Identitatea catolicilor din Moldova (II)

Identitatea catolicilor din Moldova, după cum s-a precizat în ultimele numere ale prezentei publicaţii, suscită un viu interes din partea mai multor foruri naţionale şi internaţionale. Recentele conferinţe şi reportaje, promovate de unele asociaţii nonguvernamentale, au încercat să scoată la lumină anumite aspecte referitoare la etnia, limba şi portul acestei minorităţi religioase. Într-unul din numerele precedente au fost enumerate câteva probe din care transpare realitatea că majoritatea catolicilor din Moldova sunt "români catolici moldoveni" (ep. Mihai Robu), întăriţi fiind în demersurile noastre de unele documente concludente din secolele XIII-XVI. Informaţiile prezentate în rândurile de mai jos, referitoare la viaţa catolicilor din Moldova în secolul al XVII-lea, vor trezi cu siguranţă numeroase întrebări. Dacă nu găsiţi răspuns la ele, vă rugăm să le transmiteţi pe adresa redacţiei şi vom încerca să căutăm împreună un răspuns veridic.

Documentele şi comentariile istorice consemnează prezenţa catolicilor pe teritoriul Moldovei încă din prima parte a secolului al XIII-lea, fiind grupaţi în episcopiile de Milcov (1227-1241), Siret (1371-1434) şi Baia (1418-1523). Aceste forme de organizare a minorităţii catolice din zonă nu au fost de lungă durată, deoarece Moldova era un ţinut misionar foarte sărac, iar unii dintre episcopii şi preoţii veniţi aici nu puteau să se adapteze condiţiilor socio-economice. Mai mult, credinţa catolică în Moldova era din ce în ce mai periclitată de ofensiva husită şi protestantă, situaţie limitată de eforturile unor misionari şi domni favorabili "cauzei Romei".

Analizând situaţia existentă, prin schimburi de corespondenţă şi rapoarte cu misionarii franciscani, dominicani şi iezuiţi care activau în Moldova, Sfântul Scaun a decis la finele secolului al XVI-lea înfiinţarea unei episcopii la Bacău. Controversele legate de persoana primului episcop de aici au făcut ca data de înfiinţare a noii episcopii să fie la 17 septembrie 1607. La cârma acestei episcopii, care a dăinuit până în anul 1818, s-au perindat 32 de episcopi. Aceştia, în majoritate de origine poloneză, au locuit în cea mai mare parte în Polonia şi au vizitat foarte rar comunităţile catolice din Moldova. Acest fapt a fost determinat, în special, de regimul politic care, fiind mulţi ani ostil polonezilor, se implica şi în chestiunile religioase ale catolicilor. Pentru aplanarea unor "interese filomaghiare" ne-am putea pune următoarele întrebări: Dacă se presupune că în Moldova trăiau mulţi catolici unguri, de ce Sfântul Scaun nu a numit episcopi unguri, ci polonezi? De ce misionarii unguri veniţi în Moldova falsificau datele reale şi ajungeau în dizgraţia domnitorilor?

Pentru a rezolva problema pastoraţiei catolicilor din Moldova, Sfântul Scaun a trimis numeroşi vizitatori apostolici. Aceştia au constatat că în primele decenii ale secolului al XVII-lea, din cauza luptelor dese purtate pe teritoriul Moldovei, a scăzut simţitor numărul catolicilor din această parte a ţării. La mijlocul acestui secol se constată următoarea coloratură etnică a catolicilor din Moldova: "Catolici unguri, care-şi uitaseră limba, poloni, italieni, slavi, francezi, saşi şi alţii". În aceeaşi perioadă, vizitatorul apostolic Baksic a trecut şi prin sate locuite de "ungureni". Acest titlu generic a fost dat ţăranilor veniţi din Transilvania din cauza regimului agrar foarte sever de dincolo de Carpaţi. Ei au populat mai multe zone ce fuseseră pustiite de atacurile tătare. Acestora li s-au adăugat, mai ales în nordul Moldovei, şi ţărani sosiţi din Polonia şi Rusia.

Trebuie să amintim că, pentru a uniformiza situaţia clerului şi a credincioşilor din Moldova, în această perioadă au avut loc două sinoade diecezane: unul la Cotnari (6 noiembrie 1642) şi unul la Bacău (27 aprilie - 1 mai 1663). Printre chestiunile abordate la aceste sinoade au fost şi cele referitoare la identitatea catolicilor din Episcopia de Bacău. În cele aproximativ 50 de localităţi în care se găseau catolici, în număr de aproape 8.000 de suflete, treptat, îşi vor face apariţia noi "straturi de credincioşi".

Spre mijlocul acestui secol şi în continuare, în rapoartele misionarilor către congregaţiile romane, întâlnim o noutate absolută: deplângerea numărului mic al catolicilor şi privirea nostalgică spre vremurile când ei formau grupuri puternice la Baia, Cotnari, Trotuş etc. Scăderea numărului catolicilor din Moldova în a doua jumătate a secolului al XVII-lea se datorează impunerii unor contribuţii foarte mari faţă de Poarta Otomană, ceea ce a făcut ca mulţi locuitori să treacă în Polonia şi Muntenia, iar unii emigranţi să se întoarcă în Transilvania sau să adere la ortodoxie. (va urma)

Pr. Alois Moraru