|
Începând cu luna ianuarie 2003 până la sfârșitul Sinodului, vizita pastorală urmează să se desfășoare în toate parohiile din dieceză, în ordine alfabetică, după programul ce va fi anunțat din timp (cu o lună înainte). Până acum au fost vizitate parohiile: Iugani (6-7 aprilie 2002), Răducăneni (15-16 iunie 2002), Siret (15 iulie 2002), Fălticeni (10-11 august 2002), Luizi-Călugăra (17-18 august 2002), Adjud (5 ianuarie), Adjudeni (11-12 ianuarie), Arini (18-19 ianuarie) și Barați (26-27 ianuarie). Redăm în continuare o parte din scrisoarea PS Petru Gherghel cu privire la vizita canonică. Vizita pastorală "Binecuvântat este Domnul Dumnezeul lui Israel pentru că a vizitat și a răscumpărat pe poporul său" (Lc 1,68). Biserica noastră locală de Iași, poporul lui Dumnezeu care se află în Moldova, este invitată să înainteze în larg pe drumul credinței și al iubirii. Moștenitoare a unei lungi și binecuvântate tradiții, supusă vicisitudinilor istoriei, Dieceza de Iași se află la o răscruce de drumuri, la un moment particular, trecerea și înaintarea în cel de-al treilea mileniu prin celebrarea Sinodului diecezan declarat în 2001 și în curs de desfășurare până în 2004. Este o chemare pe care o simte păstorul și turma, episcopul și poporul credincios, pe care o simt toți preoții sufletele consacrate și credincioșii noștri, la acest nou început de mileniu. Între inițiativele cele mai recomandate pentru a celebra cu multe speranțe Sinodul diecezan, vizita pastorală, prevăzută de canoane, reprezintă o fericită ocazie și un timp binecuvântat de cunoaștere și încurajare. Vă înaintăm spre reflecție și aplicare aceste câteva gânduri menite să favorizeze un adevărat moment de întâlnire a episcopului cu poporul creștin în conformitate cu normele canonice universale și cu precizările pastorale ale Bisericii noastre.
Natura și finalitatea Vizita pastorală este unul din modurile, ba chiar modul special, prin care episcopul favorizează contacte personale cu clerul și credincioșii poporului lui Dumnezeu, pentru a-i cunoaște și a-i conduce, pentru a-i îndemna la credință și la exercitarea vieții creștine și pentru a experimenta, personal, și a evalua dacă structurile și mijloacele care sunt destinate slujirii pastorale se află în adevărata lor eficiență. Sufletul vizitei este dragostea pastorală; scopul său este binele comunităților și al instituțiilor Bisericii. Vizita pastorală este o operă apostolică, un eveniment de har care se configurează după acea vizită singulară și cu totul minunată prin care "principele păstorilor" (1Pt 5,4), episcopul sufletelor noastre (cf. 1Pt 2,25) Isus Cristos, a vizitat și a realizat răscumpărarea poporului său (cf. Lc 1,68). Prin intermediul vizitei pastorale episcopul se prezintă în mod special ca principiu vizibil și fundament al unității Bisericii particulare care i-a fost încredințată. Deoarece se referă la întreaga dieceză în diferitele sale asociații, locuri sacre, structuri și instituții, vizita pastorală oferă episcopului o ocazie bună pentru a lăuda, stimula, întări pe slujitorii evangheliei, pentru a vedea cu ochii săi greutățile evanghelizării și ale apostolatului, pentru a cerceta și a evalua, încă o dată, eficacitatea acțiunii pastorale organice, pentru a veni în contact cu inima fraților, pentru a stimula energiile care eventual s-au moleșit, în sfârșit pentru a-i chema pe frați la o nouă conștiință de sine și la o acțiune apostolică mai silitoare. Vizita tinde mai mult la ajutarea decât la judecarea slujitorilor sacri. Schiță generală pentru vizita pastorală Pentru vizita pastorală canonică se va ține cont de următoarele: Sâmbăta, vizita va începe la ora 12.00 cu o rugăciune în biserică și cu Angelus. La ora 15.00: dialogul cu părintele paroh și părinții vicari. La ora 16.00: întâlnirea cu consiliul parohial și cu membrii grupului sinodal ori duminică la ora 15.30. La ora 17.00: Liturghie prezidată de paroh, ocazie de sfânta Spovadă, urmând binecuvântarea euharistică sau Vesperele, după caz. Duminica, sfintele Liturghii după programul obișnuit: Liturghia solemnă, pontificală, concelebrată. După Liturghie, episcopul dorește să-i întâlnească pe copii și pe tineri. La ora 15.00: dialog cu părintele paroh referitor la registre și documente (dosarul sinodal) ori întâlnire cu consiliul parohial și sinodal. Participarea la programul liturgic de după-amiază, cu recitarea sfântului Rozariu înaintea sfintei Liturghii. La ora 18.30: încheierea vizitei. Vizitele se pot desfășura și în alte zile ale săptămânii. O astfel de programare specială va fi anunțată din timp. Sperând ca acest eveniment să aducă roade bogate în suflete și în comunități, implor binecuvântarea lui Dumnezeu asupra tuturor fiilor Bisericii din parohia vizitată. Cu îmbrățișarea și binecuvântarea noastră părintească, Iași, 1 ianuarie 2003, + Petru Gherghel, episcop de Iași
|
|
Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS) tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro design și conținut copyright 2001-2024 * * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat |