Lumina Creștinului
  Introducere
  Ultimul număr
  Arhiva 2023
  Arhiva 2022
  Arhiva 2021
  Arhiva 2020
  Arhiva 2019
  Arhiva 2018
  Arhiva 2017
  Arhiva 2016
  Arhiva 2015
  Toți anii
  Căutare
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 LUMINA CREȘTINULUI 
- Misiuni -

Itinerar misionar (II)

La sfârșitul Liturghiei părintele Eugen a dat explicațiile de rigoare cât privește prezența noastră acolo. Întâlnirea de după Liturghie cu un grup de bărbați, reprezentând bătrânii comunității, m-a făcut să cred fără pic de rezervă că scopul vizitei noastre era cât se poate de bine înțeles și că dorința localnicilor după preoți era de-a dreptul de nestăvilit. "Rămâneți la noi cel puțin până duminică pentru a vă spune Karibuni (Bine ați venit) cu întreaga noastră comunitate!", a fost rugămintea lor repetată cu insistența africanului care, nativ, nu este dispus să creadă în refuz.

Deciși fiind să acționăm conform mentalității europene și să dăm curs planului dinainte stabilit, am fost nevoiți să lăsăm neîmplinite așteptările localnicilor, nu înainte de a-i asigura că am venit aici cu gândul serios de a le întinde o mână frățească.

A doua zi am vizitat una din filialele Parohiei Maikona, numită Badahuri, situată la o distanță de aproximativ 60 de km, într-o zonă muntoasă. Spre seară, după ce am traversat pustiul Chalbi, am ajuns la North Horr, parohia celor doi preoți germani din Dieceza de Augsburg, care deocamdată au în grijă și Parohia Maikona. Alături de cei doi preoți, dintre care unul a lucrat pentru un an de zile în România la Ferma Caritas de la Aricești de lângă Ploiești, lucrează neobosită, de aproximativ 40 de ani, madame Hildegard, așa cum este ea cunoscută, o domnișoară germană laică voluntară.

Aici în această parohie își are reședința de un an de zile părintele Eugen Blaj și de aici cutreieră tot nordul Kenyei, făcând apostolat misionar de-a lungul și de-a latul Diecezei de Marsabit, arătându-se mereu dispus să meargă acolo unde dificultățile sunt mai mari, mânat doar de o singură dorință, aceea de a-l face cunoscut pe Cristos celor care încă nu au auzit de el.

Într-o zi, îmi povestea părintele, în dorința de a-i întâlni și cunoaște pe oameni, s-a trezit dincolo de granițele Kenyei, ajungând în Etiopia. A avut apoi ocazia să meargă până spre punctul nord-vestic cel mai îndepărtat al Kenyei, ajungând în regiunile considerate a fi leagănul umanității. Acolo, după cum îmi spunea părintele, oamenii mai trăiesc încă în stadiul primitiv, omul trăind izolat de restul lumii, ca și cum s-ar afla într-o rezervație naturală.

Zilele petrecute în misiunea germanilor au fost cât se poate de plăcute, căutând să îmbin impresiile personale cu cele ale misionarilor experimentați de pe teren, având ocazia să admir modul în care spiritul misionar poate fi altoit cu succes pe ceea ce în Europa numim "spirit german".

Se făcuse deja sâmbătă. Itinerarul nostru misionar se apropia de apus. A doua zi, episcopul de Marsabit, Monseniorul Ambrose Ravasi, ne aștepta să-i împărtășim impresiile din călătoria misionară. Pregătiți de drum, înarmați până în dinți cu cele necesare, ne-am continuat drumul spre vestul și apoi spre sudul Kenyei, de-a lungul lacului Turkana, în care merge vestea că mișună câteva zeci de mii de crocodili. Am trecut rând pe rând prin Loyangallani, South Horr, Baragoi, Barsaloi, Maralal și Rumuruti ca, în final, duminică seara, să poposim din nou la Nanyuki, unde am rămas pentru mai multe ore în compania episcopului Ravasi. Preavrednicul episcop, la respectabila vârstă de 72 de ani, are o inimă atât de tânără și atât de largă încât este în stare să cuprindă în iubirea-i misterioasă fără deosebire atât pe africanul fără ajutor cât și pe misionarul timid și încă insuficient de dotat cu "instrumentele de lucru". Îmbrățișarea frățească de la despărțire ne-a făcut pe toți să credem că în curând își vor face apariția zorii mult așteptatei misiuni românești în Kenya.

Pr. Pavel Chelaru



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul Misionar Diecezan

Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat