane vor participa la apropiata Întâlnire Mondială a Familiilor?

Să sperăm că nu mai puțin de două milioane de persoane. În plus, va exista o noutate: Sfântul Părinte va fi prezent printr-o conexiune "Mondovision", și, de pe ecrane, va fi prezent alături de participanți și va transmite mesajul său. Va fi importantă totodată prezența mișcărilor, îndeosebi a Reînnoirii Carismatice, a Mișcării Neocatecumenale, a Focolarinilor și a Human Life International. (După Catholica.ro)



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul Misionar Diecezan

Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat