Itinerar misionar (II)

La sfârşitul Liturghiei părintele Eugen a dat explicaţiile de rigoare cât priveşte prezenţa noastră acolo. Întâlnirea de după Liturghie cu un grup de bărbaţi, reprezentând bătrânii comunităţii, m-a făcut să cred fără pic de rezervă că scopul vizitei noastre era cât se poate de bine înţeles şi că dorinţa localnicilor după preoţi era de-a dreptul de nestăvilit. "Rămâneţi la noi cel puţin până duminică pentru a vă spune Karibuni (Bine aţi venit) cu întreaga noastră comunitate!", a fost rugămintea lor repetată cu insistenţa africanului care, nativ, nu este dispus să creadă în refuz.

Decişi fiind să acţionăm conform mentalităţii europene şi să dăm curs planului dinainte stabilit, am fost nevoiţi să lăsăm neîmplinite aşteptările localnicilor, nu înainte de a-i asigura că am venit aici cu gândul serios de a le întinde o mână frăţească.

A doua zi am vizitat una din filialele Parohiei Maikona, numită Badahuri, situată la o distanţă de aproximativ 60 de km, într-o zonă muntoasă. Spre seară, după ce am traversat pustiul Chalbi, am ajuns la North Horr, parohia celor doi preoţi germani din Dieceza de Augsburg, care deocamdată au în grijă şi Parohia Maikona. Alături de cei doi preoţi, dintre care unul a lucrat pentru un an de zile în România la Ferma Caritas de la Ariceşti de lângă Ploieşti, lucrează neobosită, de aproximativ 40 de ani, madame Hildegard, aşa cum este ea cunoscută, o domnişoară germană laică voluntară.

Aici în această parohie îşi are reşedinţa de un an de zile părintele Eugen Blaj şi de aici cutreieră tot nordul Kenyei, făcând apostolat misionar de-a lungul şi de-a latul Diecezei de Marsabit, arătându-se mereu dispus să meargă acolo unde dificultăţile sunt mai mari, mânat doar de o singură dorinţă, aceea de a-l face cunoscut pe Cristos celor care încă nu au auzit de el.

Într-o zi, îmi povestea părintele, în dorinţa de a-i întâlni şi cunoaşte pe oameni, s-a trezit dincolo de graniţele Kenyei, ajungând în Etiopia. A avut apoi ocazia să meargă până spre punctul nord-vestic cel mai îndepărtat al Kenyei, ajungând în regiunile considerate a fi leagănul umanităţii. Acolo, după cum îmi spunea părintele, oamenii mai trăiesc încă în stadiul primitiv, omul trăind izolat de restul lumii, ca şi cum s-ar afla într-o rezervaţie naturală.

Zilele petrecute în misiunea germanilor au fost cât se poate de plăcute, căutând să îmbin impresiile personale cu cele ale misionarilor experimentaţi de pe teren, având ocazia să admir modul în care spiritul misionar poate fi altoit cu succes pe ceea ce în Europa numim "spirit german".

Se făcuse deja sâmbătă. Itinerarul nostru misionar se apropia de apus. A doua zi, episcopul de Marsabit, Monseniorul Ambrose Ravasi, ne aştepta să-i împărtăşim impresiile din călătoria misionară. Pregătiţi de drum, înarmaţi până în dinţi cu cele necesare, ne-am continuat drumul spre vestul şi apoi spre sudul Kenyei, de-a lungul lacului Turkana, în care merge vestea că mişună câteva zeci de mii de crocodili. Am trecut rând pe rând prin Loyangallani, South Horr, Baragoi, Barsaloi, Maralal şi Rumuruti ca, în final, duminică seara, să poposim din nou la Nanyuki, unde am rămas pentru mai multe ore în compania episcopului Ravasi. Preavrednicul episcop, la respectabila vârstă de 72 de ani, are o inimă atât de tânără şi atât de largă încât este în stare să cuprindă în iubirea-i misterioasă fără deosebire atât pe africanul fără ajutor cât şi pe misionarul timid şi încă insuficient de dotat cu "instrumentele de lucru". Îmbrăţişarea frăţească de la despărţire ne-a făcut pe toţi să credem că în curând îşi vor face apariţia zorii mult aşteptatei misiuni româneşti în Kenya.

Pr. Pavel Chelaru